bunătate

bunătate
BUNĂTÁTE, (1 3, II) bunătăţi, s.f. I. 1. Însuşirea de a fi bun, înclinarea de a face bine; p. ext. îndurare, milă, blândeţe; buneţe. 2. Bunăvoinţă, amabilitate. ♢ expr. Ai bunătate (sau bunătatea) ori fă bunătatea (să...) = te rog, fii bun (să...). 3. Faptă bună, binefacere. 4. Gust bun, plăcut. II. (concr.) 1. (La pl.) Mâncare sau băutură (foarte) bună. 2. (Mai ales la pl.) Lucru de calitate (foarte) bună. 3. (La pl.) Averi, bogăţii. – lat. bonitas, -atis.
Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

Bunătate ≠ răutate
Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime

BUNĂTÁTE s. 1. v. blândeţe. 2. v. amabilitate.
Trimis de siveco, 15.01.2009. Sursa: Sinonime

bunătáte s. f., g.-d. art. bunătăţii; (binefaceri, mâncăruri bune, bogăţii) pl. bunătăţi
Trimis de siveco, 15.01.2009. Sursa: Dicţionar ortografic

BUNĂT//ÁTE bunătateăţi f. 1) Caracter bun. 2) Atitudine plină de bunăvoinţă; amabilitate. ♢ Ai bunătateatea fii amabil. 3) pl. Faptă bună; binefacere. ♢ Fă-mi bunătateatea fă-mi serviciul. 4) pl. Obiect de calitate bună. 5) pl. Mâncăruri şi băuturi gustoase. [G.-D. bunătăţii] /<lat. bonitas, bunătateatis
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

bunătáte (bunătắţi), s.f. – 1. Însuşirea de a fi bun. – 2. Blîndeţe, dulceaţă. – 3. Serviciu, favoare. – 4. Calitate bună, valoare. – 5. Bunuri, bogăţii, averi. – 6. (pl.) Mîncare sau băutură foarte bună. – Mr. bunătate, megl. bunătati. lat. bŏnĭtātem (Puşcariu 238; REW 1206; Candrea-Dens., 196; DAR); cf. it. bontá, prov. bontat, fr. bonté, sp. bondad, port. bondade. – Der. îmbunătăţi, vb. ( a face ca ceva să devină mai bun).
Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER

bunătáte s. f., g.-d. art. bunătắţii; (binefaceri, mâncăruri, bogăţii) pl. bunătắţi
Trimis de Laura-ana, 27.09.2008. Sursa: DOOM 2

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Нужно решить контрольную?

Look at other dictionaries:

  • mansuetudine — MANSUETÚDINE s.f. (livr.) Blândeţe, bunătate; îngăduinţă, răbdare; milă, omenie. – Din lat. mansuetudo, inis, it. mansuetudine. Trimis de claudia, 28.09.2003. Sursa: DEX 98  MANSUETÚDINE s. v. blândeţe, bunătate. Trimis de siveco, 13.09.2007.… …   Dicționar Român

  • blajin — BLAJÍN, Ă, blajini, e, adj. (Adesea fig.) Blând, omenos, paşnic. ♦ (Despre fizionomia, firea, manifestările oamenilor) Care exprimă bunătate, blândeţe. ♦ (Substantivat, f. pl. art.; mitol. pop.) Fiinţe blânde şi evlavioase care trăiesc departe de …   Dicționar Român

  • blând — BLÂND, Ă, blânzi, de, adj., s.f. I. adj. 1. (Despre oameni) Care este omenos, paşnic, prietenos; blajin. ♦ (Despre fapte, sentimente etc.) De om bun. ♦ (Despre animale) Care nu fuge de om; care nu se sperie. 2. fig. (Despre timp, natură etc.)… …   Dicționar Român

  • bun — BUN, Ă, (I VIII) buni, e, adj., s.m. şi f., (IX) bunuri, s.n., (X) adv. I. adj. Care are calităţi. 1. Care face în mod obişnuit bine altora, care se poartă bine cu alţii; binevoitor. ♢ expr. Bun la inimă = milostiv. Bun, rău = oricum ar fi.… …   Dicționar Român

  • clemenţă — CLEMÉNŢĂ, clemenţe, s.f. (livr.) Indulgenţă, iertare, îndurare; bunătate (a unui superior faţă de inferiorii săi). – Din lat. clementia, fr. clémence. Trimis de ibogdank, 13.02.2004. Sursa: DEX 98  CLEMÉNŢĂ s. v. iertare, indulgenţă, îndu rare,… …   Dicționar Român

  • îmbunătăţi — ÎMBUNĂTĂŢÍ, îmbunătăţesc, vb. IV. tranz. şi refl. A face ca ceva să devină sau a deveni mai bun, a face să capete sau a căpăta o valoare sau o calitate superioară; a (se) ameliora, a (se) îndrepta. [var.: (înv.) îmbunătăţá vb. I] – În + bunătate …   Dicționar Român

  • buneţe — BUNÉŢE, buneţi, s.f. (reg.) Bunătate. – Bun + suf. eţe. Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  BUNÉŢE s. v. blândeţe, bunătate. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime  bunéţe s. f., art …   Dicționar Român

  • dulceaţă — DULCEÁŢĂ, dulceţuri, s.f. 1. Însuşirea de a fi dulce; gustul mâncărurilor sau băuturilor dulci sau îndulcite; p. ext. gust plăcut al unei mâncări sau băuturi. 2. Preparat alimentar făcut din fructe sau petale de flori fierte în sirop de zahăr. 3 …   Dicționar Român

  • indulgenţă — INDULGÉNŢĂ, (2) indulgenţe, s.f. 1. Atitudine îngăduitoare faţă de greşeli; toleranţă, îngăduinţă, bunătate. 2. Iertare totală sau parţială a păcatelor pe care Biserica catolică o acordă credincioşilor ei în schimbul unei sume de bani; (concr.)… …   Dicționar Român

  • umanitate — UMANITÁTE s.f. 1. Totalitatea oamenilor; omenire (1). ♦ Colectivitate de oameni. 2. Umanitarism. – Din lat. humanitas, atis, fr. humanité. Trimis de ana zecheru, 25.09.2008. Sursa: DEX 98  UMANITÁTE s. 1. v. omenire. 2. v. umanitarism. 3. v …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”