inteligenţă

inteligenţă
INTELIGÉNŢĂ, inteligenţe, s.f. 1. Capacitatea de a înţelege uşor şi bine, de a sesiza ceea ce este esenţial, de a rezolva situaţii sau probleme noi pe baza experienţei acumulate anterior; deşteptăciune. ♢ Inteligenţă artificială = capacitate a sistemelor tehnice evoluate de a obţine performanţe cvasiumane. ♦ Persoană inteligentă. 2. (înv.; art.) Totalitatea intelectualilor; intelectualitate (2). [var.: inteligínţă s.f.] – Din fr. intelligence, lat. inteIligentia, germ. Intelligenz, rus. inteligenciia.
Trimis de valeriu, 13.08.2004. Sursa: DEX '98

INTELIGÉNŢĂ s. 1. deşteptăciune, intelect, judecată, minte, pricepere, raţiune, spirit, (pop.) duh, (Ban., Transilv. şi Olt.) pamet, (înv.) înţelegere, (fam.) doxă, (fig.) cap, creier. (Are un ochi ager şi o inteligenţă de nivel mediu.) 2. agerime, deşteptăciune, dibăcie, iscusinţă, isteţime, îndemânare, pricepere. (inteligenţă unei persoane.)
Trimis de siveco, 22.04.2007. Sursa: Sinonime

INTELIGÉNŢĂ s. v. intelectualitate.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

inteligénţă s. f., g.-d. art. inteligénţei; pl. inteligénţe
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

INTELIGÉNŢ//Ă inteligenţăe f. 1) Facultatea de a înţelege uşor şi profund fenomenele, lucrurile; agerime a minţii; deşteptăciune. 2) Persoană inteligentă. /<lat. intelligentia, fr. intelligence, germ. Intelligenz
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

INTELIGÉNŢĂ s.f. Înţelegere profundă, uşoară a unor lucruri mai ales din domeniul culturii şi al ştiinţei; facultatea de a înţelege, de a pricepe fenomenele, lucrurile etc.; deşteptăciune; înţelegere. [< lat. intelligentia, cf. fr. intelligence].
Trimis de LauraGellner, 05.08.2006. Sursa: DN

INTELIGÉNŢĂ s. f. capacitate a individului de a se adapta la împrejurări noi, de a sesiza relaţiile esenţiale şi de a găsi o ieşire dintr-o anumită situaţie, de a rezolva probleme noi; deşteptăciune. ♢ om inteligent. o inteligenţă artificială = capacitate a sistemelor tehnice evoluate de a obţine performanţe cvasiumane. (< fr. intelligence, lat. intelligentia, germ. Intelligenz)
Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем написать курсовую

Look at other dictionaries:

  • inteligénţã — s. f., g. d. art. inteligénţei; pl. inteligénţe …   Romanian orthography

  • inteligent — INTELIGÉNT, Ă, inteligenţi, te, adj. Înzestrat cu inteligenţă; deştept, ager la minte, pătrunzător. ♦ Care denotă inteligenţă (1). – Din fr. intelligent, lat. intelligens, ntis. Trimis de Alex, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  Inteligent ≠ mărginit,… …   Dicționar Român

  • spirit — SPÍRIT, spirite, s.n. I. 1. Factor ideal al existenţei (opus materiei); conştiinţă, gândire; p. ext. minte, raţiune, intelect. ♦ Inteligenţă, deşteptăciune, isteţime; capacitate de imaginaţie, fantezie. ♢ expr. (Om) de (sau cu) spirit = (om) cu… …   Dicționar Român

  • deşteptăciune — DEŞTEPTĂCIÚNE s.f. Însuşirea de a fi deştept (2); inteligenţă. ♦ (Adesea ir.) Faptă sau vorbă de om deştept. – Deştept + suf. ăciune. Trimis de RACAI, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  DEŞTEPTĂCIÚNE s. 1. v. inteligenţă. 2. agerime, dibăcie,… …   Dicționar Român

  • redus — REDÚS, Ă, reduşi, se, adj. 1. Scăzut, micşorat, diminuat (ca proporţii, cantitate, intensitate, valoare). ♦ (Despre funcţii şi expresii algebrice) Asupra căreia s a efectuat operaţia pentru obţinerea celei mai simple forme; simplificat. 2.… …   Dicționar Român

  • stupid — STUPÍD, Ă, stupizi, de, adj. 1. (Adesea adverbial) Lipsit de sens, de raţiune, de conţinut; absurd. 2. (Despre oameni) Lipsit de inteligenţă, greoi la minte; nătâng, mărginit; (despre manifestări ale oamenilor) care dovedeşte, trădează lipsă de… …   Dicționar Român

  • duh — DUH, duhuri, s.n. 1. (În superstiţii) Fiinţă supranaturală, imaterială; arătare, strigoi, stafie. ♢ Sfântul Duh = una dintre cele trei ipostaze sub care este înfăţişată trinitatea divină în creştinism. ♦ Spirit rău, drac, diavol. 2. Suflet,… …   Dicționar Român

  • idiot — IDIÓT, OÁTĂ, idioţi, oate, adj., s.m. şi f. 1. adj., s.m. şi f. (Persoană) care suferă de idioţie; tâmpit, cretin, imbecil. 2. adj. (Despre manifestări ale fiinţelor) Care manifestă, care exprimă, care denotă nerozie, stupiditate etc. [pr.: di… …   Dicționar Român

  • ininteligenţă — ININTELIGÉNŢĂ s.f. (Rar) Lipsă de inteligenţă; nepricepere, neinteligenţă. – Din fr. inintelligence. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  ininteligénţă s. f. (sil. mf. in ), g. d. art. ininteligénţei Trimis de siveco, 10.08.2004.… …   Dicționar Român

  • minte — MÍNTE, minţi, s.f. 1. Facultatea de a gândi, de a judeca, de a înţelege; raţiune, intelect. ♢ loc. adj. Cu minte = cu judecată normală, sănătoasă; p. ext. înţelept. ♢ loc. adj. şi adv. Fără (de) minte = nebun; nesocotit, nesăbuit. ♢ expr. Ieşit… …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”