- buimac
- BUIMÁC, -Ă, buimaci, -ce, adj. Ameţit (de somn, de beţie, de frică etc.); zăpăcit, năuc; buimăcit, buimatic. – et. nec.Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98Buimac ≠ dezmeticitTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimeBUIMÁC adj. 1. ameţit, buimăcit, năuc, năucit, tâmpit, zăpăcit, (pop.) bâiguit, capiu, uluit, (reg.) buimatic, hăbăuc, (Mold., Bucov. şi Transilv.) tehui. (S-a sculat buimac.) 2. v. zăpăcit.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimebuimác adj. m., pl. buimáci; f. sg. buimácă, pl. buimáceTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficBUIMÁ//C buimaccă (buimacci, buimacce) (despre persoane) Care şi-a pierdut temporar capacitatea de a judeca limpede (din cauza somnului, băuturii, fricii etc.); năuc; zăpăcit; bezmetic. [Sil. bui-mac] /Orig. nec.Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXbuimác (buimácă), adj. – Tulburat, ameţit, năuc. Origine necunoscută. Legat fără îndoială de bui şi buiac, chiar dacă lipseşte etimonul exact (Cihac, II, 31). Este puţin probabilă ipoteza lui Scriban, întemeiată pe tc. buyunmak "a creşte". – Der. buimăci, vb. (a zăpăci, a ameţi, a tulbura); buimăceală, s.f. (năuceală, stupoare); buimăcie, s.f. (rar, năuceală); buimatec, adj. (rar, năuc, prostit).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.