sta

STA, stau, vb. I. intranz. I. 1. (Despre oameni şi animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr-o acţiune, dintr-o mişcare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcţionare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ♢ expr. Stai că trag, formulă prin care cineva este somat să rămână pe loc, să nu se apropie (altfel riscând să fie împuşcat). A sta ţintuit (sau nemişcat) (pe loc) = a nu face nici o mişcare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tăcea. ♦ (La imperativ, având şi valoare de interj.) Opreşte! aşteaptă! ♢ expr. Stai să-ţi spun (sau să vezi) = lasă-mă să-ţi spun, ai răbdare, aşteaptă. Stai puţin (sau un pic, cu binişorul etc.) = ai (puţină) răbdare, nu te grăbi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A rămâne nemişcat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndepărta de undeva; (despre vehicule) a staţiona. ♢ expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace şi încolo, a nu avea astâmpăr. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binişor! = şezi liniştit! astâmpără-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) aştepţi? ce (mai) doreşti? Stă ce stă şi... = aşteaptă cât aşteaptă şi... A sta la (sau pe) locul său = a) a nu pleca, a nu-şi părăsi locul; b) a păstra măsura, a fi modest, rezervat. 3. A rămâne într-un serviciu, într-o slujbă, într-o ocupaţie. 4. A rămâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zăbovi. II. 1. A se afla, a se găsi, a fi într-un anumit loc. ♢ expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în faţă) = a) a se găsi la mică distanţă în faţa cuiva, privindu-l, vorbindu-i, aşteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a ieşi înaintea cuiva (împiedicându-l să înainteze); b) a împiedica pe cineva să facă ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de faţă = a asista. A sta în faţa cuiva = (despre sarcini, greutăţi etc.) a trebui, a urma să fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbră = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanţă de...; b) a nu interveni, a se ţine în rezervă. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coastă) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inimă, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanentă ameninţare (pentru cineva). (fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limbă, se zice când cineva este gata să spună un lucru pe care n-ar trebui să-l spună sau când nu găseşte termenul căutat şi are totuşi impresia că e pe punctul de a şi-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inimă = (despre gânduri, preocupări) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grijă, nelinişte. A sta (piatră) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovăra, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau tălpile) = a fi decapitat. 2. A trăi, a vieţui; a locui. 3. (pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua să fie; a dăinui, a se menţine. III. 1. A avea o anumită poziţie sau atitudine, a se ţine, a se aşeza sau a fi aşezat într-un anumit fel. ♢ loc. vb. A sta grămadă (sau roi) = a se îngrămădi, a se înghesui, a se îmbulzi. ♢ expr. A sta piatră (sau ţeapăn, înfipt în pământ) = a se ţine drept şi nemişcat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucişate, la brâu, cu braţele încrucişate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nici o măsură, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dinţii la stele = a răbda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zăcea (de boală). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi neliniştit, agitat, nerăbdător. Stai jos! formulă prin care cineva este invitat să ia loc. A sta la masă = a lua masa, a mânca. A sta ca o găină (sau curcă) plouată = a arăta necăjit, fără vlagă, fără chef. A sta în picioare = a nu se da bătut, a rezista. ♦ fig. (înv.) A se ţine tare pe poziţie, a nu da înapoi. ♢ loc. vb. A sta împotrivă (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotrivă = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavăză = a apăra pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grijă de... ♢ expr. A sta (de cineva) să... = a nu lăsa (pe cineva) în pace până ce nu..., a-i bate (cuiva) capul să... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ♢ expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a ţine de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putinţă = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ fig. A consta. ♦ (înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafaţa unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rău) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi aşa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rău). 2. (Despre situaţii, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rău), a se desfăşura. v. (În locuţiuni verbale sau în legătură cu alt verb, dă acestora un aspect de durată) Stau şi-mi aduc aminte. ♢ expr. şi loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorbă (sau la taifas, taclale, poveşti etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfătui cu cineva; a sta de vorbă cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a şovăi, a ezita. A sta la îndoială (sau în cumpănă) = a) a ezita înainte de a lua o hotărâre, a şovăi; b) a se îndoi de ceva. A sta de pază (sau de strajă) sau a sta strajă = a păzi. A sta la (sau de) pândă = a pândi. A sta la tocmeală = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propoziţie secundară construită cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata să... Stă să înceapă ploaia. [prez. ind. pers. 3 stă, imperf. stăteam (reg. steteam) şi stam, perf. s. stătui (reg. stetei)] – lat. stare.

Trimis de romac, 02.11.2008. Sursa: DEX '98



A sta ≠ a merge, a se mişca

Trimis de siveco, 11.02.2008. Sursa: Antonime



STA vb. 1. v. opri. 2. v. poposi. 3. v. aşeza. 4. v. şedea. 5. v. întârzia. 6. v. zăbovi. 7. v. aştepta. 8. v. locui. 9. v. staţiona. 10. v. rămâne. 11. v. petrece. 12. a se ţine. (Stai drept!) 13. a se opri, (fig.) a încremeni. (Ceasul a stat la orele 12.) 14. v. înceta. 15. v. afla. 16. a atârna, a spânzura. (Pe perete stă un tablou.) 17. a-i şedea. (Îţi stă foarte bine haina asta!) 18. a pluti. (Uleiul stă deasupra apei.) 19. v. consta. 20. v. reduce.

Trimis de siveco, 02.04.2009. Sursa: Sinonime



STA vb. v. afla, da, dăinui, declanşa, desfăşura, dezlănţui, duce, dura, exista, fi, găsi, isca, izbucni, menţine, păstra, perpetua, persista, porni, purta, rămâne, stârni, susţine, trăi, ţine.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



sta vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. stau, 2 sg. stai, 3 sg. stă, 1 pl. stăm, 2 pl. staţi, imperf. 3 sg. stăteá/sta, perf. s. 1 sg. stătúi, 3 sg. stătú, m.m.c. perf. 2 sg. stătúseşi, 3 sg. stătúse; conj. prez. 3 sg. şi pl. stea; imper. poz. 2 sg. stai, neg. 2 sg. nu sta; ger. stând; part. stat

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A STA stau intranz. I. 1) (despre fiinţe) A se opri după o mişcare. sta pe loc. sta în loc. ♢ sta locului a) a se opri; b) a stagna. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) a fi neastâmpărat. Ce (mai) stai? ce (mai) aştepţi? sta ţintuit (sau nemişcat) pe loc a nu face nici o mişcare. A nu-i (mai) sta cuiva picioarele a se mişca mereu. A nu-i (mai) sta cuiva gura a vorbi întruna. 2) (despre vehicule) A se opri pentru un timp (într-un loc); a staţiona. Trenul stă în gară. 3) (despre fenomene atmosferice) A înceta să se manifeste; a conteni. Ploaia stat. 4) (despre mecanisme, aparate etc.) A înceta să (mai) funcţioneze. 5) A se afla nemişcat (într-o anumită poziţie, situaţie sau stare). sta în picioare. sta culcat. ♢ A nu mai putea sta pe picioare a nu mai putea de oboseală. sta la masă a lua masa. sta ca pe spini a aştepta ceva cu mare nerăbdare. sta binişor a şedea liniştit; a fi cuminte. sta pe ouă a cloci. A-i sta cuiva bine (sau rău) a-l prinde bine (sau rău) pe cineva. sta ca o stană (sau ca un stâlp) de piatră a sta nemişcat . sta grămadă a fi înghesuiţi. sta bine (sau rău) cu cineva a fi în relaţii bune (sau rele) cu cineva. Cum stai? Cum îţi merge? 6) A se găsi într-un anumit loc. Cartea stă pe masă. ♢ sta în pat a şedea lungit în pat; a trândăvi. sta la pat a fi bolnav. sta în calea (sau în drumul) cuiva sau a-i sta cuiva în cale (sau în drum) a) a închide trecerea; b) a frâna ascensiunea cuiva pe scara socială. sta la baza unui lucru a fi temelia unui lucru. sta în umbră a nu se afişa. sta de o parte a) a se ţine la o oarecare distanţă; b) a nu lua atitudine. A-i sta cuiva ca un ghimpe în ochi (sau în inimă) a incomoda (în permanenţă) pe cineva. A-i sta cuiva pe inimă a produce nelinişte. A-i sta cuiva pe cap a) a incomoda pe cineva prin prezenţa sa; b) a fi o povară pentru cineva. A-i sta cuiva în putinţă a fi în puterile cuiva. sta pe apă a pluti. 7) A-şi avea domiciliul; a locui. sta la cămin. II. (în îmbinări stabile) 1) (exprimă ideea de durată sau de continuitate) : sta la sfat a) a se sfătui; b) a vorbi. sta la (sau de) vorbă a vorbi. sta la taifas a pălăvrăgi. sta pe gânduri a) a fi îngândurat; b) a nu se putea hotărî deodată; a şovăi. sta la îndoială a nu fi sigur de ceva; a se îndoi. sta în cumpănă a nu se putea hotărî deodată; a şovăi. sta la pândă a pândi. sta sub ascultarea (sau la porunca) cuiva a se supune cuiva. 2) (exprimă ideea de intenţie) : sta de ducă a fi gata de plecare. sta gata a fi pregătit pentru o acţiune. /<lat. stare

