îneca

ÎNECÁ, înéc, vb. I. 1. refl. şi tranz. A muri sau a face să moară prin sufocare în apă (sau în alt lichid). ♢ expr. (refl.) A se îneca (ca ţiganul) la mal = a suferi un eşec în ultimul moment. 2. refl. (Despre nave) A se scufunda. ♢ expr. Parcă i s-au înecat corăbiile, se spune cuiva când e trist, indispus. ♦ fig. A se cufunda, a se afunda. 3. tranz. (Despre ape) A inunda un loc, o arătură etc. ♦ fig. A copleşi, a înăbuşi. 4. refl. şi tranz. A (se) sufoca, a (se) înăbuşi. ♦ tranz. (Despre plâns, lacrimi) A podidi (împiedicând respiraţia). – În + neca (înv. "a ucide" < lat.).

Trimis de valeriu, 17.06.2008. Sursa: DEX '98



ÎNECÁ vb. 1. v. scufunda. 2. v. inunda. 3. v. asfixia.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



ÎNECÁ vb. v. gâtui, strangula, sugruma.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



înecá vb., ind. prez. 1 sg. înéc, 3 sg. şi pl. îneácă; conj. prez. 3 sg. şi pl. înéce

Trimis de siveco, 18.03.2007. Sursa: Dicţionar ortografic



A ÎNECÁ înéc tranz. 1) A face să se înece. 2) (terenuri) A acoperi cu apă; a potopi; a inunda. îneca ogorul. 3) fig. A cuprinde pe de-a-n-tregul; a copleşi. Buruienile au înecat lanul. Îl îneacă lacrimile. /în + lat. necare

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



A SE ÎNECÁ mă înéc intranz. 1) A-şi pierde viaţa prin sufocare într-un lichid (de obicei în apă). ♢ îneca (ca ţiganul) la mal a suferi un eşec în ultimul moment. 2) fig. A nu mai putea respira temporar din cauza unor factori externi (oprirea în gât a unui aliment, tuse, fum, plâns etc.); a se sufoca; a se înăbuşi. 3) (despre nave) A suferi un naufragiu; a naufragia. ♢ A i se îneca (cuiva) corăbiile a se afla într-o stare de adâncă tristeţe. 4) fig. A se cufunda (în ceva) până peste cap; a fi cuprins din toate părţile. îneca în verdeaţă. ♢ îneca în bani (sau bunuri) a avea mult mai mult decât trebuie. /în + lat. necare

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



ÎNECÁ, înéc, vb. I. 5. refl. (Auto) A ajunge, în cilindrii unui motor cu aprindere prin scânteie, un exces necontrolat de benzină, care, prin umezirea bujiilor, face imposibilă pornirea.

Trimis de ivascu, 30.11.2005. Sursa: Neoficial



înecá (înéc, înecát), vb. – 1. A sufoca, a omorî fără vărsare de sînge. – 2. A strangula, a sugruma. – 3. A sufoca prin scufundare. – 4. A inunda. – 5. A sufoca, a asfixia. – 6. (refl.) A dispărea. – 7. (refl.) A mu mai putea înghiţi, a i se pune un nod în gît. – var. neca. – Mr. nec, necare; megl. nec, nicari "a omorî". lat. nĕcāre "a ucide fără vărsare de sînge" (Puşcariu 836; Candrea-Dens., 1213; REW 2873; DAR; Pascu, Beiträge, 9), cf. it. annegare, prov. negar, fr. noyer, cat., sp., port. anegar. În rom., ca şi în celelalte limbi romanice, sensul fundamental este cel de "a omorî prin scufundare", cf. lat. enĕcāre (Corominas, I, 211). Această evoluţie se explică poate datorită obiceiului curent de a omorî puii de cîine şi pisică prin înecare, şi, de asemenea, datorită vechiului obicei de a-i omorî pe condamnaţi prin acelaşi procedeu (cf. numeroasele ex. citate în Bienandanzas de Lope Garcia de Salazar). Dacă acest procedeu a fost în general, cum presupunem, nu este cazul să explicăm prin rom. dublul sens de "a omorî" şi "a îneca" ce apare la mai multe cuvinte balcanice (Candrea-Dens., 1263; DAR). Pentru tratamentul lui e, cf. inel. Der. înecător, adj. (care îneacă); înecăcios, adj. (asfixiant, sufocant; care stă în gît, greu de înghiţit, tare; varietate de pere şi de prune); înecătură, s.f. (înv., asfixie, sufocare; înv., naufragiu; înv., inundaţie); înecăciune, s.f. (înv., asfixie; înv., inundaţie); înec, s.n. (moarte prin scufundare; sufocare, inundaţie; diluviu).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER