stihie

STIHÍE, stihii, s.f. 1. Fenomen al naturii care se manifestă cu o forţă irezistibilă, distrugătoare. ♦ Fiecare dintre elementele considerate în concepţiile din trecut că ar sta la baza fenomenelor şi corpurilor din natură. 2. (În superstiţii) Duh rău personificând o forţă oarbă a naturii. ♦ fig. Himeră, nălucă. 3. (Poetic) Pustietate, singurătate, sălbăticie. – Din sl. stihija.

Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



STIHÍE s. v. elemente.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



stihíe s. f., art. stihía, g.-d. art. stihíei; pl. stihíi, art. stihíile

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



STIHÍ//E stihiei f. 1) Fenomen natural care se manifestă cu o forţă distrugătoare. 2) (în filozofia antică) Fiecare dintre elementele de bază ale naturii (foc, apă, aer, pământ). 3) (în superstiţii) Duh rău care personifică forţa oarbă a naturii. 4) fig. Forţă oarbă care acţionează în mediul social. 5) rar Loc pustiu; pustietate. [G.-D. stihiei] /<ngr. stihéion, sl. stihija

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



stihíe (-íi), s.f. – 1. Element. – 2. (Rar) Fastasmă, viziune. – Mr. stihiu "fantasmă". Mgr. στοιχεĩον, parţial prin intermediul sl. stichija (Roesler 576; Murnu 53; Conev 105; Graur, BL, IV, 117; cf. Vasmer, gr., 137). Este dubletul lui stafie (var. Mold. stáfie, stahie), s.f. (fantasmă, viziune, nălucă).

Trimis de blaurb, 22.01.2009. Sursa: DER