- deznădăjduire
- DEZNĂDĂJDUÍRE s.f. Faptul de a deznădăjdui; p. ext. deznădejde. ♢ loc. vb. (înv.) A aduce (pe cineva) la (sau în) deznădăjduire = a deznădăjdui; a exaspera. – v. deznădăjdui.Trimis de dante, 13.09.2007. Sursa: DEX '98Deznădăjduire ≠ nădăjduireTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimeDEZNĂDĂJDUÍRE s. v. desperare, deznădejde.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimedeznădăjduíre s. f., g.-d. art. deznădăjduíriiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic
Dicționar Român. 2013.