- ablativ
- ABLATÍV, ablative, s.n. Caz al declinării în unele limbi, care exprimă despărţirea de un loc, punctul de plecare, instrumentul, cauza sau alt complement circumstanţial. ♢ Ablativ absolut = construcţie sintactică specifică limbilor latină şi greacă, alcătuită dintr-un substantiv (sau un pronume) şi un participiu la cazul ablativ, având rol de propoziţie circumstanţială. – Din fr. ablatif, lat. ablatinus.Trimis de ana_zecheru, 12.07.2002. Sursa: DEX '98ablatív1 s. n. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, asocierea, cauza etc. ♢ ablativ absolut = construcţie sintactică în latină sau greacă cu rol de propoziţie circumstanţială, dintr-un substantiv (sau pronume) şi un participiu în ablativ. (< lat. ablativus, fr. ablatif)Trimis de tavi, 08.01.2003. Sursa: MDNablatív2, -ă adj. (despre materiale) care poate suferi ablaţiuni. (< lat. ablativus, fr. ablatif)Trimis de tavi, 08.01.2003. Sursa: MDNablatív s. n., pl. ablatíveTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficABLATÍV ablative n. Caz al declinării în unele limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, cauza sau alt complement circumstanţial. ♢ ablativ absolut construcţie sintactică a limbii latine constând dintr-un participiu în ablativ şi dintr-un substantiv sau pronume în acelaşi caz. [Sil. a-bla-] /<lat. ablativus, fr. ablatifTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXABLATÍV s.n. Caz al declinării în unele limbi, care exprimă punctul de plecare, instrumentul, cauza etc. Ablativ absolut = construcţie a limbii latine corespunzătoare unei propoziţii circumstanţiale, în care subiectul şi numele predicativ se pun la ablativ sau, când predicatul este verbal, verbul se trece la participiu, acordându-se în gen, număr şi caz cu fostul subiect al propoziţiei secundare. [< lat. (casus) ablativus, cf. fr. ablatif].Trimis de LauraGellner, 11.12.2005. Sursa: DN
Dicționar Român. 2013.