deşteptăciune

deşteptăciune
DEŞTEPTĂCIÚNE s.f. Însuşirea de a fi deştept (2); inteligenţă. ♦ (Adesea ir.) Faptă sau vorbă de om deştept. – Deştept + suf. -ăciune.
Trimis de RACAI, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

DEŞTEPTĂCIÚNE s. 1. v. inteligenţă. 2. agerime, dibăcie, inteligenţă, iscusinţă, isteţime, îndemînare, pricepere. (deşteptăciune unei persoane.)
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

deşteptăciúne s. f., g.-d. art. deşteptăciúnii
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

DEŞTEPTĂCIÚN//E deşteptăciunei f. 1) Facultatea de a înţelege uşor şi profund fenomenele, lucrurile; agerime a minţii; inteligenţă. 2) Faptă sau vorbă de om deştept. [art. deşteptăciunea; G.-D. deşteptăciunii; Sil. -ciu-ne] /deştept + suf. deşteptăciuneăciu-ne
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем сделать НИР

Look at other dictionaries:

  • inteligenţă — INTELIGÉNŢĂ, inteligenţe, s.f. 1. Capacitatea de a înţelege uşor şi bine, de a sesiza ceea ce este esenţial, de a rezolva situaţii sau probleme noi pe baza experienţei acumulate anterior; deşteptăciune. ♢ Inteligenţă artificială = capacitate a… …   Dicționar Român

  • spirit — SPÍRIT, spirite, s.n. I. 1. Factor ideal al existenţei (opus materiei); conştiinţă, gândire; p. ext. minte, raţiune, intelect. ♦ Inteligenţă, deşteptăciune, isteţime; capacitate de imaginaţie, fantezie. ♢ expr. (Om) de (sau cu) spirit = (om) cu… …   Dicționar Român

  • cuminţenie — CUMINŢÉNIE s.f. 1. Calitatea de a fi cuminte, purtare bună; seriozitate, cuminţie. 2. Înţelepciune, deşteptăciune. ♦ Prevedere, prudenţă. – Cuminte + suf. enie. Trimis de IoanSoleriu, 01.08.2004. Sursa: DEX 98  CUMINŢÉNIE s. 1. v. ascultare. 2.… …   Dicționar Român

  • doxă — DÓXĂ s.f. sg. (fam.) Minte, pricepere, deşteptăciune. – Din ngr. dóxa. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  DÓXĂ s. v. deşteptăciune, intelect, inteligenţă, judecată, minte, pricepere, raţiune, spirit. Trimis de siveco, 13.09.2007 …   Dicționar Român

  • cap — CAP1, (I, III) capete, s.n., (II) capi, s.m. I. s.n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, unde se află creierul, principalele organe de simţ şi orificiul bucal. ♢ loc. adv. Din cap până n picioare = de… …   Dicționar Român

  • creier — CRÉIER, creieri, s.m. 1. Partea cea mai importantă a sistemului nervos central la animale, organ al gândirii şi al conştiinţei la om, situat în cutia craniană şi compus din trunchiul cerebral, creierul mic şi emisferele cerebrale. ♢ Creierul mic …   Dicționar Român

  • deştept — DEŞTÉPT, DEŞTEÁPTĂ, deştepţi, deştepte, adj. 1. Care nu doarme; treaz. ♦ Trezit din letargie, dintr o stare de amorţeală. 2. (Adesea substantivat) Care înţelege cu uşurinţă şi exact ceea ce citeşte, aude, vede; ager la minte, inteligent. ♦ (fam.) …   Dicționar Român

  • deştepta — DEŞTEPTÁ, deştépt, vb. I. 1. refl. şi tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr o stare de amorţeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viaţă. 2. refl. (Despre sentimente, dorinţe, idei etc.) A se ivi …   Dicționar Român

  • duh — DUH, duhuri, s.n. 1. (În superstiţii) Fiinţă supranaturală, imaterială; arătare, strigoi, stafie. ♢ Sfântul Duh = una dintre cele trei ipostaze sub care este înfăţişată trinitatea divină în creştinism. ♦ Spirit rău, drac, diavol. 2. Suflet,… …   Dicționar Român

  • isteţ — ISTÉŢ, EÁŢĂ, isteţi, e, adj. Ager (la minte), deştept, iscusit, priceput. ♦ Vioi, sprinten. – Din sl. istĩcĩ. Trimis de valeriu, 21.07.2003. Sursa: DEX 98  Isteţ ≠ bleg, greoi, neghiob, prost, prostănac, redus, tâmp, tont, molâu, molatic,… …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”