cuvântáre — s. f., g. d. art. cuvântärii; pl. cuvântäri … Romanian orthography
discurs — DISCÚRS, discursuri, s.n. Expunere făcută în faţa unei adunări; cuvântare. ♦ (Franţuzism înv.) Tratare în scris a unui subiect de natură ştiinţifică sau literară. – Din fr. discours, lat. discursus. Trimis de LauraGellner, 16.06.2004. Sursa: DEX… … Dicționar Român
logos — LÓGOS, logosuri, s.n. 1. Termen folosit în filozofia materialistă antică pentru a denumi ordinea cosmică, raţiunea cosmică sau destinul, o ipostază a divinităţii, cuvântul divin. 2. (ir. şi fam.) Cuvântare, discurs. – Din ngr. lógos, fr. logos.… … Dicționar Român
alocuţiune — ALOCUŢIÚNE, alocuţiuni, s.f. Scurtă cuvântare ocazională. [pr.: ţi u] – Din fr. allocution, lat. allocutio, onis. Trimis de ana zecheru, 11.11.2008. Sursa: DEX 98 ALOCUŢIÚNE s. v. discurs. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime … … Dicționar Român
predică — PRÉDICĂ, predici, s.f. Cuvântare rostită de un cleric în biserică, în care se explică şi se comentează un text biblic şi se dau credincioşilor îndrumări morale; omilie; p. gener. expunere cu conţinut moralizator. – Din predica. Trimis de… … Dicționar Român
precuvântare — PRECUVÂNTÁRE, precuvântări, s.f. (Astăzi rar) Cuvânt introductiv, prefaţă. ♦ (înv.) Cuvântare, discurs. – Pre1 + cuvântare. Trimis de oprocopiuc, 08.04.2004. Sursa: DEX 98 PRECUVÂNTÁRE s. v. cuvânt introductiv, cuvânt înainte, introducere,… … Dicționar Român
salut — SALÚT, saluturi, s.n. Cuvânt, enunţ sau gest cu care se salută. ♦ Cuvântare prin care se salută o adunare, se întâmpină un oaspete oficial etc. – Din fr. salut, lat. salus, utis, it. saluto. Trimis de IoanSoleriu, 17.07.2004. Sursa: DEX 98 … … Dicționar Român
teză — TÉZĂ, teze, s.f. 1. Afirmaţie expusă şi susţinută într o discuţie; idee principală dezvoltată şi demonstrată într o operă, într o cuvântare etc. ♢ loc. adv. (înv.) În teză generală = în general. ♦ (fil.) Idee, propoziţie care formează primul… … Dicționar Român
apologie — APOLOGÍE, apologii, s.f. 1. Elogiu, laudă ferventă (şi adesea exagerată) adusă unei persoane, unei idei etc.; apărare (servilă şi interesată) a cuiva sau a ceva. 2. Discurs, scriere care face apologia (1) cuiva sau a ceva. – Din fr. apologie, lat … Dicționar Român
diatribă — DIATRÍBĂ, diatribe, s.f. Critică violentă (şi răutăcioasă); lucrare care conţine o asemenea critică; pamflet. [pr.: di a ] – Din fr. diatribe, lat. diatriba. Trimis de Iris, 20.05.2004. Sursa: DEX 98 DIATRÍBĂ s. v. pamflet. Trimis de siveco, 13 … Dicționar Român
