bun

BUN, -Ă, (I-VIII) buni, -e, adj., s.m. şi f., (IX) bunuri, s.n., (X) adv. I. adj. Care are calităţi. 1. Care face în mod obişnuit bine altora, care se poartă bine cu alţii; binevoitor. ♢ expr. Bun la inimă = milostiv. Bun, rău = oricum ar fi. (Substantivat) Bun şi rău = toată lumea (fără deosebire), oricine. ♦ Îndatoritor, amabil. ♢ expr. Fii bun! = te rog! ai bunătatea! 2. Care se achită de obligaţiile morale şi sociale; corect, cuviincios; frumos, milos. ♢ loc. adv. (Substantivat) Cu buna = cu vorbe bune; de bunăvoie. ♢ expr. Sfat bun = îndemn înţelept, util, folositor. A fi (sau a ajunge, a încăpea etc.) în (sau pe) mâini bune = a fi sau a ajunge la o persoană de încredere. A pune o vorbă (sau un cuvânt) bun(ă) pentru cineva = a interveni pentru cineva, a susţine pe cineva. ♢ Compuse: bun-simţ = capacitate bazată pe experienţa cotidiană de a judeca, de a aprecia just oamenii, lucrurile, evenimentele: bună purtare = comportare conformă normelor moralei şi educaţiei: certificat de bună-purtare = a) (ieşit din uz) certificat în care se atestă purtarea corectă a cuiva într-un serviciu, în şcoală etc.; b) fig. recomandaţie orală sau laudă adusă cuiva; bună-cuviinţă = purtare cuviincioasă, creştere aleasă. 3. (Despre copii) Cuminte, ascultător, îndatoritor; care are grijă de părinţi. 4. Caracteristic omului mulţumit, vesel, bine dispus. ♢ expr. A fi în toane bune = a fi vesel, bine dispus. II. adj. 1. Care face sau prinde bine; plăcut, satisfăcător, agreabil. ♢ expr. A i-o face bună sau a-i face (cuiva) una bună = a-i provoca cuiva o supărare. Una bună = o întâmplare deosebită, spirituală, o nostimadă. A o păţi bună = a avea necaz. (ir.) Bună treabă! = frumos! halal! n-am ce zice! Na-ţi-o bună! = asta-mi mai lipsea! asta-i acum! Na-ţi-o bună că ţi-am dres-o (sau frânt-o), se spune atunci când ai dat de o situaţie dificilă sau inoportună. 2. (Despre mâncăruri şi băuturi) Gustos, apetisant, ales. ♢ expr. Poamă bună, se spune despre un om de nimic, neserios, despre un derbedeu sau despre o femeie imorală. ♢ Compus: bun-gust = simţ estetic, rafinament. 3. Bogat, abundent, îmbelşugat. 4. (Despre miros) Frumos, plăcut, agreabil. 5. Liniştit, tihnit, fără griji; fericit. Viaţă bună. ♢ (În formule de salut sau de urare) Bună ziua! Bună seara! Noapte bună! ♢ Compus: (bot.) bună-dimineaţa = zorea. III. adj. 1. Potrivit, apt pentru un anumit scop; p. ext. care-şi îndeplineşte bine menirea. ♢ expr. (Adesea substantivat) Bun de tipar (sau de imprimat) = aprobare dată de autor, de editură, de redacţie sau de alţi beneficiari pe tiparul de corectură sau de probă, după care începe imprimarea tirajului. Bun pentru... = valabil pentru... 2. (Despre organele corpului sau despre funcţiunile lor) Care funcţionează bine. ♢ expr. Bun de gură = limbut. Bun de mână = îndemânatic, abil. 3. (Despre îmbrăcăminte şi încălţăminte) Care nu este uzat; p. ext. nou, de sărbătoare. 4. De calitate superioară; p. ext. de preţ, scump, nou. ♦ Veritabil, autentic; pur. ♢ expr. A o lua de bună = a crede cele spuse; a lua (ceva) în serios. A o ţine (una şi) bună = a susţine un lucru cu încăpăţânare. A şti una şi bună = a se încăpăţâna în susţinerea unui punct de vedere. 5. (Despre bani) Care are putere de circulaţie. IV. adj. Înzestrat, talentat, priceput; p. ext. dibaci, abil, iscusit. v. adj. 1. Folositor, util; avantajos, rentabil. ♢ expr. La ce bun? = la ce foloseşte? ♦ (Despre timp, fenomene atmosferice etc.) Favorabil, prielnic, frumos. 2. (În basme şi superstiţii) Prevestitor de bine. ♢ expr. A nu-i fi (de-)a buna cuiva = a(-i) prevesti ceva neplăcut, rău. VI. adj. 1. Zdravăn, puternic, straşnic. ♦ Considerabil, mare. ♢ Loc adv. În bună parte = în măsură importantă. O bună bucată sau o bucată bună (de timp, de loc etc.) = o parte însemnată (de timp, de loc, etc.). 2. Întreg, plin; deplin; p. ext. mai mult decât..., şi mai bine. ♢ Compuse: bună-credinţă s.f. = a) obligaţie de comportare corectă pe care părţile trebuie s-o respecte la încheierea şi la executarea contractelor sau, în cazul statelor, a tratatelor; b) convingere a unei persoane că acţionează în temeiul unui drept şi conform cu legea sau cu ceea ce se cuvine; sinceritate, onestitate; (loc. adj.) de bună-credinţă = sincer, cinstit. 3. (În expr.) Într-o bună zi (sau dimineaţă) = cândva, odată; pe neaşteptate. VII. adj. (Despre legături de rudenie) De sânge, adevărat. Tată bun. ♦ Văr bun sau vară bună = văr primar sau vară primară. ♦ (Despre prieteni, vecini etc.) Apropiat; devotat. ♦ Nobil, ales. VIII. s.m. şi f. (înv. şi pop.) Bunic, bunică. IX. s.n. 1. Ceea ce este util sau necesar societăţii sau individului pentru a-i asigura existenţa, bunăstarea. ♦ Obiect sau valoare care are importanţă în circulaţia economică. 2. (Mai ales la pl.) Tot ce posedă cineva; avut, proprietate, avere; bogăţie, avuţie. ♢ Bunuri de consum = bunuri materiale destinate consumului personal; obiecte de consum. 3. Element al patrimoniului unei persoane, care poate consta dintr-un lucru (bun corporal) sau dintr-un drept (bun incorporal). ♢ Bune oficii = intervenţie a unui stat pentru determinarea altor state în vederea rezolvării pe cale paşnică, prin tratative a diferendelor dintre acestea. 4. Calitate, virtute. 5. (Rar) Rezultat, rod, folos. X. adv. (Exprimă o aprobare) Bine, da, aşa. – lat. bonus.

