conlocuire — CONLOCUÍRE, conlocuiri, s.f. (înv.) Faptul de a conlocui; coabitare. – v. conlocui. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 conlocuíre s. f., g. d. art. conlocuírii Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic … … Dicționar Român
conlocuitor — CONLOCUITÓR, OÁRE, conlocuitori, oare, adj., s.m. şi f. (Persoană) care locuieşte împreună cu altcineva. [pr.: cu i ] – Conlocui + suf. tor. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 conlocuitór adj., s. m. → locuitor … Dicționar Român
coabita — COABITÁ, coabitez, vb. I. intranz. (jur.) A locui, a trăi împreună (în aceeaşi casă) cu cineva; a convieţui. [pr.: co a ] – Din fr. cohabiter, lat. cohabitare. Trimis de RACAI, 30.09.2003. Sursa: DEX 98 COABITÁ vb. ( … Dicționar Român
con — 1 Element de compunere însemnând împreună cu , care serveşte la formarea unor substantive (conşcolar, coreferent), a unor verbe (conlocui, convieţui etc.) sau a unor adjective (conaţional). [var.: co ] – Din fr. co(n) (lat. cum ). Trimis de dante … Dicționar Român
convieţui — CONVIEŢUÍ, convieţuiesc, vb. IV. intranz. A trăi laolaltă, în acelaşi loc cu cineva; a coabita. – Con1 + vieţui (după lat. convivere) Trimis de IoanSoleriu, 04.04.2009. Sursa: DEX 98 CONVIEŢUÍ vb. v. coabita. Trimis de siveco, 01.11.2007. Sursa … Dicționar Român
locui — LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. intranz. A şi avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuinţa undeva; a sta, a şedea undeva, a domicilia. 2.tranz. (înv.) A aşeza pe cineva într un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (după loc). Trimis de… … Dicționar Român
