lustrui

lustrui
LUSTRUÍ, lustruiesc, vb. IV. tranz. A da lustru1 (prin frecare), a face să lucească, să sclipească suprafaţa unui obiect. ♢ Maşină de lustruit = maşină pentru lustruirea mecanizată a pieilor. Piatră de lustruit = piatră de fildeş, de agat sau de onix, de forma unei lopăţele sau a unui pinten, prevăzută cu un mâner de lemn, care serveşte la lustruirea aurului sau a vopselei aplicate pe marginile foilor la cărţi şi la reviste. ♦ tranz. şi refl. fig. A (se) găti, a (se) ferchezui; p. ext. a (se) pune într-o lumină favorabilă; a (se) lăuda. – Lustru1 + suf. -ui.
Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

LUSTRUÍ vb. 1. a făţui. (A lustrui un obiect.) 2. v. şlefui. 3. a face, a văcsui, (Bucov.) a puţui, (prin Transilv. şi nordul Munt.) a puţului. (A lustrui cuiva încălţămintea.)
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

lustruí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. lustruíesc, imperf. 3 sg. lustruiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. lustruiáscă
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

A LUSTRU//Í lustruiiésc tranz. (obiecte, suprafeţe) A supune unor operaţii speciale (frecare, poleire, şlefuire etc.) pentru a da lustru. lustrui o mobilă. /lustru + suf. lustruiui
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

A SE LUSTRU//Í mă lustruiiésc intranz. 1) A se găti manifestând o deosebită grijă pentru aspectul exterior. 2) fig. A-şi atribui calităţi, merite, etalându-le; a se prezenta într-o lumină foarte favorabilă; a se lăuda. /lustru + suf. lustruiui
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем сделать НИР

Look at other dictionaries:

  • lustruit — LUSTRUÍT1 s.n. Faptul de a lustrui. – v. lustrui. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  LUSTRUÍT2, Ă, lustruiţi, te, adj. Cu lustru1; lucios. ♦ fig. (peior.) Cu o spoială sau o strălucire aparentă; meşteşugit, căutat, artificial. – v …   Dicționar Român

  • travertin — TRAVERTÍN s.n. Tuf calcaros care se poate lustrui ca marmura şi care se foloseşte ca piatră de construcţie. – Din fr. travertin, it. travertino. Trimis de LauraGellner, 29.06.2004. Sursa: DEX 98  travertín s. n. Trimis de siveco, 10.08.2004.… …   Dicționar Român

  • şlefui — ŞLEFUÍ, şlefuiesc, vb. IV tranz. 1. A prelucra o suprafaţă dură prin frecare, pilire, tăiere sau rindeluire, pentru a o netezi sau pentru a i da o anumită formă; a lustrui. ♦ fig. A cizela, a retuşa, a perfecţiona un text literar. ♦ refl. fig.… …   Dicționar Român

  • cerui — CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. tranz. A acoperi cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. ui. Trimis de valeriu, 03.03.2003. Sursa: DEX 98  ceruí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl …   Dicționar Român

  • furbisa — FURBISÁ vb. I. tr. A curăţa, a lustrui (arme, alămuri). [< fr. fourbir]. Trimis de LauraGellner, 05.04.2005. Sursa: DN  FURBISÁ vb. tr. a curăţa, a lustrui (arme, alămuri). (după fr. fourbir) Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN …   Dicționar Român

  • făţui — FĂŢUÍ, făţuiesc, vb. IV. tranz. 1. A netezi, a lustrui suprafaţa unui obiect (prin cioplire, prin frecare etc.); p. gener. a da aspect frumos (suprafeţei) unui lucru. ♦ spec. A netezi tencuiala aşternută pe un element de construcţie. 2. (În… …   Dicționar Român

  • lustru — LÚSTRU1 s.n. Strălucire naturală sau obţinută prin procedee artificiale a suprafeţei unui obiect; luciu. ♢ expr. Sărăcie cu lustru = sărăcie mare, sărăcie lucie. ♦ Aspect lucios pe care îl capătă unele obiecte, stofe etc. din cauza uzării. ♦… …   Dicționar Român

  • lustruire — LUSTRUÍRE, lustruiri, s.f. Acţiunea de a (se) lustrui; lustruială. ♦ spec. Operaţie de prelucrare fină, cu ajutorul unor abrazivi, a suprafeţei unor corpuri metalice sau nemetalice, pentru a i da un aspect lucios în vederea înfrumuseţării,… …   Dicționar Român

  • lustruitor — LUSTRUITÓR, OÁRE, lustruitori, oare, subst. 1. s.m. şi f. Persoană care efectuează operaţia de lustruire. 2. s.n. Instrument confecţionat din oţel sau din bronz cromat, cu mâner de lemn, care serveşte în legatorie la lustruirea legăturilor de… …   Dicționar Român

  • marmură — mármură s. f., g. d. art. mármurii; (sorturi, blocuri, statui) pl. mármuri Trimis de siveco, 09.10.2006. Sursa: Dicţionar ortografic  MÁRMUR//Ă marmurăi f. 1) Rocă calcaroasă dură, de diferite culori, care, prin şlefuire, capătă aspect lucios şi …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”