iscusínţã — s. f., g. d. art. iscusínţei; pl. iscusínţe … Romanian orthography
ingeniozitate — INGENIOZITÁTE, ingeniozităţi, s.f. Calitatea de a fi ingenios; inventivitate, măiestrie, iscusinţă, dibăcie; (concr.) procedeu, lucru etc. ingenios. [pr.: ni o ] – Din fr. ingéniosité. Trimis de valeriu, 13.08.2004. Sursa: DEX 98 INGENIOZITÁTE… … Dicționar Român
măiestrie — MĂIESTRÍE, (2, 3) măiestrii, s.f. 1. Pricepere, iscusinţă deosebită; talent, dibăcie, artă. ♢ Măiestrie artistică = totalitatea elementelor pe care le pune în valoare artistul în procesul desăvârşirii unei opere literare sau de artă. 2. (înv.;… … Dicționar Român
abilitate — ABILITÁTE, abilităţi, s.f. (La sg.) Îndemânare, iscusinţă, pricepere, dibăcie. ♦ (La pl.) Şmecherii, şiretlicuri. – Din fr. habileté, lat. habilitas, atis. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 abilitáte s.f. 1. calitatea de a fi… … Dicționar Român
ingenios — INGENIÓS, OÁSĂ, ingenioşi, oase, adj. 1. Care are mult spirit inventiv, multă agerime de minte; iscusit, dibaci. 2. Care este alcătuit, elaborat cu inventivitate, cu măiestrie, cu iscusinţă etc. [pr.: ni os] – Din fr. ingénieux, lat. ingeniosus.… … Dicționar Român
marafet — MARAFÉT, marafeturi, s.n. 1. (pop. şi fam.; la pl.) Fasoane, mofturi; nazuri; fiţe. 2. (pop. şi fam.; mai ales la pl.) Podoabă (pretenţioasă). ♦ Lucru mărunt, fleac. 3. (înv.) Meşteşug, dibăcie; iscusinţă, pricepere, măiestrie. ♦ Procedeu,… … Dicționar Român
îndemânare — ÎNDEMÂNÁRE s.f. Uşurinţa de a face un lucru ca urmare a unei bune deprinderi sau a unei înclinaţii; iscusinţă, abilitate, pricepere, dibăcie. – v. îndemâna. Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 Îndemânare ≠ stângăcie, neîndemânare… … Dicționar Român
dibăcie — DIBĂCÍE, dibăcii, s.f. Îndemânare, abilitate, pricepere, iscusinţă. ♦ Şiretenie, viclenie; rafinament. – Dibaci + suf. ie. Trimis de IoanSoleriu, 17.07.2004. Sursa: DEX 98 DIBĂCÍE s. 1. v. îndemânare. 2. v. măiestrie. 3. v. inteligenţă. Trimis… … Dicționar Român
diplomatic — DIPLOMÁTIC1, Ă, diplomatici, ce, s.f., adj. 1. s.f. Disciplină auxiliară a istoriei care cercetează diplomele şi documentele oficiale vechi şi le stabileşte autenticitatea. 2. adj. (Rar) Care aparţine diplomelor şi documentelor oficiale vechi,… … Dicționar Român
escamota — ESCAMOTÁ, escamotez, vb. I. tranz.1. A face să dispară ceva fără să se bage de seamă, a ascunde ceva cu iscusinţă. ♦ fig. A denatura, a falsifica. 2. A introduce trenul de aterizare al unei aeronave în locurile anume construite în corpul ei,… … Dicționar Român
