pustiu

pustiu
PUSTÍU, -ÍE, (I) pustiuri, s.n., (II) pustii, adj. I. s.n. 1. Regiune sălbatică, lipsită de vegetaţie şi de populaţie; spec. întindere vastă şi plană de teren lipsită de vegetaţie şi nepopulată, acoperită cu nisip; deşert. ♢ loc. adv. În pustiu = în zadar, degeaba. A pustiu = a jale, a moarte, prevestind moartea. ♢ expr. A fluiera în (sau a) pustiu = a fluiera în semn de neizbândă, de părere de rău, de plictiseală; a fluiera a pagubă. Ducă-se pe pustiu (sau pe pustii) = ducă-se dracului, lua-l-ar naiba; (eufemistic) diavolul, dracul. 2. fig. Singurătate apăsătoare pe care o simte cineva; plictiseală; mâhnire, supărare, durere. II. adj. 1. (Despre locuri, ţinuturi) Care se află în stare sălbatică, fără vegetaţie şi fără populaţie. ♦ Aflat în paragină, în ruină; părăsit. ♦ (Substantivat; înv. şi pop., în imprecaţii) Blestemat, afurisit. 2. În care nu se află nimeni (şi nimic). Cameră pustie. 3. fig. Singur, părăsit, copleşit de o singurătate apăsătoare; stingher; deznădăjduit. [var.: (pop.) pustíe s.f.] – Din bg. pustinja.
Trimis de oprocopiuc, 27.04.2004. Sursa: DEX '98

Pustiu ≠ aglomerat, arhiplin, populat
Trimis de siveco, 25.05.2008. Sursa: Antonime

PUSTÍU adj. v. deşert, gol, nepăzit, nesupravegheat, vid.
Trimis de siveco, 16.11.2007. Sursa: Sinonime

PUSTÍU adj., s. 1. adj. deşert, gol, necultivat, sălbatic, vid, (înv. şi reg.) săcret, (înv.) puştiicios, pustiit. (Un loc, un ţinut pustiu.) 2. s. v. deşert. 3. s. v. pustietate. 4. adj. v. nelocuit. 5. adj. v. neumblat. 6. adj. părăsit. 7. adj. singur, stingher. (A rămas pustiu pe lume.)
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

PUSTÍU adj., s. v. afurisit, blestemat, câinos, hain, îndrăcit, rău, ticălos.
Trimis de siveco, 08.01.2008. Sursa: Sinonime

pustíu adj. m., f. pustíe; pl. m. şi f. pustíi
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

pustíu s. n., art. pustíul; pl. pustíuri
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

PUSTÍ//U1 pustiue (pustiui) 1) (despre locuri) Care nu are nimic. Pădure pustiue. Stradă pustiue. 2) (despre localităţi, încăperi, spaţii) Care este lipsit de viaţă; în care (sau pe care) nu se află nimeni. Şcoală pustiue. Peron pustiu. 3) (despre regiuni, ţinuturi) Care este fără vegetaţie şi fără populaţie; deşert; gol. /<bulg. pustinja
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

PUSTÍU2 pustiuri n. 1) Regiune întinsă nisipoasă, aproape lipsită de vegetaţie din cauza aridităţii solului; deşert. ♢ În pustiu a) în gol; b) în zadar. Ducă-se pe pustiu a) numire eufemistică a diavolului; b) epilepsie. 2) fig. Stare sufletească apatică a omului solitar; singurătate chinuitoare. /<bulg. pustinja
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

