călăuză

CĂLĂÚZĂ, călăuze, s.f. 1. Persoană care însoţeşte pe cineva spre a-i arăta drumul şi spre a-i da indicaţiile sau explicaţiile necesare; ghid. 2. Persoană care îndrumează într-o acţiune, într-un domeniu de cercetare etc.; conducător, îndrumător. 3. Îndreptar, ghid. [var.: călăúz s.m.] – Din tc. kılavuz, ngr. kalaúzis.

Trimis de valeriu, 03.03.2003. Sursa: DEX '98



CĂLĂÚZĂ s. 1. v. ghid. 2. v. îndrumător. 3. îndrumător, povăţuitor, sfătuitor, sfetnic, (livr.) mentor, (înv. şi fam.) dascăl, (înv.) povaţă, tocmitor. (X îi serveşte drept călăuză.)

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



călăúză s. f., g.-d. art. călăúzei; pl. călăúze

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



CĂLĂÚZ//Ă¹ călăuzăe f. 1) Persoană care conduce un grup de turişti sau de vizitatori, dând explicaţiile necesare; ghid. 2) fig. Îndrumător (persoană, învăţătură, teorie etc.) în viaţă sau într-un domeniu de activitate. [G.-D. călăuzei; Sil. -lă-u-] /<turc. kilavuz, ngr. kalaúzis

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



CĂLĂÚZ//Ă² călăuzăe f. fig. Lucrare în care se dau îndrumări într-un domeniu; îndreptar; îndrumar; ghid. [Sil. -lă-u-] /<turc. kilavuz, ngr. kalaúzis

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



călăúză (-ze), s.f. – Ghid. – var. călăuz, s.m. Mr., megl. călăuz. tc. kila(v)uz (Şeineanu, II, 76; Meyer 167; Lokotsch 1276); cf. ngr., alb. kaljaus(ë), , bg., sb., pol. kalauz, mag. kaláusz. Este unul din puţinele cuvinte care aparţin f. prin formă şi m. prin sens, cum sînt: calfă, catană, sentinelă. – Der. călăuzi, vb. (a conduce, a îndruma); călăuzitor, adj. (care călăuzeşte).

Trimis de blaurb, 17.12.2006. Sursa: DER