direcţie

direcţie
DIRÉCŢIE, direcţii, s.f. I. 1. Orientare în spaţiu a unei fiinţe, a unui obiect, a unei acţiuni, a unui fenomen, a unei mişcări; sens în care se desfăşoară ceva. ♢ loc. adv. În toate direcţiile = peste tot, pretutindeni. 2. (mat.) Proprietate comună a tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă dată. II. 1. Acţiunea de a conduce, de a dirija (o instituţie, o întreprindere etc,); conducere. 2. Post, funcţie de director2; p. ext. durata acestei funcţii. 3. Organ de conducere a unei întreprinderi, instituţii, organizaţii etc. ♢ Direcţie de scenă = regie. ♦ Subdiviziune în sistemul de organizare a unui minister, a unui organ central etc., care conduce o anumită ramură de activitate a instituţiei respective. 4. Biroul directorului2. III. Ansamblul organelor folosite pentru conducerea unui vehicul (automobil, tractor etc.). ♦ (Şi în sintagma bară de direcţie) Bară de oţel articulată la ambele capete de roţile unui vehicul şi care serveşte la orientarea roţilor într-o anumită direcţie. [var.: direcţiúne s.f.] – Din fr. direction, lat. directio, -onis.
Trimis de LauraGellner, 13.07.2004. Sursa: DEX '98

DIRÉCŢIE s. 1. parte, sens. (În ce direcţie o iei?) 2. v. parte. 3. v. cale. 4. linie, orientare, sens. (direcţie urmată într-o acţiune.) 5. v. curs. 6. v. conducere.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

dirécţie s. f. (sil. -ţi-e), art. dirécţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. dirécţiei; pl. dirécţii, art. dirécţiile (sil. -ţi-i-)
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

DIRÉCŢI//E1 direcţiei f. 1) Orientare a unei mişcări, a unui lucru; sens. În direcţie opusă. 2) mat. Proprietate comună tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă. [art. direcţia; G.-D. direcţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. direction, lat. directio, direcţieonis
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

DIRÉCŢI//E2 direcţiei f 1) Organ de conducere a unei instituţii sau a unei întreprinderi; administraţie; cârmuire. 2) (în sistemul organelor de conducere a statului) Instituţie care dirijează o anumită ramură de activitate. 3) Funcţia de director; directorat. [art. direcţia; G.-D. direcţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. direction, lat. directio, direcţieonis
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

DIRÉCŢIE s.f. I. 1. Orientare în spaţiu a unei persoane sau a unui obiect faţă de un punct de referinţă; loc către care se îndreaptă cineva sau ceva; sens al unei mişcări, al unei poziţii etc. 2. (mat.) Proprietate comună tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă. II. 1. Conducere, dirijare (a unei instituţii, a unei întreprinderi etc.). ♢ Direcţie de scenă = regie. 2. Funcţie de director; (p. ext.) durată cât o persoană îndeplineşte această funcţie. 3. Organ care conduce o întreprindere, o instituţie etc. ♦ Diviziune în cadrul unui minister, al unei mari instituţii etc., care se ocupă de o anumită ramură de activitate. 4. Birou, local unde funcţionează o direcţie. III. Totalitatea pieselor sau sistemul cu care se dirijează un vehicul. ♦ Parte mobilă a ampenajului vertical cu ajutorul căruia pilotul manevrează avionul în plan orizontal. [gen. -iei, var. direcţiune s.f. / cf. fr. direction, lat. directio].
Trimis de LauraGellner, 15.05.2006. Sursa: DN

DIRÉCŢIE s. f. I. 1. orientare în spaţiu a unui obiect, a unei mişcări faţă de un punct de referinţă: sens de desfăşurare a unei acţiuni. 2. (mat.) proprietate comună tuturor dreptelor paralele cu o dreaptă fixă dată. II. 1. (organ de) conducere a unei instituţii, întreprinderi etc. o direcţie de scenă = regie. 2. funcţie de director; biroul directorului. ♢ subdiviziune în cadrul unui minister sau organ central care conduce o anumită ramură de activitate. III. totalitatea (sistemul) organelor cu care se dirijează un vehicul. ♢ parte mobilă a ampenajului vertical cu ajutorul căruia pilotul manevrează avionul în plan orizontal. (< fr. direction, lat. directio)
Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем написать курсовую

Look at other dictionaries:

  • dirécţie — s. f. (sil. ţi e), art. dirécţia (sil. ţi a), g. d. art. dirécţiei; pl. dirécţii, art. dirécţiile (sil. ţi i ) …   Romanian orthography

  • sens — SENS, sensuri, s.n. 1. Înţeles (al unui cuvânt, al unei expresii, al unei forme sau al unei construcţii gramaticale); semnificaţie. ♦ (În semiotică) Înţelesul unui semn. ♦ Conţinut noţional sau logic. Îmi spui cuvinte fără sens. 2. Temei… …   Dicționar Român

  • linie — LÍNIE, linii, s.f. 1. Trăsătură simplă şi continuă (de forma unui fir) făcută pe o suprafaţă cu tocul, cu creta, cu creionul etc. ♦ (mat.) Traiectorie descrisă de un punct material într o mişcare continuă sau de intersecţia a două suprafeţe. 2.… …   Dicționar Român

  • reflector — REFLECTÓR, reflectoare, s.n. 1. Parte a unui dispozitiv de iluminat sau a unui proiector care, folosind fenomenul reflexiei regulate sau difuze, dirijează fluxul luminos al unei surse de lumină pe o anumită direcţie sau într o anumită zonă mai… …   Dicționar Român

  • tendinţă — TENDÍNŢĂ, tendinţe, s.f. 1. Dispoziţie firească pentru ceva, înclinare, năzuinţă; pornire, acţiune conştientă spre un scop determinat. ♦ Orientare comună a unei categorii de persoane; direcţie. ♦ Evoluţie a cuiva într un anumit sens. 2. Forţă… …   Dicționar Român

  • aplomb — APLÓMB s.n. 1. (livr.) Siguranţă absolută sau îndrăzneală (adesea nejustificată) manifestate în comportarea cuiva. 2. Poziţie şi direcţie a membrelor unor animale în raport cu pământul şi cu planul median al corpului, care serveşte la alegerea… …   Dicționar Român

  • relevment — RELEVMÉNT, relevmente, s.n. Unghi în planul orizontal format de o direcţie de referinţă şi direcţia unui punct oarecare, reprezentat printr un astru, printr un obiect terestru sau de pe mare. ♦ Unghi format de o direcţie de referinţă cu direcţia… …   Dicționar Român

  • unidirecţional — UNIDIRECŢIONÁL, Ă, unidirecţionali, e, adj. Care are loc, se face, se propagă într o singură direcţie. [pr.: ţi o ] – Din fr. unidirectionnel. Trimis de valeriu, 03.04.2003. Sursa: DEX 98  unidirecţionál adj. m. direcţional Trimis de siveco,… …   Dicționar Român

  • abate — ABÁTE1, abaţi, s.m. 1. Titlu dat superiorului unei abaţii. 2. Titlu onorific acordat unor preoţi catolici; persoană care poartă acest titlu. – Din it. ab(b)ate. Trimis de ana zecheru, 19.03.2008. Sursa: DEX 98  abáte1 s. m. 1. superior al unei… …   Dicționar Român

  • atenţie — ATÉNŢIE, (3) atenţii, s.f. 1. Însuşire care constă în orientarea şi în concentrarea activităţii psihice într o anumită direcţie. 2. Interes, grijă, preocupare specială a cuiva pentru ceva. ♢ expr. În atenţia cuiva = reclamând luarea aminte… …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”