- busolă
- BUSÓLĂ, busole, s.f. Instrument alcătuit dintr-un cadran şi un ac magnetic mobil care, lăsat liber, se aşază pe direcţia nord-sud. ♢ expr. A-şi pierde busola = a se zăpăci, a-şi pierde dreapta judecată, simţul măsurii. ♦ fig. Călăuză, conducător. – Din fr. boussole.Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98BUSÓLĂ s. compas. (busolă indică direcţia nord-sud.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimebusólă s. f., g.-d. art. busólei; pl. busóleTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficBUSÓL//Ă busolăe f. 1) Instrument de orientare, constând dintr-un cadran şi un ac magnetic mobil, care indică direcţia nord; compas. ♢ A-şi pierde busolăa a) a-şi pierde dreapta judecată; a se zăpăci; a se buimăci; a se năuci; b) a pierde simţul măsurii; a-şi ieşi cu totul din fire. 2) fig. Principiu călăuzitor (în viaţă sau într-un domeniu de activitate). /<fr. boussoleTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXBUSÓLĂ s.f. Instrument compus dintr-un ac magnetic cu cadran, cu care se determină nordul. ♢ A-şi pierde busola = a se zăpăci. ♦ (fig.) Călăuză, conducător, ghid. [cf. fr. boussole, it. bussola].Trimis de LauraGellner, 12.03.2006. Sursa: DNbusólă (busóle), s.f. – Instrument alcătuit dintr-un cadran şi un ac magnetic care se aşază pe direcţia nord-sud. – Mr. pusulă. fr. boussole. În mr., din tc. pusula (‹ ngr. μπούσουλα).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DERBUSÓLĂ s. f. 1. instrument dintr-un ac magnetic şi un cadran gradat, cu care se determină nordul geomagnetic. ♢ a-şi pierde busola = a se zăpăci. 2. (fig.) călăuză, conducător, ghid. (< fr. boussole)Trimis de raduborza, 04.09.2008. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.