- locui
- LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. intranz. A-şi avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuinţa undeva; a sta, a şedea undeva, a domicilia. 2.tranz. (înv.) A aşeza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc).Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98LOCUÍ vb. 1. a domicilia, a fi, a sta, a şedea, (pop.) a hălădui, a sălăşlui, (înv. şi reg.) a băciui, (reg.) a sălăşi, (înv.) a sălăşui. (Mama a locui o vreme la Bacău.) 2. v. popula.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeLOCUÍ vb. v. coloniza, dăinui, dura, exista, fi, menţine, păstra, perpetua, persista, rămâne, trăi, ţine, vieţui.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimelocuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. locuiésc, imperf. 3 sg. locuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. locuiáscăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA LOCU//Í locuiiésc 1. intranz. A fi aşezat cu traiul (undeva); a trăi. 2. tranz. înv.A instala cu traiul (într-un loc nou). /<ung. lakniTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXlocuí (locuiésc, locuít), vb. – A trăi, a avea reşedinţa. – var. lăcui. Mag. lakni (Cihac, II, 511; Tiktin; Gáldi, Dict., 93). Rezultatul normal, lăcui, azi înv., a fost apropiat de loc. cf. sl. lakuvati, care apare numai în acte de proveninţă romînă, şi în bg. din Trans. lakuva (Miklosich, Bulg., 126). Der. locaş (var. lăcaş), s.n. (locuinţă), din mag. lakás; locuinţă, s.f. (casă de locuit), cu suf. -inţă; locuitor, s.m.; conlocui, vb. (a trăi împreună), format după fr. cohabiter; conlocuitor, adj., cuvînt forţat de regimul comunist.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.