plecare

plecare
PLECÁRE, plecări, s.f. Acţiunea de a (se) pleca; înclinare; pornire, deplasare. ♢ Punct de plecare = începutul unei acţiuni. ♢ loc. adj. şi adv. Gata de plecare = pe punctul de a porni. La plecare = în momentul pornirii. ♦ (Sport) Momentul în care se dă pornirea într-o cursă; start. ♦ (înv.) Înclinaţie, atracţie, predispoziţie. – v. pleca.
Trimis de oprocopiuc, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

Plecare ≠ întoarcere, sosire, venire
Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime

PLECÁRE s. I. 1. v. aplecare. 2. v. prosternare. 3. v. smerenie. II. 1. v. pornire. 2. ducă, pornire. (E gata de plecare.) 3. ducere, mergere, mers, pornire. (După plecare lui de acolo.) 4. v. start.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

PLECÁRE s. v. afecţiune, aplecare, aplicaţie, aptitudine, ataşament, atracţie, chemare, compliment, dar, declinare, declinaţie, flexiune nominală, har, închinăciune, înclinare, înclinaţie, înzestrare, mătanie, plecăciune, ploconeală, pornire, predilecţie, predispoziţie, preferinţă, reverenţă, simpatie, talent, temenea, vocaţie.
Trimis de siveco, 04.08.2008. Sursa: Sinonime

plecáre s. f., g.-d. art. plecării; pl. plecări
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

PLEC//ÁRE plecareări f. 1) v. A PLECA şi A SE PLECA. 2): Punct de plecare (sau de pornire) a) loc de unde trebuie să plece cineva undeva; b) început. 3) Moment, marcat printr-un semnal, în care începe o probă sportivă. [G.-D. plecării] /v. a (se) pleca
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Нужен реферат?

Look at other dictionaries:

  • tur — TUR1, tururi, s.n. 1. Mişcare circulară a unui corp în jurul unui ax sau al unui punct fix, efectuată până la revenirea în punctul de plecare; înconjur; (sport) distanţă egală cu lungimea pistei, considerată de la punctul de plecare al… …   Dicționar Român

  • ablativ — ABLATÍV, ablative, s.n. Caz al declinării în unele limbi, care exprimă despărţirea de un loc, punctul de plecare, instrumentul, cauza sau alt complement circumstanţial. ♢ Ablativ absolut = construcţie sintactică specifică limbilor latină şi… …   Dicționar Român

  • pornire — PORNÍRE, porniri, s.f. 1. Acţiunea de a (se) porni şi rezultatul ei; plecare. 2. Impuls, îndemn, imbold; p. ext. avânt, elan. 3. Înclinare, predispoziţie, tendinţă. 4. Patimă; înverşunare (împotriva cuiva). – v. porni. Trimis de oprocopiuc, 13.09 …   Dicționar Român

  • retur — RETÚR, retururi, s.n. 1. Întoarcere, revenire (în punctul de plecare). ♦ Indicaţie pentru serviciul poştal pe un plic.sau pe un colet, arătând că obiectul trebuie înapoiat trimiţătorului. 2. (Sport) Denumire dată duratei unei competiţii la care… …   Dicționar Român

  • adenocarcinom — ADENOCARCINÓM s.n. Tumoare malignă cu punct de plecare într o glandă. – Din fr. adénocarcinome. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  adenocarcinóm s. n., pl. adenocarcinoáme Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic… …   Dicționar Român

  • dat — DAT1, daturi, s.n. I. Faptul de a da2; (urmat de determinări introduse prin prep. la ) efectuare a anumitor operaţii de prelucrare. Datul la rindea. II. 1. Realitate ca punct de la care se pleacă într un raţionament, într o discuţie; fapt din… …   Dicționar Român

  • de — DE1 conj. I. (Exprimă raporturi de subordonare) 1. (Introduce o propoziţie condiţională) În cazul că, dacă. 2. (Precedat de şi introduce o propoziţie concesivă) Cu toate că, deşi, şi dacă. Obraznicul, şi de i cu obraz, tot fără obraz se poartă. ♦ …   Dicționar Român

  • exil — EXÍL, exiluri, s.n. 1. Pedeapsă aplicată în unele ţări pentru delicte politice, constând în izgonirea unui cetăţean din ţara sau din localitatea în care trăieşte; surghiun. ♦ Părăsirea, plecarea voluntară a cuiva din propria ţară sau localitate,… …   Dicționar Român

  • individualism — INDIVIDUALÍSM s.n. 1. Denumire generică pentru concepţiile etice care iau ca punct de plecare individul izolat, independent de societate. 2. Atitudine a celui care subordonează interesele obşteşti celor personale, care este preocupat exclusiv de… …   Dicționar Român

  • picior — PICIÓR, picioare, s.n. 1. Fiecare dintre cele două membre inferioare ale corpului omenesc, de la şold până la vârful degetelor, şi fiecare dintre membrele celorlalte vieţuitoare, care servesc la susţinerea corpului şi la deplasarea în spaţiu. ♢… …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”