limbút — adj. m., s. m., pl. limbúţi; f. sg. limbútã, pl. limbúte … Romanian orthography
locvace — LOCVÁCE adj. invar. (livr.) Care vorbeşte mult; vorbăreţ, limbut, guraliv. – Din fr. loquace, lat. loquax, acis. Trimis de Iris, 20.05.2004. Sursa: DEX 98 Locvace ≠ taciturn Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime LOCVÁCE s … Dicționar Român
flecar — FLECÁR, Ă, flecari, e, s.m. şi f. Persoană căreia îi place să vorbească multe, să spună fleacuri1; limbut, guraliv, palavragiu. – Fleac1 + suf. ar. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 Flecar ≠ morocănos, taciturn, tăcut, ursuz… … Dicționar Român
limbuţi — LIMBUŢÍ, limbuţesc, vb. IV. intranz. (înv.) A vorbi prea mult; a flecări, a trăncăni. – Din limbut. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 LIMBUŢÍ vb. v. flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni. Trimis de siveco, 13.09.2007.… … Dicționar Român
limbuţie — LIMBUŢÍE, limbuţii, s.f. Înclinare, tendinţă de a vorbi mult şi fără rost; vorbărie, flecăreală, locvacitate. – Limbut + suf. ie. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 LIMBUŢÍE s. v. flecăreală. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa:… … Dicționar Român
gureş — GÚREŞ, Ă, gureşi, e, adj. (Despre oameni) Guraliv; (despre păsări) care ciripeşte mult (şi vesel). – Gură + suf. eş. Trimis de gall, 27.01.2009. Sursa: DEX 98 GÚREŞ s., adj. v. clănţău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbă lungă, vorbăreţ … Dicționar Român
gură — GÚRĂ, guri, s.f. I. 1. Cavitate din partea anterioară (şi inferioară) a capului oamenilor şi animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele şi deschizătura dintre ele; buze. ♢ loc. adv. Gură n gură = foarte aproape… … Dicționar Român
limbareţ — LIMBÁREŢ, Ă, limbareţi, e, adj. Limbut, vorbăreţ, flecar. – Limbă + suf. areţ. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 LIMBÁREŢ s., adj. v. clănţău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbă lungă, vorbă reţ. Trimis de siveco,… … Dicționar Român
limbă — LÍMBĂ, limbi, s.f. I. Organ musculos mobil care se află în gură şi care este pricipalul organ de percepere a gustului; serveşte la mestecarea şi înghiţirea alimentelor, iar pentru om este şi organul principal de vorbire. II. 1. Principalul mijloc … Dicționar Român
lung — LUNG, Ă, lungi, adj., adv., s.n. I. adj. 1. Care are o lungime mare, ale cărui capete sunt depărtate unul de altul. ♢ expr. A avea mâna lungă (sau degete lungi) sau a fi lung de mână (sau de, în degete) = a avea obiceiul să fure, a fi hoţ. A fi… … Dicționar Român
