înălţa

înălţa
ÎNĂLŢÁ, înálţ, vb. I. 1. tranz. şi refl. A (se) îndrepta în sus; a (se) ridica. ♢ expr. (tranz.) A(-şi) înălţa ochii = a privi în sus. (intranz.) A înălţa din umeri = a ridica din umeri în semn de nedumerire, de neştiinţă, de nepăsare etc. ♦ tranz. A face să fie mai înalt prin ridicare şi aşezare pe un obiect situat mai sus etc. ♦ refl. (Rar; cu determinarea "pe cal", "în şa") A se urca pe cal; a încăleca. 2. refl. A deveni mai înalt; a creşte. 3. refl. (Despre clădiri, monumente etc.) A apărea, a se ivi (în toată înălţimea). 4. tranz. A construi, a clădi. A înălţa o casă. 5. tranz. A ridica vocea, tonulä pronunţa tare. ♦ refl. (Despre voce, glas, sunete) A se auzi (limpede). 6. tranz. A ridica pe cineva în rang. ♦ fig. A ridica din punct de vedere spiritual. Poezia înalţă sufletul. ♦ refl. A se arăta trufaş; a se mândri. [var.: (reg.) nălţá vb. I] – lat. inaltiare (< altus).
Trimis de valeriu, 25.04.2003. Sursa: DEX '98

A (se) înălţa ≠ a (se) coborî, a (se) înjosi, a (se) umili, a se prăbuşi, a (se) înmuia
Trimis de siveco, 30.03.2009. Sursa: Antonime

ÎNĂLŢÁ vb. 1. a (se) ridica, a (se) sui, a (se) urca. (Se înălţa în înaltul cerului.) 2. (bis.) a se ridica, (înv.) a se văznesi. (Iisus s-a înălţa la cer.) 3. v. întinde. 4. v. ridica. 5. v. arbora. 6. a creşte, a se ridica, a se urca. (Viţa s-a înălţa mult de la pământ.) 7. v. creşte. 8. v. construi. 9. a răsări, a se ridica. (S-a înălţa un nou oraş.) 10. a (se) ridica, a (se) urca. (A înălţa glasul, vocea.) 11. v. promova.
Trimis de siveco, 19.04.2008. Sursa: Sinonime

ÎNĂLŢÁ vb. v. făli, fuduli, grozăvi, infatua, împăuna înfumura, îngâmfa, înnobila, lăuda, mândri, semeţi.
Trimis de siveco, 17.11.2008. Sursa: Sinonime

înălţá vb., ind. prez. 1 sg. înálţ, 3 sg. şi pl. înálţă
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

A ÎNĂLŢÁ înálţ 1. tranz. 1) A îndrepta în sus; a ridica. înălţa via pe araci. 2) A face să devină mai înalt. înălţa un perete. 3) (clădiri, construcţii) A făuri prin lucrări de construcţie; a ridica; a dura; a edifica; a construi; a zidi; a clădi. înălţa un nou oraş. 4) (vocea, tonul) A face să crească în intensitate. înălţa glasul. 5) înv. A ridica în grad; a avansa. 6) fig. A face să devină mai nobil; a înnobila. Muzica înalţă sufletul. 7) fam. A ridica în slăvi; a slăvi; a glorifica; a exalta; a elogia; a cânta. 2. intranz. : înălţa din umeri a face un gest de neştiinţă sau de nedumerire. /<lat. inaltiare
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

A SE ÎNĂLŢÁ mă înálţ intranz. 1) A creşte în înălţime; a se ridica. 2) A se îndrepta în sus; a se ridica. 3) (despre clădiri, monumente etc.) A se impune prin înălţime evidenţiindu-se. /<lat. inaltiare
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем написать курсовую

Look at other dictionaries:

  • ridica — RIDICÁ, ridíc, vb. I. I. tranz. 1. A lua de jos şi a duce în sus (susţinând cu forţa braţelor, cu spatele etc.); a sălta. ♢ expr. A ridica mănuşa = a primi o provocare. A ridica paharul (sau cupa, rar, un toast) = a închina în cinstea cuiva. ♦ A… …   Dicționar Român

  • sălta — SĂLTÁ, salt, vb. I. I. 1. intranz. şi refl. (Despre fiinţe) A face un salt (sau salturi repetate); a sări. ♢ expr. (intranz.) A i sălta (cuiva) inima (de bucurie) = a tresări de bucurie, a se bucura mult. ♦ A se ridica (puţin) de la pământ, a se… …   Dicționar Român

  • turn — TURN, turnuri, s.n. 1. Construcţie prismatică sau cilindrică, clădită separat sau făcând parte dintr un complex arhitectural, fiind de obicei mai înaltă decât celelalte construcţii. ♢ Turn de răcire = construcţie de lemn, de piatră, de beton… …   Dicționar Român

  • înalt — ÎNÁLT, Ă, înalţi, te, adj. 1. Care se ridică mult în sus; foarte ridicat. ♢ Frunte înaltă = frunte mare, lată. ♦ (Substantivat, n.) Înălţime. ♦ (Despre fiinţe) De statură mare. ♦ Care se găseşte la înălţime (mare). 2. (Despre sunete) Ascuţit2,… …   Dicționar Român

  • arbora — ARBORÁ, arborez vb. I. tranz. 1. A înălţa un steag, un pavilion pe o clădire, pe catargul unei nave etc. 2. A monta catargele unei nave. 3. fig. A se comporta sau a se îmbrăca cu ostentaţie. – Din fr. arborer. Trimis de RACAI, 30.09.2003. Sursa:… …   Dicționar Român

  • faeton — FAETÓN, faetoane, s.n. 1. Trăsură înaltă, uşoară, cu patru roţi şi cu capotă pentru scaunul din faţă, putând transporta 6 8 persoane. 2. Vehicul uşor, cu două roti, pe arcuri, cu o singură banchetă pentru persoane, tras de un cal; şaretă. [pr.:… …   Dicționar Român

  • joben — JOBÉN, jobenuri (jobene), s.n. Pălărie bărbătească înaltă, de formă cilindrică, tare, de obicei de culoare neagră, purtată astăzi numai la ceremonii; cilindru. – Din n. pr. Jobin. Trimis de cata, 27.04.2002. Sursa: DEX 98  JOBÉN s. cilindru,… …   Dicționar Român

  • urca — URCÁ, urc, vb. I. 1. refl., intranz. şi tranz. A (se) deplasa dintr un loc situat mai jos către unul situat mai sus; a (se) sui. ♦ intranz. (Despre drumuri) A fi înclinat în pantă suitoare. ♦ intranz. şi refl. (Despre plante) A se prinde (cu… …   Dicționar Român

  • înălţare — ÎNĂLŢÁRE, înălţări, s.f. Acţiunea de a (se) înălţa şi rezultatul ei. ♦ (înv.) Urcare a unui monarh pe tron. ♢ Înălţarea (Domnului) = numele unei sărbători creştine, care se ţine la 40 de zile după Paşti; Ispas. ♦ fig. Progres, dezvoltare. – v.… …   Dicționar Român

  • înălţător — ÎNĂLŢĂTÓR, OÁRE, înălţători, oare, adj., s.n. 1. adj. Care înalţă; fig. care ridică din punct de vedere spiritual. 2. s.n. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la puşti, la mitraliere şi la tunuri, care permite să se dea ţevii înclinarea… …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”