mal

MAL, maluri, s.n. 1. Margine (îngustă) de pământ situată (în pantă) de-a lungul unei ape; ţărm; p.ext. regiune de lângă o apă. ♢ expr. A ieşi la mal = a duce ceva la bun sfârşit, a o scoate la capăt. A se îneca (ca ţiganul) la mal = a renunţa sau a fi obligat să renunţe la ceva tocmai când ţelul era aproape atins. 2. Perete, margine (abruptă) a unui râu, a unui şanţ, a unei gropi. ♦ Râpă, prăpastie. ♦ (reg.) Ridicătură de pământ mai puţin înaltă decât dealul, având coastele cu povârnişuri repezi sau abrupte. ♢ expr. Un mal de om (sau de femeie), se spune despre un bărbat (sau o femeie) foarte mare. Cât un mal = (despre fiinţe) mare, mătăhălos. – cf. alb. m a l l "munte".

Trimis de claudia, 26.09.2003. Sursa: DEX '98



MAL s. 1. v. ţărm. 2. coastă, ţărm. (Pe malul Oceanului Atlantic.)

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



MAL s. v. ponor, prispă, râpă, văgăună.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



mal s. n., pl. máluri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



MAL maluri n. 1) Margine de pământ de-a lungul unei ape. 2) Loc aflat în imediata apropiere a unei ape. ♢ Din mal în mal a) pe toată întinderea, cât ţine apa de la un capăt la celălalt; b) de la un capăt la celălalt; de la început până la sfârşit. ♢ A ieşi (sau a ajunge) la mal a scăpa teafăr; a scăpa din încurcătură. ♢ A se îneca tocmai la mal a suferi o nereuşită tocmai când scopul părea atins. /cuv. autoht.

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



MAL s.n. (med.) Stare de boală, rău, maladie. [< fr. mal, cf. lat. malum – rău].

Trimis de LauraGellner, 24.05.2005. Sursa: DN



MAL¹- elem. "rău", "boală". (< fr. mal-, cf. lat. malus)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN



MAL² s. n. stare de boală, rău, maladie. (< fr. mal, lat. malum)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN



mal (máluri), s.n. – 1. (Munt.) Deal, colină. – 2. Ţărm, rivieră. – Mr. mal "morman", meal "ţărm". Origine necunoscută. Coincide cu alb. malj "munte", dar nu poate fi explicat cuvîntul rom. prin alb. S-a considerat cuvînt autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 10; Hasdeu, cuv. din bătrîni, I, 288; Meyer 256; Philippide, II, 720; Densusianu, Hlr., 17; Pascu, I, 190; Rosetti, II, 59; a. Badía Margarit, Mal "roca" en toponimia pirenáica catalana, în Actas I reunión toponimica pirenáica, Zaragoza 1949, 35-38; H. Krahe, Die Sprache der Illyrier, I, Wiesbaden 1955, 101), şi s-a pus în legătură cu toponimul dac Malva, cf. Dacia Malvensis, cu iliricul Dimallum, şi cu let. mala. Originea sl. (mĕlŭ "teren argilos", cf. Cihac, II, 183) este improbabilă. Sensul de "colină", pe care îl menţionează cu rezerve Tiktin, este curent în Muscel şi Dîmboviţa, în ciuda absenţei lui din dicţionare. Prezenţa lui l final, înainte intervocalic, arată clar că nu se poate considera un cuvînt moştenit. E posibil să ne gîndim la o rădăcină expresivă; în acest caz ar fi cuvînt identic cu maldac, s.n. (Mold., morman, grămadă, teanc) a cărui der. din ngr. μανδάϰη (Cihac, II, 672; Philippide, Principii, 107) este nesigură; der. măldăci, vb. (a aşeza un morman în aşa fel încît să pară mai bogat decît este); şi cu maldăr (var. Mold. maldur), s.n. (grămadă, morman), care s-a încercat să fie legat, cu puţină probabilitate, de germ. Malter "măsură de capacitate pentru cereale", prin intermediul pol. maldr (Cihac, II, 184; Berneker, II, 11; Pascu, Arch. rom., VII, 559) sau de tc. maldar "bogat" (Popescu-Ciocănel 37; T. Papahagi, GS, VII, 295). Der. măluros, adj. (muntos); mălurean, s.m. (muntean); măluştean, s.n. (Mold., deal); măldărar, s.m. (unul din cei 40 de servitori care aprovizionau cu fîn grajdurile domneşti), sec. XVIII; măldări (var. mălduri), vb. (a îngrămădi). Mag. mál pare să provină din rom. (Drăganu, Dacor., 206; cf. împotrivă lui L. Treml, Études hongr., VI, 375).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER