- iscăli
- ISCĂLÍ, iscălesc, vb. IV. tranz., intranz. şi refl. A(-şi) scrie numele pe textul unui act oficial, al unei scrisori, al unei chitanţe etc., a(-şi) pune semnătura (pentru a întări, a autentifica etc.); a (se) semna. – cf. sl. i s k a l j a t i, i s k a l u.Trimis de valeriu, 21.07.2003. Sursa: DEX '98ISCĂLÍ vb. 1. a semna, a subscrie, (rar) a subsemna, (înv.) a subiscăli. (A iscăli un act, o scrisoare.) 2. a se semna, (pop.) a se scrie. (Te rog să te iscăli aici.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimeiscălí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. iscălésc, imperf. 3 sg. iscăleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. iscăleáscăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA ISCĂL//Í iscăliésc 1. tranz. (acte, articole, cereri, scrisori etc.) A autentifica prin iscălitură; a adeveri prin semnătură; a semna. 2. intranz. A pune iscălitura sub un text, într-un registru sau într-un act oficial; a semna. /<sl. iskaljati, iskaluTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXiscălí (iscălésc, iscălít), vb. – A semna, a-şi pune numele, semnătura. Origine incertă. După Tiktin (cf. Candrea; DAR; Scriban), de la formula de acceptare juridică azŭ iskalŭ "eu vreau" (din sl. iskati, cf. isca). După Cihac, II, 149 (cf. Şeineanu, Semasiol., 15), din sl. iskaljati "a păta", cf. bg. iskaljam "a murdări", datorită faptului că cea mai mare parte a iscăliturilor din vechime erau doar amprente ale degetului sau pete de cerneală. Ambele explicaţii par posibile. – Der. iscălitură, s.f. (semnătură), din part. iscălit (sec. XVII); iscălitor, adj. (semnatar), înv.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.