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



sta (-áu, -at), vb. – 1. A fi, a se afla într-un loc, poziţie sau condiţie determinate. – 2. A rămîne, a se menţine. – 3. A se opri, a numai funcţiona. – 4. A zăbovi, a aştepta, a păsui. – 5. A nu mai continua la jocul de cărţi. – 6. A nu mai lucra, a nu face nimic. – 7. A fi, a ajunge să fie. – 8. A trăi, a locui. – 9. A dura, a continua. – 10. A se afla cu, a poseda. – 11. A consista, a fi format din. – 12. A insista, a pisa, a stărui. – 13. A rezista, a se opune, a lupta. – 14. A interveni, a produce. – 15. A conveni, a se simţi bine sau rău. – A sta de, şi, să, a fi (cu gerunziu). – A sta să, a fi pe punctul. – var. înv. asta. Mr. stau, stătui, stătută, stare, megl. stau, stari, istr. stowu. lat. stāre (Puşcariu 1639; REW 8231), cf. vegl. stur, prov., cat., sp., port. estar, v. fr. ester. – Der. stare, s.f. (şedere; trîndăvie, huzur; pace, paradă a cortegiului funerar; poziţie, situaţie, mod, stadiu, dispoziţie; facultate, capacitate; bogăţie, avere; clasă, categorie socială; în stare, capabil de); stat, s.n. (şedere; rămînere, situaţie, aşezare, poziţie, condiţie, stadiu; clasă, categorie; statură), din lat. status (Puşcariu 1638; după Cihac, II, 364, din rus. statĭ "aspect plăcut"), dublet al lui stat, s.n. (ţară); stătător, adj. (stabil, fire; durabil, permanent, peren); nestătător, adj. (inconstant, schimbător); statornic, adj. (stabil, ferm, durabil, permanent), formaţie cultă din sec. XVIII, cf. datornic (Tiktin); nestatornic, adj. (inconstant, volubil); statornici, vb. (a stabili, a determina, a pune; a fixa, a asigura, a consolida; refl., a se stabili, a-şi fixa domiciliul); statornicie, s.f. (constanţă); nestatornicie, s.f. (inconstanţă); stătut, adj. (înv., oprit; stricat, viciat; istovit, vlăguit); înstări, vb. (a îmbogăţi; refl., a prospera). – cf. stărui. Der. neol. stabil, adj., din lat. stabilis; nestabil (var. instabil), adj.; stabili, vb., din lat. stabilire; stabiliment, s.n., din it. stabilimento; stabilitate, s.f., din fr. stabilité; stabiliza, vb., din fr. stabiliser; stanţă, s.f., din it. stanza; static, adj., din fr. statique; statist, s.m. (figurant); statistic, adj., din fr. statistique; statistică, s.f.; statistician, s.m. (autor de statistici); statură, s.f., din lat. statura; statut, s.n., din fr. statut; statutar, adj., din fr. statutaire; staţi(un)e, s.f, din fr. station; staţiona, vb., din fr. stationner; staţionar, adj., din fr. stationnaire.

Trimis de blaurb, 15.01.2009. Sursa: DER