spirit

SPÍRIT, spirite, s.n. I. 1. Factor ideal al existenţei (opus materiei); conştiinţă, gândire; p. ext. minte, raţiune, intelect. ♦ Inteligenţă, deşteptăciune, isteţime; capacitate de imaginaţie, fantezie. ♢ expr. (Om) de (sau cu) spirit = (om) cu minte ageră, inteligent; (om) spiritual, cu umor. ♦ (În filozofia idealistă şi în concepţiile mistico-religioase) Element considerat ca factor de bază al universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul (1). ♦ (În concepţiile religioase) Fiinţă imaterială, supranaturală, duh; (în superstiţii) stafie, strigoi, fantomă. 2. Persoană considerată sub raportul capacităţii sale intelectuale sau din punctul de vedere al însuşirilor morale, de caracter etc. ♢ Spirit universal (sau enciclopedic) = persoană care posedă cunoştinţe (şi se manifestă) în foarte multe domenii. 3. (La pl.) Societatea în întregul ei, oamenii consideraţi ca purtători ai unor idei, ai unor preocupări intelectuale; opinie publică. 4. Mod, fel de a gândi, de a se manifesta; părere, concepţie împărtăşită de un grup de oameni, de o colectivitate. ♢ loc. prep. În spiritul... = în concordanţă cu... 5. Caracter specific, trăsătură caracteristică a ceva. ♦ Sensul real a ceva. Spiritul legilor. 6. Înclinare, pornire, tendinţă care determină felul de a fi, de a gândi, de a se manifesta al cuiva. 7. Glumă, anecdotă, banc. II. Semn grafic în scrierea greacă, care, adăugat unui sunet, arată cum se pronunţă sunetul respectiv din punctul de vedere al aspiraţiei. – Din lat. spiritus, it. spirito.

Trimis de LauraGellner, 10.10.2008. Sursa: DEX '98



SPÍRIT s. 1. v. gândire. 2. (FILOZ.) duh, suflet. (Spirit şi materie.) 3. v. suflet, (Transilv. şi Bucov.) bleasc. (I-a ieşit spiritul.) 4. v. duh. 5. v. minte. 6. deşteptăciune, v. inteligenţă. 7. suflet. (Spiritul poporului român.) 8. specific. (Spiritul limbii noastre.) 9. (la pl.) v. opinie publică. 10. duh, haz, umor, (fig.) piper, sare. (Glumă plină de spirit.) 11. v. anecdotă. 12. v. fantomă. 13. (lingv.) spirit lin = (înv.) psili.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



SPÍRIT s. v. aer, alcool, chip, etanol, fel, gen, manieră, mod, răsuflare, respiraţie, sens, spirt, suflare.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



spírit s. n., (persoane, duhuri, glume, semne grafice) pl. spírite

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



SPÍRIT spirite n. 1) Factor ideal al existenţei, principiu imaterial interpretat ca fiind produs superior al activităţii creierului omenesc; conştiinţă; gândire; duh. 2) Rezultat al activităţii creierului omenesc; minte; raţiune; intelect. 3) Capacitate intelectuală; aptitudine de imaginare; isteţime a minţii; deşteptăciune; talent; inteligenţă. ♢ spirit inventiv ingeniozitate. (Om) cu (sau de) spirit a) (om) cu mintea ageră; b) (om) spiritual, cu umor. 4) Factură psihică şi morală; fire; caracter; natură. spirit progresist. spirit critic. ♢ spirit universal (sau enciclopedic) persoană care posedă cunoştinţe multiple în diverse domenii. Prezenţă de spirit însuşire de a se orienta imediat într-o situaţie neaşteptată. În spiritul vremii aşa cum dictează actualitatea. spiritul limbii specific prin care se caracterizează o limbă. În spiritul legii respectând legea. 5) Persoană considerată sub raportul activităţii sale intelectuale. spirite mari. 6) Modalitate de gândire sau de comportare care constituie esenţa unei persoane. 7) Opinie publică; părere a colectivităţii. 8) Factor imaterial, identificat cu divinitatea şi opus materiei; duh. 9) rel. Fiinţă imaginară, creată de fantezie, care provoacă spaimă; stafie; vedenie; nălucă; fantomă. 10) (în superstiţii) Suflet al unui mort; duh; strigoi; stafie. 11) la pl. Vorbă de duh; banc; anecdotă. ♢ A face spirite a spune glume; a glumi. /<lat. spiritus, fr. esprit, germ. Spiritus

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



SPÍRIT s.n. I. 1. Factor ideal al existenţei (opus materiei); totalitatea facultăţilor intelectuale; raţiune, intelect; conştiinţă. 2. Inteligenţă; imaginaţie. 3. (În superstiţii) Fiinţă imaterială, supranaturală. 4. Mod, fel de manifestare, de gândire. 5. Glumă, anecdotă. ♦ Vorbă de duh; ironie. ♦ A face spirite = a glumi. 6. Caracter specific a ceva. ♦ Sensul real a ceva. II. Semn grafic în scrierea greacă, care arată cum se pronunţă din punctul de vedere al aspiraţiei sunetul căruia i se adaugă. [< lat. spiritus, cf. it. spirito, fr. esprit].

Trimis de LauraGellner, 03.05.2007. Sursa: DN



SPÍRIT s. n. I. 1. totalitatea facultăţilor intelectuale; raţiune, intelect; conştiinţă. ♢ persoană considerată sub raportul capacităţii sale intelectuale, al însuşirilor morale de caracter etc. 2. inteligenţă; imaginaţie. 3. (în concepţiile religioase) fiinţă imaterială, supranaturală. 4. mod, fel de manifestare, de gândire. o în ŭl = potrivit cu... 5. glumă, anecdotă; vorbă de duh. o a face ĕ = a glumi. 6. caracter specific a ceva. II. semn grafic în scrierea greacă, care arată cum se pronunţă, din punctul de vedere al aspiraţiei, sunetul căruia i se adaugă. (< lat. spiritus, it. spirito)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN



spírit (-te), s.n. – 1. Minte, raţiune, inteligenţă, părere; semn grafic. – 2. Glumă, banc. lat. spiritus (sec. XIX); sensul al doilea după fr. mot d’esprit. Este dubletul lui spirituş (var. spiriduş), s.m. (familiar, duh rău în serviciul unui vrăjitor), din lat., cu pronunţarea mag. (Tiktin), cf. pol. spiritusek; şi al lui spirt (var. megl. şpirţ, mr. şpirtu), s.n. (alcool; înv., esenţă; zvîrlugă, om neastîmpărat), din it. spirito, cf. ngr. σπίριτο, rus. spirt (Cihac, II, 357; Sanzewitsch 209), tc. ispirto; der. spirtos, adj. (alcoolic). Der. (din fr.) spiritism, s.n.; spiritist, s.m.; spiritual, adj.; spiritualism, s.n.; spiritualist, s.m.; spiritualitate, s.f.; spiritualiza, vb.

Trimis de blaurb, 11.01.2009. Sursa: DER