pustíu (pustíe), adj.1. Deşert, gol. – 2. Părăsit, nepopulat. – 3. Nefericit, amărît. – 4. (s.n.) Deşert, loc necultivat. – Megl. pust. sl. pustŭ, pustynĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Tiktin; Conev 40). Pentru sensul de imprecaţie, cf. ngr. ἔρημο (Graur, BL, VI, 168). – Der. pustie, s.f. (deşert, loc neîngrijit; nume popular pentru diavol), în loc de înv. pustiniesl. pustynĭ; pustă, s.f. (teren agricol, cîmpia Ungariei), din mag. puszta, cu aceeaşi provenienţă; pustietate, s.f. (deşert, regiune necultivată şi nelocuită); pustii, vb. (a devasta, a transforma în deşert; vb., refl., a deveni deşert); pustiitor (var. pustiicios), adj. (distrugător); pustiiciune, s.f. (înv., devastare, distrugere); pustnic, s.m. (sihastru, anahoret), din sl. pustynĭnikŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 755; Tiktin; Conev 109), poate confundat cu sl. postĭnikŭ "postitor"; pustnicesc, adj. (de sihastru); pustnici, vb. (a trăi ca un pustnic); pustnicie, s.f. (sihăstrie). – Din rom. provine mag. posztia (Edelspacher 21).
Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Нужно сделать НИР?

Look at other dictionaries:

  • Pustiu River — Geobox River name = Pustiu River native name = other name = other name1 = image size = image caption = country type = Countries state type = region type = district type = Counties city type = Villages country = Romania country1 = state = state1 …   Wikipedia

  • pustíu — I. adj. m., f. pustíe; pl. m. şi f. pustíi II. s. n., art. pustíul; pl. pustíuri …   Romanian orthography

  • Semne în pustiu — Infobox Film name = Semne în pustiu image size = caption = director = Nicolas Masson producer = writer = narrator = starring = Mircea Albulescu Nicolas Masson music = cinematography = editing = distributor = released = 1996 runtime = 30 min.… …   Wikipedia

  • deşert — DEŞÉRT, ÁRTĂ, (1) deşerţi, arte, adj., (II) deşerturi, s.n. I. adj. 1. Care nu conţine nimic în interior; gol. 2. (Despre terenuri, ţări, regiuni) Lipsit de vietăţi şi de vegetaţie; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat. 3. fig. Lipsit de temei; amăgitor …   Dicționar Român

  • pustii — PUSTIÍ, pustiesc, vb. IV. 1. tranz. A preface locuri fertile sau populate în locuri pustii; a devasta. 2. refl. (pop.) A se refugia, a se izola; a pribegi. 3. tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu. – Din pustiu. Trimis de RACAI, 22.11 …   Dicționar Român

  • gol — GOL1, goluri, s.n. (La unele sporturi) Introducere a mingii în poarta echipei adverse; punct marcat în favoarea echipei care a reuşit această introducere. – Din engl. goal. Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  GOL2, GOÁLĂ, goi, goale, adj …   Dicționar Român

  • dezolare — DEZOLÁRE, dezolări, s.f. Mâhnire adâncă; deprimare. ♦ fig. Loc, mediu caracterizat printr o singurătate tristă şi apăsătoare; pustiu, pustietate. – v. dezola. Trimis de RACAI, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  DEZOLÁRE s. v. jale. Trimis de siveco,… …   Dicționar Român

  • oază — OÁZĂ, oaze, s.f. 1. Loc cu izvoare de apă şi cu vegetaţie bogată în mijlocul unui pustiu nisipos. ♦ fig. Tot ceea ce oferă destindere, repaus. 2. Loc neacoperit cu gheaţă în zona interioară a Antarcticii. – Din germ. Oase, it. oasi, fr. oasis.… …   Dicționar Român

  • pustietate — PUSTIETÁTE, pustietăţi, s.f. 1. Regiune lipsită de vegetaţie (şi nepopulată de oameni). ♦ Loc izolat, puţin umblat. 2. Singurătate, izolare. [pr.: ti e ] – Pustiu + suf. ătate. Trimis de oprocopiuc, 27.04.2004. Sursa: DEX 98  PUSTIETÁTE s. 1. v …   Dicționar Român

  • părăsit — PĂRĂSÍT, Ă, părăsiţi, te, adj. 1. (Despre oameni) Lăsat singur; abandonat. 2. (Despre localităţi, ţinuturi, case etc.) Care a ajuns în stare de paragină, neîngrijit (fiind nelocuit); p. ext. izolat, singuratic; nepopulat, pustiu. 3. (Despre… …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”