Trimis de valeriu, 19.01.2009. Sursa: DEX '98



Bun ≠ prost, rău, răutăcios, stricat, neplăcut

Trimis de siveco, 23.01.2007. Sursa: Antonime



BUN adj., s. I. adj. 1. v. pozitiv. 2. v. binevenit. 3. v. propriu. 4. v. apt. 5. v. frumos. 6. v. blând. 7. cumsecade, îngăduitor, înţelegător, omenos, uman, (livr.) comprehensiv, (înv.) omenit. (S-a arătat bun cu noi.) 8. (bis.) îndurător, îngăduitor, milos, milostiv, (înv. şi reg.) milostivnic, (înv.) cruţător, milosârd, milosârdnic, mizericordios. (Dumnezeu e considerat bun.) 9. v. ascultător. 10. v. judicios. 11. v. frumos. 12. v. apropiat. 13. v. valoros. 14. v. competent. 15. v. veritabil. 16. v. curat. 17. v. bogat. 18. avantajos, bănos, productiv, profitabil, rentabil, (livr.) lucrativ, (fig.) mănos. (O afacere bun.) 19. v. valabil. 20. v. apreciabil. 21. v. întreg. 22. grozav, straşnic, zdravăn. (Un somn bun l-a refăcut.) 23. v. gustos. 24. v. ales. II. s. 1. v. avere. 2. valoare. (Deţinător de bunuri.) 3. bun public v. patrimoniu. 4. v. produs.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



BUN s. v. bunic, calitate, însuşire, tată-mare, virtute.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



bun adj. m., s. m., pl. buni; f. sg. búnă, g.-d. art. búnei, pl. búne

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



bun s. n., pl. búnuri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



bun-plác s. n., art. búnul-plac, g.-d. art. búnului-plac

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



bun rămás adj. + s. n.

