iscusi

ISCUSÍ, iscusesc, vb. IV. tranz. şi refl. (înv.) A (se) face mai îndemânatic, mai ager. mai isteţ; a (se) face mai fin, mai rafinat. – Din sl. iskusiti.

Trimis de valeriu, 17.02.2009. Sursa: DEX '98



iscusí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. iscusésc, imperf. 3 sg. iscuseá; conj. prez. 3 sg. şi pl. iscuseáscă

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A ISCUS//Í iscusiésc tranz. A face mai ager, mai isteţ. /<sl. iskusiti

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



iscusí, iscusésc, vb. IV (pop.) 1. a pune la încercare, a ispiti. 2. a învăţa pe cineva, a-l deştepta. 3. a căpăta experienţă, a deveni isteţ, dibaci, îndemânatic; a se deştepta, a se deschide la minte, a-şi ascuţi mintea. 4. a se face vestit. 5. a deveni şiret. 6. a face pe deşteptul, pe învăţatul. 7. a deveni mai fin, a se rafina, a se perfecţiona.

Trimis de blaurb, 17.02.2009. Sursa: DAR



iscusí (iscusésc, iscusít), vb. – 1. A cerceta, a mina. – 2. A instrui, a educa. – 3. (refl.) A se forma, a se instrui, a ajunge să stăpînească o disciplină. sl. iskusiti "a încerca" (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Cihac, II, 150; Tiktin). înv., cu toate sensurile, se folosesc numai formele iscusire, s.f. (capacitate, iscusinţă) şi iscusit, adj. (dibaci, capabil). – Der. iscusitor, adj. (demon); iscusie (var. iscuseală, iscusime, iscusenie), s.f. (dibăcie, îndemînare), toate înv.; iscusinţă, s.f. (dibăcie).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER