- creier
- CRÉIER, creieri, s.m. 1. Partea cea mai importantă a sistemului nervos central la animale, organ al gândirii şi al conştiinţei la om, situat în cutia craniană şi compus din trunchiul cerebral, creierul mic şi emisferele cerebrale. ♢ Creierul mic = parte a creierului situată in regiunea posterioară şi inferioară a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situată în regiunea anterioară şi superioară a craniului. 2. fig. Minte, inteligenţă, judecată. ♦ Element care organizează şi conduce o acţiune. 3. (În expr.) Creierii (sau creierul) munţilor = locurile cele mai înalte şi mai greu accesibile ale munţilor. [var.: (înv.) críer s.m.] – lat. c(e)rebellum.Trimis de Zavaidoc, 13.09.2007. Sursa: DEX '98CRÉIER s. (anat.) 1. (impr.) encefal. 2. creierul mic v. cerebel.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeCRÉIER s. v. butuc, deşteptăciune, intelect, inteligenţă, judecată, minte, pricepere, raţiune, spirit.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimecréier (anat.) s. m., pl. créieriTrimis de siveco, 28.11.2007. Sursa: Dicţionar ortograficcréier (persoană, element conducător) s. n., pl. créiereTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCRÉIER creieri m. 1) Organ central al sistemului nervos la om şi la animale, aflat în cutia craniană; encefal. ♢ creierul mare parte a creie-rului care se află în regiunea anterioară şi superioară a craniului. creierul mic parte a creierului care se află în regiunea posterioară şi inferioară a craniului; cerebel. A-şi zbura (sau a-i zbura cuiva) creierii a-şi trage (sau a-i trage cuiva) un glonte în cap. 2) Facultatea de a gândi; minte; judecată; raţiune; intelect. 3) fig. Forţă organizatorică şi conducătoare a unei acţiuni. 4): creierii (sau creierul) munţilor locurile centrale, înalte şi greu accesibile ale munţilor. [Sil. cre-ier] /<lat. crebrumTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXcréier (-ri), s.m. – 1. Organul gîndirii şi al conştiinţei la om, situat în cutia craniană. – 2. Minte, judecată. – 3. Cap, căpetenie, şef. – 4. Butuc de roată. – 5. Zonă interioară şi puţin accesibilă a unei regiuni muntoase. – Mr. criél, críer, megl. criél. lat. cerĕbrum, prin intermediul unei reduceri *crebrum (Candrea, rom., XXXI, 306; Candrea, Éléments, XVI; REW 1827; Philippide, II, 636; Pascu, lat., 275; DAR); sau lat. c(e)rĕbĕllum (Puşcariu, 413; Candrea-Dens., 406; Weigand, Wlacho-Meglen, 8). Ambele soluţii par posibile, dar prezintă dificultăţi fonetice; s-a încercat de aceea odinioară să se explice prin Hasdeu, cuv. din Bătrîni, I, 274 sau prin alb. krielj (Barič, Albanorum. St., I, 81). Pentru valoarea lui c oclusiv înainte de un e primitiv, cf. cearcăn. Graur, BL, III, 50, crede că ee (› eie) a rezultat dintr-o brisure între doi r, ca în greier sau prooroc; însă nu s-a demonstrat că ee nu este etimologic. Cuvîntul este de uz general (ALR, I, 13); sensul 5 are aspectul unei etimologii populare fără să se poate indica punctul de provenienţă. – Der. creeruş, s.m. (cerebel); descreerat, adj. (nebun, smintit).Trimis de blaurb, 02.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.