- cuvântător
- CUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, cuvântători, -oare, adj., s.m. si f. 1. adj. Care cuvântă (1), cuvântăreţ; care are însuşirea de a vorbi. 2. (Rar) s.m. si f. Orator, vorbitor. – Cuvânta + suf. -ător.Trimis de gudovan, 29.05.2004. Sursa: DEX '98CUVÂNTĂTÓR adj., s. v. vorbitor.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeCUVÂNTĂTÓR s. v. conferenţiar, orator.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimecuvântătór adj. m., s. m., pl. cuvântătóri; f. sg. şi pl. cuvântătoáreTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCUVÂNTĂTÓR1 cuvântători m. rar Persoană care vorbeşte frumos şi liber în faţa unui public; orator; vorbitor. /a cuvânta + suf. cuvântătortorTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXCUVÂNTĂT//ÓR2 cuvântătoroáre (cuvântătoróri, cuvântătoroáre) Care are darul vorbirii; vorbitor. Fiinţă cuvântătoroare. /a cuvânta + suf. cuvântătortorTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.