Trimis de siveco, 26.02.2009. Sursa: Dicţionar ortografic



de búnă seámă loc. adv.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



pelín-bun s. m.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



rămás-bún s. n.

Trimis de siveco, 21.05.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



BUN¹ adv. Aşa să fie; de acord; bine. /<lat. bonus

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



BUN² bună (buni, bune) 1) (despre persoane) Care se deosebeşte prin calităţi morale pozitive; care face bine altora; binevoitor; blând. bun la inimă. ♢ Fii bun! fii drăguţ; fii amabil. Oameni buni! formulă de adresare către mai mulţi ascultători. 2) Care manifestă aptitudini în domeniul său de activitate; priceput; înzestrat. Scriitor bun. Şofer bun. 3) (despre manifestări ale oamenilor) Care este demn de laudă; corect; cinstit. Faptă bună. ♢ A fi sau a ajunge pe (sau în) mâini bune a nimeri în condiţii favorabile. A privi pe (a se uita la) cineva cu ochi buni a simpatiza pe cineva. A pune o vorbă bună pentru cineva a interveni în favoarea cuiva; a susţine pe cineva într-o chestiune. A fi în toane bune a avea dispoziţie bună. 4) (referitor la lucruri sau noţiuni abstracte) Care se distinge prin calitate. Stofă bună. Traducere bună. Marfă bună. 5) (despre mâncăruri) Care are gust plăcut; gustos. ♢ Poamă bună (bună poamă) calificativ negativ la adresa unei persoane cu apucături rele. 6) (despre recoltă) Care este în cantitate mare; din belşug; bogat; îmbelşugat. Roadă bună. 7) Care se caracterizează prin echilibru moral. A duce viaţă bună cu cineva. 8) Care are calităţi corespunzătoare destinaţiei. Apă bună de băut. bun de însurat. bună de măritat. bun pentru tipar. 9) (despre organele corpului) Care funcţionează bine. Ochi buni. Dinţi buni. ♢ bun de gură care vorbeşte mult; vorbăreţ; guraliv. bun de picior (sau de picioare) iute; sprinten. 10) (despre bani) Care are curs oficial; care circulă; care nu este fals. 11) (despre timp şi fenomene atmosferice) Care este binevenit; favorabil. Ploaie bună. Vreme bună. 12) Care este convenabil; rentabil. Preţ bun. 13) Care este suficient de mare. O bucată bună de timp (de loc, de teren etc.). ♢ A trage un somn bun a dormi mult. 14) Care poate fi considerat o unitate. Cam de-o oră bună. 15) (de-spre relaţii de rudenie) Care au legături de sânge. Mamă bună. Văr bun. 16) (despre neam, origine) Care impune respect prin merite deosebite; nobil; ales; de viţă. 17) (în diferite formule de salut sau de urare) bună ziua! Noapte bună! Drum bun! bun sosit! 18) (despre îmbrăcăminte) Care nu este uzat; nou încă. 19) (în construcţii care exprimă o atitudine ironică): A-i face cuiva una bună (sau a i-o face bună cuiva) a-i face cuiva o neplăcere, un rău. A o păţi bună a da de dracul; a se încurca. bună treabă! frumos, n-ai ce zice. Na-ţi-o bună! asta mai lipsea. Na-ţi-o bună, că ţi-am frânt-o (sau na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o!) se ripostează cuiva, care, pentru a ieşi dintr-o situaţie, vine cu o propunere absurdă. /<lat. bonus

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



BUN³ bună (buni, bune) m. şi f. Persoană luată în raport cu nepoţii săi; tată al tatălui sau al mamei în raport cu nepoţii; bunel; bunic. /<lat. bonus

