lustru

lustru
LÚSTRU1 s.n. Strălucire naturală sau obţinută prin procedee artificiale a suprafeţei unui obiect; luciu. ♢ expr. Sărăcie cu lustru = sărăcie mare, sărăcie lucie. ♦ Aspect lucios pe care îl capătă unele obiecte, stofe etc. din cauza uzării. ♦ Luciu imprimat feţelor obiectelor de încălţăminte printr-o prelucrare corespunzătoare. ♦ fig. (peior.) Spoială, strălucire aparentă; superficialitate. – Din fr. lustre, it. lustro.
Trimis de ana_zecheru, 26.10.2008. Sursa: DEX '98

LÚSTRU2, lustri, s.m. Interval de cinci ani. – Din fr. lustre, lat. lustrum.
Trimis de ana_zecheru, 26.10.2008. Sursa: DEX '98

LÚSTRU3 s.n. v. lustră.
Trimis de ana_zecheru, 26.10.2008. Sursa: DEX '98

LÚSTRU s. 1. luciu, strălucire, (înv.) perdaf. (lustru unei suprafeţe.) *2. (fig.) pospăială, spoială. (lustru de cultură.)
Trimis de siveco, 26.10.2008. Sursa: Sinonime

lústru (interval) s. m., art. lústrul; pl. lustri, art. lústrii
Trimis de siveco, 26.10.2008. Sursa: Dicţionar ortografic

lústru (strălucire) s. n., art. lústrul; pl. lústruri
Trimis de siveco, 26.10.2008. Sursa: Dicţionar ortografic

LÚSTRU n. 1) Strălucire a suprafeţei unui obiect, obţinută prin şlefuire, poleire sau frecare. 2) Luciu pe care îl capătă unele obiecte de îmbrăcăminte, din cauza uzării. 3) fig. Strălucire aparentă care produce o impresie înşelătoare; spoială; poleială; pospăială. [Sil. lus-tru] /<fr. lustre, it. lustro
Trimis de siveco, 26.10.2008. Sursa: NODEX

LÚSTRU s.m. 1. (Ant.) Sacrificiu expiator, care se făcea la Roma o dată la cinci ani. 2. Perioadă de timp de cinci ani. [< lat. lustrum, cf. fr. lustre, it. lustro].
Trimis de LauraGellner, 26.10.2008. Sursa: DN

LÚSTRU s.n. v. lustră.
Trimis de LauraGellner, 26.10.2008. Sursa: DN

LÚSTRU1 s. m. 1. (ant.) procesiune de purificare rituală a unei întinderi (cetate, ogor, ţinut), prin înconjurarea ei în alai ceremonial, care se făcea la Roma o dată la cinci ani. 2. perioadă de cinci ani. (< fr. lustre, lat. lustrum)
Trimis de raduborza, 26.10.2008. Sursa: MDN

LÚSTRU2 s. n. 1. strălucire; luciu. 2. (fig.) falsă strălucire; superficialitate. (< fr. lustre, it. lustro)
Trimis de raduborza, 26.10.2008. Sursa: MDN

lústru s.n. – Strălucire, luciu. – Mr. lustru. it. lustro, parţial prin tc. lustro "cremă de ghete", cf. ngr. λοῦστρο "strălucire". Der. în lat. lustrum (Puşcariu 1004) nu este posibilă. – Der. lustragiu, s.m. (cel ce curăţă pantofii), din tc. lustraci; lustragerie, s.f. (loc unde se lustruieşte încălţămintea); lustrui, vb. (a da pantofii cu cremă; a curăţa, a da luciu); lustruială, s.f. (acţiunea de a lustrui); lustrină, s.f. (ţesătură lucioasă), din fr. lustrine.
Trimis de blaurb, 26.10.2008. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Нужен реферат?

Look at other dictionaries:

  • lustrui — LUSTRUÍ, lustruiesc, vb. IV. tranz. A da lustru1 (prin frecare), a face să lucească, să sclipească suprafaţa unui obiect. ♢ Maşină de lustruit = maşină pentru lustruirea mecanizată a pieilor. Piatră de lustruit = piatră de fildeş, de agat sau de… …   Dicționar Român

  • luciu — LÚCIU, IE, (I) lucii, adj., (II) luciuri, s.n. I. adj. 1. (Despre obiecte) Care răsfrânge razele de lumină, care luceşte (1); lucitor, lucios. 2. Cu lustru1, lustruit; neted; p. ext. alunecos. ♢ expr. Sărăcie lucie = sărăcie mare; mizerie.… …   Dicționar Român

  • pospăială — POSPĂIÁLĂ, pospăieli, s.f. Faptul de a pospăi; (concr.) înveliş sau strat subţire dintr o materie care acoperă un obiect; fig. lustru înşelător, aparenţă, spoială, superficialitate. [pr.: pă ia ] – Pospăi + suf. eală. Trimis de oprocopiuc,… …   Dicționar Român

  • vernis — VERNÍS s.n. 1. Soluţie formată din răşini (naturale sau artificiale) şi dintr un solvent, care, aplicată pe anumite obiecte, formează la uscare un strat neted şi lucios, cu rol ornamental sau protector; p. ext. lac. ♢ Vernis moale = tehnică a… …   Dicționar Român

  • lustră — LÚSTRĂ, lustre, s.f. Lampă ornamentală, cu mai multe braţe, suspendată de plafonul unei încăperi. [var.: (înv.) lústru s.n.] – Din fr. lustre. Trimis de ana zecheru, 26.10.2008. Sursa: DEX 98  lústră (lampă) s. f., g. d. art. lústrei; …   Dicționar Român

  • marochin — MAROCHÍN s.n. Piele de capră sau, rar, de oaie sau de viţel, tăbăcită vegetal pentru a căpăta lustru şi fineţe; cordovan. [var.: marochínă s.f.] – Din fr. maroquin, it. marochino. Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  MAROCHÍN s. saftian …   Dicționar Român

  • perdaf — PERDÁF, perdafuri, s.n. Radere de jos în sus, în contra direcţiei în care creşte părul. ♢ expr. (fam.) A da (sau a trage) cuiva un perdaf = a certa, a mustra aspru pe cineva. – Din tc. perdah. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 … …   Dicționar Român

  • polei — POLÉI1, poleiuri, s.n. Strat subţire de gheaţă, continuu şi neted, care acoperă uneori porţiuni din suprafaţa solului, arborii sau obiectele care se află în aer liber şi care este format prin îngheţarea apei provenite din ploaie sau din topirea… …   Dicționar Român

  • poleială — POLEIÁLĂ, poleieli, s.f. 1. Faptul de a polei2; (concr.) strat subţire de metal (preţios) cu care se poleieşte2 un obiect. ♦ Foaie subţire de staniol folosită ca ambalaj, mai ales pentru unele articole alimentare. ♦ fig. Ceea ce încearcă să dea… …   Dicționar Român

  • pospai — POSPÁI s.n. Pulbere fină de făină care se formează în timpul măcinatului şi care se depune pe pereţi şi pe toate obiectele din moară; p. gener. pulbere albă, strat subţire (mai ales de zăpadă) care acoperă un obiect. ♦ fig. Superficialitate,… …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”