meritoriu — MERITÓRIU, IE, meritorii, adj. (Despre acţiuni sau realizări ale oamenilor) Care este vrednic de apreciere, care are merite, merituos; care este destul de bun, de reuşit, de valoros. – Din lat. meritorius, fr. méritoire. Trimis de LauraGellner,… … Dicționar Român
meritos — MERITÓS, OÁSĂ, adj. v. merituos. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 MERITÓS adj. 1. v. lăudabil. 2. v. meritoriu. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime MERITÓS, OÁSĂ … Dicționar Român
destoinic — DESTÓINIC, Ă, destoinici, ce, adj. (Despre oameni şi acţiunile lor). 1. Vrednic, merituos. ♦ Isteţ, îndemânatic. 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv) Capabil; p. ext. în măsură (să facă ceva); competent. – cf. sl. d o s t o i n ŭ … Dicționar Român
lăudabil — LĂUDÁBIL, Ă, lăudabili, e, adj. Care este vrednic de laudă. [pr.: lă u ] – Din lat. laudabilis. Trimis de ionel bufu, 13.12.2006. Sursa: DEX 98 Lăudabil ≠ blamabil, criticabil Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime LĂUDÁBIL adj.… … Dicționar Român
pune — PÚNE, pun, vb. III. A aşeza, a instala, a plasa într un loc. ♢ expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăţi situaţia. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acţiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare … Dicționar Român
recunoaşte — RECUNOÁŞTE, recunósc, vb. III. tranz. 1. A identifica un lucru, o persoană etc. cunoscute mai înainte. ♦ A deosebi ceva după anumite semne caracteristice. ♦ refl. A şi descoperi în altul trăsăturile caracteristice, a se regăsi în altul. 2. A… … Dicționar Român
valoare — VALOÁRE, valori, s.f. I. 1. Însuşire a unor lucruri, fapte, idei, fenomene de a corespunde necesităţilor sociale şi idealurilor generate de acestea; suma calităţilor care dau preţ unui obiect, unei fiinţe, unui fenomen etc.; importanţă,… … Dicționar Român
