- polei
- POLÉI1, poleiuri, s.n. Strat subţire de gheaţă, continuu şi neted, care acoperă uneori porţiuni din suprafaţa solului, arborii sau obiectele care se află în aer liber şi care este format prin îngheţarea apei provenite din ploaie sau din topirea zăpezii. ♦ fig. Strălucire, lustru, luciu. ♦ (reg.) Promoroacă, chiciură. – Din polei2 (derivat regresiv).Trimis de RACAI, 21.10.2003. Sursa: DEX '98POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. tranz. A acoperi un obiect cu un strat subţire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumuseţării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiţă subţire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. tranz. şi refl. fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ tranz. A înfrumuseţa, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situaţie, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.Trimis de RACAI, 21.10.2003. Sursa: DEX '98POLÉI s. (met.) gheţuş, (înv. şi reg.) polediţă, (reg.) poleială, policie, sticluş. (Afară e polei.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimePOLÉI s. v. apărătoare, chiciură, promoroacă.Trimis de siveco, 24.12.2008. Sursa: SinonimePOLEÍ vb. a sufla, (înv. şi pop.) a spoi. (A polei un obiect cu aur.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimepoléi s. n., art. poléiulTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficpoleí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. poleiésc, imperf. 3 sg. poleiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. poleiáscăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA POLE//Í poleiiésc tranz. 1) (obiecte sau piese de metal) A acoperi cu metal inoxidabil (în scop protector sau/şi decorativ); a sufla; a spoi. 2) fig. (despre lumină sau surse de lumină) A învălui într-o lumină strălucitoare; a face să strălucească (ca poleiul). 3) fig. (stari de lucruri, situatii etc.) A prezenta într-o lumină mai favorabilă decât este în realitate; a înfrumuseţa. /<sl. polijatiTrimis de siveco, 21.03.2008. Sursa: NODEXPOLÉ//I poleiiuri n. 1) Strat subţire de gheaţă format pe suprafaţa solului, pe copaci, pe orice obiect lăsat în aer liber. 2) fig. Luciu al suprafeţei unor obiecte. /v. a poleiTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXpoléi1 s.m. (reg.) plantă asemănătoare cu busuiocul, ce creşte prin luminişurile pădurii; busuiocul-cerbilor.Trimis de blaurb, 09.10.2006. Sursa: DARpoléi2 s.m. pl. (reg.) nume dat unor fiinţe supranaturale din basme.Trimis de blaurb, 09.10.2006. Sursa: DARpoléi (poléiuri), s.m. – Busuiocul-cerbilor (Mentha pulegium). – var. polai. lat. pulegium, prin intermediul sl., cf. slov., ceh., pol., rus. polej (Cihac, II, 274; Tiktin), mag. polaj.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DERpoleí (poleiésc, poleít), vb. – A suri, a acoperi cu un strat subţire de metal. Megl. puliăés, puliăiri. sl. polijati "a risipi" (Tiktin). Legătura cu gr. ψυλλεῖον printr-o var. ionică σπυλλήïον (Diculescu, Elementele, 484), e improbabilă. cf. lei. – Der. poleială, s.f. (aurire; lustru superficial; foiţă de metal, strălucire); poleitor, s.m. (cel care poleieşte); poleitură, s.f. (poleire; obiect poleit); polei, s.n. (strat subţire de gheaţă), cf. sl. polediti sę "a se acoperi cu polei" şi polegniţă.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
