îndrumător — ÎNDRUMĂTÓR, OÁRE, îndrumători, oare, adj. (Adesea substantivat) Care îndrumează, orientează; călăuzitor. ♦ (Substantivat, n.) Lucrare care îndrumează într un domeniu; îndrumar. – Îndruma + suf. ător. Trimis de valeriu, 25.04.2003. Sursa: DEX 98 … Dicționar Român
îndreptător — ÎNDREPTĂTÓR, OÁRE, îndreptători, oare, adj. (Şi substantivat; înv.) Care îndreaptă, îndrumează; călăuzitor. – Îndrepta + suf. ător. Trimis de valeriu, 25.04.2003. Sursa: DEX 98 ÎNDREPTĂTÓR adj., s. v. călăuzitor, îndrumă tor, povăţuitor,… … Dicționar Român
busolă — BUSÓLĂ, busole, s.f. Instrument alcătuit dintr un cadran şi un ac magnetic mobil care, lăsat liber, se aşază pe direcţia nord sud. ♢ expr. A şi pierde busola = a se zăpăci, a şi pierde dreapta judecată, simţul măsurii. ♦ fig. Călăuză, conducător … Dicționar Român
conducător — CONDUCĂTÓR, OÁRE, conducători, oare, adj., s.m. şi f. I. adj. 1. Care conduce, de conducere. 2. (Despre corpuri, în sintagma) Bun (sau rău) conducător de căldură (sau de electricitate) = care are însuşirea de a transmite (sau de a nu transmite)… … Dicționar Român
călăuză — CĂLĂÚZĂ, călăuze, s.f. 1. Persoană care însoţeşte pe cineva spre a i arăta drumul şi spre a i da indicaţiile sau explicaţiile necesare; ghid. 2. Persoană care îndrumează într o acţiune, într un domeniu de cercetare etc.; conducător, îndrumător. 3 … Dicționar Român
fir — FIR, fire, s.n. 1. Produs de torcătorie sau de filatură, de formă lungă şi subţire, obţinut prin toarcerea unor fibre textile; p. restr. fibră textilă. ♢ Fir cu plumb = dispozitiv pentru determinarea sau verificarea direcţiei verticale, format… … Dicționar Român
povaţă — POVÁŢĂ, poveţe, s.f. (pop.) Îndrumare, sfat dat cuiva sau primit de cineva; povăţuire, povăţuială. ♢ loc. adj., adv. De povaţă = ca îndrumător, ca ghid. ♦ Persoană care îndrumează, sfătuieşte pe cineva. – cf. pol. p o w o d c a conducător .… … Dicționar Român
povăţar — povăţár, povăţári, s.m. (înv.) conducător; îndrumător, călăuzitor; ghid, călăuză. Trimis de blaurb, 18.10.2006. Sursa: DAR … Dicționar Român
precept — PRECÉPT, precepte, s.n. Formulă, principiu, învăţătură care stă la baza unei doctrine (mai ales morale); normă, regulă de conduită. ♦ Recomandare, sfat, povaţă. Precepte de igienă. [pl. şi: precepturi] – Din fr. précepte, lat. praeceptum. Trimis… … Dicționar Român
purtător — PURTĂTÓR, OÁRE, purtători, oare, adj., s.m. şi f. (Persoană) care poartă, care duce sau aduce ceva cu sine. ♢ Purtător de cuvânt = persoană fizică sau juridică împuternicită să difuzeze în ţară şi în străinătate ştiri şi textele documentelor… … Dicționar Român
