- deştepta
- DEŞTEPTÁ, deştépt, vb. I. 1. refl. şi tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorţeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viaţă. 2. refl. (Despre sentimente, dorinţe, idei etc.) A se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănţui. 3. refl. A deveni conştient, a ajunge să înţeleagă, să-şi dea seama de realităţi. ♦ A deveni (mai) inteligent. – Probabil lat. de-excitare.Trimis de IoanSoleriu, 16.07.2004. Sursa: DEX '98A (se) deştepta ≠ a (se) culca, a adormiTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimeA se deştepta ≠ a adormiTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimeDEŞTEPTÁ vb. 1. v. trezi. 2. v. suscita.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeDEŞTEPTÁ vb. v. însufleţi, învia, scula.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimedeşteptá vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. deşteáptă; conj. prez. 3 sg. şi pl. deştépteTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA DEŞTEPTÁ deştépt tranz. A face să se deştepte. /<lat. deexcitareTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXA SE DEŞTEPTÁ mă deştept intranz. 1) (despre persoane) A trece de la starea de somn la cea de veghe; a se trezi; a se scula. 2) A reveni (dintr-o stare de letargie, de reverie etc.) la starea de sesizare conştientă a vieţii; a se trezi. 3) (despre natură) A începe un nou ciclu de vegetaţie; a reveni la viaţă. 4) fig. (despre sentimente, dorinţe, idei etc.) A începe să capete contururi precise; a se înfiripa; a înmuguri; a încolţi. 5) (despre persoane) A deveni conştient; a ajunge să înţeleagă realitatea. 6) A deveni (mai) deştept; a căpăta mai multă inteligenţă. /<lat. deexcitareTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXdeşteptá (deşteptát, deşteptát), vb. – 1. A trezi. – 2. A însufleţi, a înviora, a stimula. – Mr. dişteptu; dişteptare, megl. diştet, diştitari. lat. dĭspectāre "a deschide ochii". Rezultatul rom., în mod normal *dişpept, a suferit o asimilaţie, aceeaşi ca în aşpept › aştept. Semantismul este normal, dacă se pleacă de la sensul "a deschide ochii", care apare în lat. şi care este firesc, astfel încît dĭspectāre nu este altceva decît un frecventativ de la dĭspĭcĕre "a deschide ochii şi a începe să vadă". Această der. a fost deja indicată de Candrea, rom., XXXI, 307, dar nu a fost acceptată şi pînă la urmă a fost abandonată chiar de autor, din motive pe care nu le înţelegem. A influenţat poate în lipsa ei de succes conştiinţa diferenţei semantice prea mari între rezultatul rom. şi reprezentanţii romanici ai lui dĭspectāre (it. dispettare, cat. despitar, sp. despechar), toţi cu sensul de "a provoca supărare". Acest criteriu, totuşi, nu pare suficient, întrucît der. romanici sînt mai puţin clari decît rom., şi este mai probabil să provină direct din despĭcĕre, prin intermediul part. despectus (Parti 374; Corominas, II, 153). Este adevărat că s-a semnalat în rom. un corespondent despeta, vb. (a supăra, a necăji), care ar reprezenta acelaşi etimon (Lacea, Dacor., IV, 777; REW 2579); dar, pe de o parte, acest cuvînt lipseşte în toate dicţionarele rom., ne este necunoscut şi pînă la un anume punct este îndoielnic, iar pe de altă parte, paralelismul cu aştepta demonstrează că rezultatul rom. al lui dĭspectāre nu putea fi despeta. Celelalte ipoteze sînt insuficiente: din lat. *deexpergĕre (Cihac, I, 77; Lambrior, rom., VII, 92) sau lat. *dĭsperrĕctāre (Tiktin), la fel de dificil fonetic; din lat. *deexcĭtāre (Puşcariu 528; REW 2515; Candrea-Dens., 494; Iordan, Dift., 49; Pascu, I, 76; Densusianu, GS, II, 8; Candrea; Scriban), al cărui fonetism nu se înţelege la rîndul lui. Der. deştept, adj. (ager; inteligent, isteţ, pătrunzător), a cărei formaţie este puţin clară, dar care derivă probabil direct de la dispectus, part. de la dispĭcere (după autorii menţionaţi, din lat. *deexcĭtus); deşteptăciune, s.f. (inteligenţă, pătrundere); deşteptător, adj. (care deşteaptă).Trimis de blaurb, 27.01.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
