urca

URCÁ, urc, vb. I. 1. refl., intranz. şi tranz. A (se) deplasa dintr-un loc situat mai jos către unul situat mai sus; a (se) sui. ♦ intranz. (Despre drumuri) A fi înclinat în pantă suitoare. ♦ intranz. şi refl. (Despre plante) A se prinde (cu ajutorul unor organe speciale) de un suport, de ziduri etc., ridicându-se vertical; a se căţăra. 2. refl., intranz. şi tranz. A (se) sui şi a (se) aşeza pe ceva mai ridicat. ♢ expr. (refl. şi tranz.) A (se) urca pe tron sau pe (ori în) scaunul împărăţiei = a începe să domnească sau a învesti în funcţia de suveran. 3. refl., intranz. şi tranz. A (se) ridica (până la o înălţime oarecare); a (se) înălţa (în văzduh). ♢ expr. (refl.) A i se urca cuiva băutura la cap = a se îmbăta. A i se urca la cap = a deveni încrezut, înfumurat. 4. refl. şi intranz. (Despre temperatură, presiune atmosferică; p. ext. despre termometre sau barometre) A avea ori a indica valori mai mari în comparaţie cu cele obişnuite sau anterioare. ♦ intranz. (fiz.; despre mărimi scalare) A suferi o variaţie de creştere a valorii pozitive. 5. refl. (Despre numere, preţuri, sume) A se ridica la..., a se mări. ♢ tranz. A urca preţurile. 6. refl. (Despre voce, glas sau ton; p. ext. despre cântece) A se ridica de la un registru mai profund la unul mai înalt. ♢ tranz. A urca tonul. 7. refl. şi intranz. A merge îndărăt în timp până la..., a exista, a data din... – Probabil lat. *oricare (= oriri).

Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



A (se) urca ≠ a scădea, a (se) coborî

Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime



URCA vb. 1. v. escalada. 2. v. ridica. 3. a (se) pune, a (se) sui. (Îl urca pe cal.) 4. v. căţăra. 5. v. înălţa. 6. a creşte, a se înălţa, a se ridica. (Viţa a urca mult de la pământ.) 7. v. extinde. 8. v. înmulţi. 9. v. majora. 10. v. creşte. 11. a (se) înălţa, a (se) ridica. (A urca glasul, vocea ...)

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



urcá vb., ind. prez. 1 sg. urc, 3 sg. şi pl. úrcă; conj. prez. 3 sg. şi pl. úrce

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A URCÁ urc 1. intranz. 1) fig. (despre persoane) A fi mereu în ascensiune; a sui; a avansa. 2) (despre parametri fizici şi aparate pentru măsurarea lor) A avea sau a indica valori ridicate; a sui. 3) (despre căi de comunicaţie) A urma o pantă ascendentă. Drumul urcă prin livezi. 4) (despre voci, melodii etc.) A creşte în înălţime; a deveni mai înalt. 5) înv. A merge îndărăt în timp. Cântecul popular urcă în negura vremurilor. 2. tranz. 1) A muta într-un loc mai ridicat; a pune mai sus; a sui. urca făina în pod. 2) (forme de relief ridicat, scări etc.) A parcurge de jos până sus; a ridica; a sui. urca panta. 3) A face să crească cantitativ şi calitativ; a sui; a ridica. /<lat. oricare

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



A SE URCÁ mă urc intranz. 1) A se deplasa pe un loc mai ridicat; a se înălţa în sus; a se sui. urca pe coasta dealului. ♢ urca (sau a se sui) pe tron a veni la domnie. Dacă nu ştii ce-i apa nu te urca în luntre nu te apuca de lucrul pe care nu-l cunoşti sau nu eşti sigur că-l vei realiza. A i urca (sau a i se sui) cuiva în cap a face abuz de bunătatea cuiva. A i urca (sau a i se sui) cuiva băutura (sau vinul) la cap a se ameţi. 2) (despre unele plante) A se ridica agăţându-se de ceva; a se sui; a se căţăra. /<lat. oricare

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



urcá (-c, át), vb. – 1. A sui, a se căţăra. – 2. A se ridica. – 3. A se mări, a creşte. – 4. (refl.) A însuma. Origine incertă. Pare un lat. *orĭcāre ‹ ǒrior (Puşcariu 1824; Tiktin; REW 6098; Candrea; Rosetti, I, 172), sau mai puţin probabil de la ora "margine" (Tiktin) sau din gr. ὄρος "munte" (Pascu, Etimologii, 49; Pascu, Beiträge, 11); dar cf. aburca. O confirmare a etimonului s-ar putea găsi în lat. *ortĭāre ‹ ǒrtus, deja afirmată de Cipriani, rom., XXXI, 587-90). Der. din sb., cr. nukati "a excita" (Candrea, II, 440) nu este probabilă. – Der. urcat, s.n. (suit); urcător, adj. (care urcă, ascendent); urcuş, s.n. (drum, loc în pantă, repeziş).

Trimis de blaurb, 19.04.2009. Sursa: DER