nărui

nărui
NĂRUÍ, nắrui, vb. IV. refl. şi tranz. A (se) dărâma, a (se) surpa, a (se) prăbuşi; spec. a (se) ruina. ♦ refl. (Despre fiinţe) A se prăbuşi cu toată greutatea corpului; p. ext. a muri (prăbuşindu-se). – et. nec.
Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

NĂRUÍ vb. 1. v. dărâma. 2. v. prăbuşi.
Trimis de siveco, 10.01.2008. Sursa: Sinonime

năruí vb., ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. nărui, 3 sg. şi pl. năruie, imperf. 3 sg. năruiá
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

A NĂRUÍ năruiésc tranz. A face să se năruiască. /Orig. nec.
Trimis de siveco, 13.01.2008. Sursa: NODEX

A SE NĂRU//Í mă năruiiésc intranz. 1) (de-spre maluri, povârnişuri etc.) A se desprinde de masiv, alunecând la vale; a se surpa; a se ponorî; a se dărâma. 2) şi fig. A se răsturna la pământ (din cauza pierderii punctului de sprijin); a se surpa. /Orig. nec.
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

năruí (-uésc, năruít), vb. – 1. A cădea, a se prăbuşi. – 2. A se ruina. Origine suspectă. Pare să fie în loc de noroi "a se umple de noroi", caz în care sensul primitiv ar fi cel de "a egala", cf. megl. muruiés "a nivela solul pardosit". cf. şi fraze ca au murit mulţi oameni, cît nu-i puteau îngropa, şi-i aruncau prin gropi de-i năruiau (Neculce) sau năruiau munţii în mînă de-i făcea ţărînă (Creangă), unde sensurile glosate mai sus nu par să se potrivească (în primul ex. se poate înţelege "a nivela" sau "a acoperi cu pămînt", iar în al doilea, "a fărîmiţa"). Der. din sl. rinati "a împinge" (Cihac, II, 305), din sl. nyrąti "a se scufunda" (Scriban) sau din lat. ruere (Tiktin) nu pare posibilă. – Der. năruială, s.f. (prăbuşire a unui zid); năruitură, s.f. (ruină).
Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем сделать НИР

Look at other dictionaries:

  • nãruí — vb., ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. närui, 3 sg. şi pl. näruie, imperf. 3 sg. nãruiá …   Romanian orthography

  • surpa — SURPÁ, surp, vb. I. 1. refl. (Despre maluri, povârnişuri etc.; la pers. 3) A se prăbuşi prin măcinare; (despre ziduri, clădiri) a se dărâma, a se prăvăli, a se nărui. ♦ tranz. A doborî la pământ; a nimici, ruina. 2. tranz. fig. A răsturna pe… …   Dicționar Român

  • dărăpăna — DĂRĂPĂNÁ, dărápăn, vb. I. 1. refl. (La pers. 3) A se ruina, a se distruge; p. ext. a se nărui, a se surpa. 2. tranz. (reg.) A şi smulge părul (de jale, de desperare). – Probabil din lat. *derapinare. Trimis de ionel bufu, 13.09.2007. Sursa: DEX… …   Dicționar Român

  • detuna — DETUNÁ, detun, vb. I. 1. intranz. (La pers. 3) A face un zgomot ca al tunetului; a bubui; p. ext. a răsuna. ♦ tranz. (Rar) A face să răsune. 2. intranz. fig. (Despre oameni) A şi manifesta mânia în mod zgomotos. 3. intranz. şi tranz. (La …   Dicționar Român

  • dărâma — DĂRÂMÁ, dărấm, vb. I. tranz. 1. A doborî, a culca la pământ, fig. a distruge, a nimici, a risipi. ♦ refl. A se prăbuşi, a se surpa; a se ruina, a se dărăpăna (1). ♦ A demola o clădire (veche). 2. (Rar) A rupe, a da jos ramuri, frunze dintr un… …   Dicționar Român

  • hurui — HURUÍ, pers. 3 húruie, vb. IV. 1. intranz. A face un zgomot ca acela care se aude când umblă o căruţă, când se rostogoleşte un butoi sau când cad mai multe obiecte tari unul peste altul; a hurdui; a hodorogi. 2. refl. (reg.) A se dărâma, a se… …   Dicționar Român

  • hâi — HÂÍ, hâiesc, vb. IV. refl. (pop.) A se apleca într o parte; a deveni strâmb; a se înclina. ♦ tranz. şi refl. A (se) prăvăli; a (se) nărui. – cf. magh. h a j o l n i. Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  HÂÍ vb …   Dicționar Român

  • năruire — NĂRUÍRE, năruiri, s.f. Acţiunea de a (se) nărui şi rezultatul ei. ♦ (înv.; concr.) Ruină, dărâmătură (a unei construcţii). – v. nărui. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  NĂRUÍRE s. 1. v. prăbuşire. 2. v. cădere. T …   Dicționar Român

  • năruitură — NĂRUITÚRĂ, năruituri, s.f. Ruină a unei construcţii; dărâmătură. [pr.: ru i ] – Nărui + suf. tură. Trimis de RACAI, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  NĂRUITÚRĂ s. v. ruină. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime  năruitúră s. f. (sil. ru i ) …   Dicționar Român

  • pica — PICÁ1, pic, vb. I. 1. intranz. (înv. şi pop.) A cădea de la o oarecare înălţime. ♢ expr. (fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din lună, din nori, din stele) = a) a veni pe neaşteptate; b) a fi dezorientat, a nu şti ce să facă. A pica… …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”