conlocuire

CONLOCUÍRE, conlocuiri, s.f. (înv.) Faptul de a conlocui; coabitare. – v. conlocui.

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



conlocuíre s. f., g.-d. art. conlocuírii

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



CONLOCUÍRE s.f. Faptul de a conlocui. [< conlocui].

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DN