desperat — DESPERÁT, Ă, desperaţi, te, adj. 1. (Adesea substantivat) Ajuns la desperare; deznădăjduit. 2. (Despre manifestări sau atitudini) Care exprimă, care dovedesc desperare. 3. Care provoacă desperare; care prezintă puţine posiblităţi de scăpare;… … Dicționar Român
clamoros — CLAMORÓS, OÁSĂ, clamoroşi, oase, adj. (livr.) Zgomotos; răsunător; deznădăjduit. – Din it. clamoroso. Trimis de hai, 21.05.2004. Sursa: DEX 98 clamorós adj. m., pl. clamoróşi; f. sg … Dicționar Român
desperare — DESPERÁRE, desperări, s.f. Faptul de a despera; desperaţie. ♢ loc. adv. Cu desperare = (în mod) desperat, deznădăjduit; fig. (în legătură cu modul de a munci, de a se strădui etc. pentru ceva) din toate puterile, aprig. ♢ expr. A duce (sau a… … Dicționar Român
apelpisit — APELPISÍT, Ă, apelpisiţi, te, adj., s.m. şi f. (înv.) (Om) deznădăjduit, desperat, exasperat, care nu se mai poate stăpâni. – Din apelpisi (înv. a deznădăjdui < ngr.). Trimis de cata, 29.02.2004. Sursa: DEX 98 APELPISÍT adj. v … Dicționar Român
pierit — PIERÍT, Ă, pieriţi, te, adj. 1. (pop.) Mort (de obicei de moarte violentă, nefirească). 2. Care a dispărut, care nu mai există. 3. (Despre oameni şi faţa lor) Lipsit de vigoare, slab; palid, descompus (de durere, de frică etc.); p. ext.… … Dicționar Român
gură — GÚRĂ, guri, s.f. I. 1. Cavitate din partea anterioară (şi inferioară) a capului oamenilor şi animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele şi deschizătura dintre ele; buze. ♢ loc. adv. Gură n gură = foarte aproape… … Dicționar Român
moarte — MOÁRTE, morţi, s.f. 1. Încetare a vieţii, oprire a tuturor funcţiilor vitale, sfârşitul vieţii; răposare; deces. ♢ loc. adj. Fără (de) moarte = a) veşnic, nemuritor; b) (despre obiecte) foarte durabil, foarte trainic. ♢ De moarte = a) loc. adj.… … Dicționar Român
perete — PERÉTE, pereţi, s.m. 1. Element de construcţie aşezat vertical (sau puţin înclinat), făcut din zidărie, din lemn, din piatră etc., care limitează, separă sau izolează încăperile unei clădiri între ele sau de exterior şi care susţine planşeele,… … Dicționar Român
prăbuşit — PRĂBUŞÍT, Ă, prăbuşiţi, te, adj. 1. Căzut sau culcat (brusc şi cu zgomot) la pământ; năruit; surpat, dărâmat. ♦ fig. (La pl.; despre ochi) Intrat în orbite. ♦ fig. Descurajat, deznădăjduit. – v. prăbuşi. Trimis de oprocopiuc, 13.09.2007. Sursa:… … Dicționar Român
pustiu — PUSTÍU, ÍE, (I) pustiuri, s.n., (II) pustii, adj. I. s.n. 1. Regiune sălbatică, lipsită de vegetaţie şi de populaţie; spec. întindere vastă şi plană de teren lipsită de vegetaţie şi nepopulată, acoperită cu nisip; deşert. ♢ loc. adv. În pustiu =… … Dicționar Român
