cuvântăreţ

cuvântăreţ
CUVÂNTĂRÉŢ, -EÁŢĂ, cuvântăreţi, -e, adj. (Rar) Cuvântător (1); care vorbeşte frumos, meşteşugit. – Cuvânta + suf. -ăreţ.
Trimis de gudovan, 29.05.2004. Sursa: DEX '98

CUVÂNTĂRÉŢ adj. v. vorbitor.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

cuvântăréţ adj. m., pl. cuvântăréţi; f. sg. cuvântăreáţă, pl. cuvântăréţe
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем написать курсовую

Look at other dictionaries:

  • cuvântător — CUVÂNTĂTÓR, OÁRE, cuvântători, oare, adj., s.m. si f. 1. adj. Care cuvântă (1), cuvântăreţ; care are însuşirea de a vorbi. 2. (Rar) s.m. si f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. ător. Trimis de gudovan, 29.05.2004. Sursa: DEX 98 …   Dicționar Român

  • vorbitor — VORBITÓR, OÁRE, vorbitori, oare, adj., subst. I. adj. 1. Care vorbeşte; care foloseşte limbajul articulat. ♦ Care vorbeşte plăcut (şi mult); vorbăreţ, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. s.m. şi f. 1. Persoană care vorbeşte, care… …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”