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



BUN⁴ bunuri n. 1) Valoare materială de care dispune cineva; avut; proprietate. bunuri mobile şi imobile. 2) Obiect sau valoare care are importanţă socială, economică sau culturală. /<lat. bonus

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



bun (-nă), adj. – 1. Care are calităţi, cu fire generoasă sau cu inimă miloasă. – 2. Favorabil, propice. – 3. Inspirat, fericit, care produce satisfacţie. – 4. Potrivit, adecvat. – 5. Desăvîrşit, de calitate. – 6. Adevărat, sincer. – 7. Legitim, autentic, veritabil. – 8. Direct, de gradul întîi. – 9. De neam mare, nobil. – 10. Capabil. – 11. Puternic, mare, în cantitate suficientă. – 11. Puternic, mare, în cantitate suficientă. – 12. (Antepus unui adj.) Complet, definitiv. – 13. (s.n.) Parte bună a ceva. – 14. Bogăţie, avere. – 15. (înv.) Bunătate. – 16. (adv.) Introduce o propoziţie printr-un acord sau o concesie retorică (se preferă, cu această funcţie, adv. bine). – 17. Element de compunere care se combină cu unele substantive, pentru a le adăuga noţiunea de "desăvîrşit, perfect, autentic": bună credinţă, bună cuviinţă, bun gust, bun plac, bunăstare, Buna-Vestire, etc. – Mr., megl. bun, istr. bur. lat. bŏnus (Puşcariu 237); REW 1208; Candrea-Dens., 195; DAR); cf. it. buono, prov. bo(n), fr. bon, sp. bueno, port. bom. cf. bun "bunic", bunătate. Der. buneţe, s.f. (înv., bunătate); îmbuna (var. îmbuni), vb. (a îmbunătăţi; a împăca, a linişti; înv., a adula, a linguşi); îmbunător, adj. (înv., linguşitor); îmbunăciune, s.f. (adulare; bunăvoinţă); îmbunătăţi (var. bunătăţa), vb. (a face ca ceva să devină mai bun); îmbunătură, s.f. (înv., adulare, linguşire); nebun, adj. (dement, smintit; nemaipomenit; bufon; piesă de şah); nebunariţă, s.f. (măselariţă, Hyosciamus niger); nebunatic, adj. (neastîmpărat, năzdrăvan); nebuneală, s.f. (demenţă, sminteală, ţicneală); nebunesc, adj. (de nebun, nebun); nebuneşte, adv. (ca un nebun); nebunie, s.f. (demenţă, sminteală; năzdrăvănie, poznă; aiureală, trăzneală); nebuni (var. înnebuni), vb. (a-şi pierde minţile; a se prăpădi, a se da în vînt după ceva); răsbuna, vb. (a-şi face singur dreptate), al cărui semantism ("a îmbunătăţi") se potriveşte cu cel al lui vindicare › vindeca "a lecui"; răsbunător, adj. (vindicativ; care răzbună). Din rom. provine bg., sb., rut. bunika (Hyosciamus niger), cf. nebunariţă (Capidan, Raporturile, 219).

Trimis de blaurb, 25.11.2006. Sursa: DER



bun (-ni), s.m. – Bunic. lat. *avunus, cuvînt care provine din aceeaşi rădăcină indoeurop. (*awon "bunic") ca avus şi care s-a păstrat numai în forma diminutivală avoncŭlus "unchi" (cf. Meillet, Mélanges Soc. Ling., IX, 141). S-a confundat curînd, poate chiar din lat., cu bonus, astfel încît este considerat în general der. al acestuia; cf., în plus, calabr. bona, piem. bona "bunică". Der. bună, s.f. (bunică); bunic, s.m.; bunică, s.f.; răsbunic, s.m. (străbunic); străbun, s.m. (străbunic; strămoş); străbun, adj. (strămoşesc); străbunic, s.m.; străbunică, s.f.

Trimis de blaurb, 25.11.2006. Sursa: DER



búnă purtáre (comportament bun) adj. + s. f.

Trimis de Laura-ana, 30.09.2008. Sursa: DOOM 2