înainte

ÎNAÍNTE adv. I. (Cu sens local) În faţă. ♦ În locul dintâi, în frunte. ♦ (Cu valoare de interjecţie) Îndemn de a înainta. II. (Cu sens temporal) 1. Mai devreme, mai întâi. ♢ expr. Mai înainte = a) mai demult; b) mai repede (decât altcineva sau altceva). De mai înainte = de mai demult. Cu... (mai) înainte sau (mai) înainte cu..., arată cât timp a trecut de la întâmplarea de care este vorba. Înainte vreme = odinioară. ♢ Compus: înainte-mergător s.m. = înaintaş (3), precursor; p. ext. om cu vederi înaintate. 2. Mai departe, în continuare. ♢ expr. De azi (sau aici, acum etc.) înainte = de azi (sau aici, acum etc.) încolo. [var.: naínte adv.] – lat. in ab ante.

Trimis de valeriu, 17.11.2008. Sursa: DEX '98



Înainte ≠ înapoi, îndărăt

Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime



ÎNAÍNTE adv. (local) 1. (înv.) ainte. (Era situat înainte.) 2. v. dinainte.

Trimis de siveco, 10.10.2007. Sursa: Sinonime



înaínte adv.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ÎNAÍNTE adv. 1) În spaţiul aflat în faţă; dinainte; anterior. A se duce înainte. ♢ A-i ieşi cuiva înainte a întâmpina pe cineva. A i-o lua cuiva înainte a întrece pe cineva. 2) Într-o perioadă de timp trecută; în trecut. Mai înainte vreme. 3) Mai întâi; la început. ♢ înainte de toate în primul rând. Mai înainte a) mai demult; b) mai repede decât altcineva; mai devreme; c) în primul rând; la început. înainte-mergător a) premegător; înaintaş; precursor; b) persoană cu vederi progresiste. 4) În continuare; mai departe. De azi (sau de acum, de aici) înainte. ♢ Zi-i (spune) înainte! Continuă! 5) (cu valoare de interjecţie) Strigăt exprimând îndemnul de a înainta. Ura! înainte! /<lat. in ab ante

Trimis de siveco, 10.09.2007. Sursa: NODEX



înaínte adv. – 1. În faţă. – 2. Mai devreme, mai întîi. – 3. În locul dintîi, în frunte. – 4. (prep.) În faţa, în prezenţă. – 5. (adj., înv.) Anterior, precedent. – var. nainte. Mr. nănte, ninte, ainte. lat. ab ante, al cărui rezultat normal, *aînte, a trecut la ainte, probabil prin analogie cu alternanţa vocalică cuvînt-cuvinte, mormînt-morminte. Ainte (considerat de DAR ca rezultat normal din punct de vedere fonetic; cf. it. avanti, prov. avan, fr. avant, cat. abantes), păstrat în mr., apare în texte din sec. XVI-XVII, numai în compuneri ca nainte, mainte (‹ mai ainte), mai deinte; compunerea cu în- este normală, cf. (îm)prejur, (îm)preună, (în)adins, etc. După REW 4335, din lat. inainte; de la in abante e inde, după Pascu, I, 129, cf. Pascu, Beiträge, 10. După DAR, este vorba de o contaminare a lui ainte cu îninte ‹ in ante. lat. in ab antea este atestat pentru sec. IX, cf. J. Bastardas, Particularidades sintácticas del latin medieval, Barcelona 1953, p. 85. Der. înainta, vb. (a avansa, a progresa); înaintaş, s.m. (strămoş, precedesor; precursor; calul de dinainte al trăsurii; adj., care merge înainte; arg., ochelari; arg., pungaş în serviciul poliţiei). – Comp. (înv.) înainte cuvîntare, s.f. (prolog), format ca gr. πρόλογος; înainte mergător, s.m. (precursor), ca gr. πρόδρομος; înainte vreme, adv. (în trecut, în alte timpuri); dinainte, adv., cu prep. de; dinainte, s.n. (parte din faţă, mai ales la o haină).

Trimis de blaurb, 25.10.2008. Sursa: DER