vorbareţ — VORBÁREŢ, Ă, vorbareţi, e, adj. (înv.) 1. Vorbăreţ. 2. (Învechit) fig. Expresiv, elocvent, grăitor. – Vorbi + suf. areţ. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 VORBÁREŢ s., adj. v. clănţău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbă… … Dicționar Român
locvace — LOCVÁCE adj. invar. (livr.) Care vorbeşte mult; vorbăreţ, limbut, guraliv. – Din fr. loquace, lat. loquax, acis. Trimis de Iris, 20.05.2004. Sursa: DEX 98 Locvace ≠ taciturn Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime LOCVÁCE s … Dicționar Român
flecar — FLECÁR, Ă, flecari, e, s.m. şi f. Persoană căreia îi place să vorbească multe, să spună fleacuri1; limbut, guraliv, palavragiu. – Fleac1 + suf. ar. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 Flecar ≠ morocănos, taciturn, tăcut, ursuz… … Dicționar Român
gură — GÚRĂ, guri, s.f. I. 1. Cavitate din partea anterioară (şi inferioară) a capului oamenilor şi animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele şi deschizătura dintre ele; buze. ♢ loc. adv. Gură n gură = foarte aproape… … Dicționar Român
vorbă — VÓRBĂ, vorbe, s.f. 1. Cuvânt. 2. Şir de cuvinte care exprimă o cugetare; gând, idee exprimată prin cuvinte; spusă, zisă. ♢ expr. Auzi vorbă! = ce spui! se poate? e posibil? Ce vorbă! = în adevăr, fără îndoială. A avea o vorbă cu cineva = a avea… … Dicționar Român
gureş — GÚREŞ, Ă, gureşi, e, adj. (Despre oameni) Guraliv; (despre păsări) care ciripeşte mult (şi vesel). – Gură + suf. eş. Trimis de gall, 27.01.2009. Sursa: DEX 98 GÚREŞ s., adj. v. clănţău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbă lungă, vorbăreţ … Dicționar Român
limbut — LIMBÚT, Ă, limbuţi, te, adj., s.m. şi f. (Om) care vorbeşte mult (şi fără rost); vorbăreţ, guraliv, flecar, locvace. – lat. linguutus (după limbă). Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 Limbut ≠ morocănos, mut, taciturn, tăcut,… … Dicționar Român
mâncărime — MÂNCĂRÍME, mâncărimi, s.f. Senzaţie (neplăcută) provocată de anumite boli ale pielii, de o iritaţie trecătoare, de înţepătura unor insecte etc. şi însoţită de nevoia de a se scărpina; mâncărici. ♢ expr. A avea mâncărime de (sau la) limbă = a… … Dicționar Român
spornic — SPÓRNIC, Ă, spornici, ce, adj. 1. Îmbelşugat, abundent, bogat, mult; productiv. ♦ (Despre alimente) Care ţine mult, care nu se consumă repede; economic. ♦ fig. (pop.) Vorbăreţ. Spornic la vorbă. 2. Care are spor2 la treabă; harnic, vrednic. ♦… … Dicționar Român
verbos — VERBÓS, OÁSĂ adj. (Liv.) Vorbăreţ, guraliv, limbut. [cf. fr. verbeux, it. verboso, lat. verbosus]. Trimis de LauraGellner, 29.08.2004. Sursa: DN VERBÓS, OÁSĂ adj. vorbăreţ, guraliv, limbut. (< fr. verbeux, lat … Dicționar Român
