miau — interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită strigătul pisicii; miorlau. ♢ expr. (Substantivat; fam.) A i lua cuiva miaul = a) a face pe cineva să tacă; b) a omorî pe cineva. – Onomatopee. Trimis de LauraGellner, 29.05.2004. Sursa: DEX 98 MIAU… … Dicționar Român
miaun — MIÁUN, miaune, s.n. Mieunat. [pr.: mia un] – Din mieuna (derivat regresiv). Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 MIÁUN s. v. mieunare, mieunat, mieună tură, miorlăială, miorlăire, miorlăit, miorlăitură. Trimis de siveco, 13.09.2007 … Dicționar Român
miaut — MIÁUT, miaute, s.n. (Rar) Mieunat. [pr.: mia ut] – Din miau. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 MIÁUT s. v. mieunare, mieunat, mieunătură, miorlăială, miorlăire, miorlăit, miorlă itură. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa:… … Dicționar Român
mieunat — MIEUNÁT, mieunaturi, s.n. Faptul de a mieuna; sunetul caracteristic al pisicii; miaun, miaut. [Pr: mie u ] – v. mieuna. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 MIEUNÁT s. mieunare, mieunătură, miorlăială, miorlăire, miorlăit,… … Dicționar Român
miorc — interj. Cuvânt care imită orăcăitul broaştelor sau zgomotul produs de cel care se sufocă. – Onomatopee. Trimis de LauraGellner, 01.06.2004. Sursa: DEX 98 MIORC interj. oac!, (reg.) orac! (Broasca face: miorc!) Trimis de siveco, 05.08.2004.… … Dicționar Român
miorlăitor — MIORLĂITÓR, OÁRE, miorlăitori, oare, adj. Miorlăit2. [pr.: lă i . – var.: (reg.) mierlăitór, oáre adj.] – Miorlăi + suf. tor. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 MIORLĂITÓR adj … Dicționar Român
miorlăitură — MIORLĂITÚRĂ, miorlăituri, s.f. Miorlăit . ♦ fig. Plâns, vorbire afectată. [pr.: lă i ] – Miorlăi + suf. tură. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 MIORLĂITÚRĂ s. v. mieunat. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime … … Dicționar Român
plângăreţ — PLÂNGĂRÉŢ, EÁŢĂ, plângăreţi, e, adj. 1. Care este totdeauna gata să plângă; care plânge uşor; care se vaită, se plânge mereu; plângător, plângăcios. 2. (Despre voce, glas etc.) Care aparţine unui om plângăcios, care trădează pe omul plângăcios;… … Dicționar Român
smiorcăit — SMIORCĂIT1 s.n. Faptul de a (se) smiorcăi; zgomot specific produs de cel care (se) smiorcăie; smiorcăială, smârcâială, smârcâit1. – v. smiorcăi. Trimis de IoanSoleriu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 SMIORCĂÍT2, Ă, smiorcăiţi, te, adj. Plângăreţ,… … Dicționar Român