vorbă

VÓRBĂ, vorbe, s.f. 1. Cuvânt. 2. Şir de cuvinte care exprimă o cugetare; gând, idee exprimată prin cuvinte; spusă, zisă. ♢ expr. Auzi vorbă! = ce spui! se poate? e posibil? Ce vorbă! = în adevăr, fără îndoială. A avea o vorbă cu cineva = a avea ceva de discutat cu cineva; a vrea să comunici un secret cuiva. Cu vorba că... = zicând că..., sub pretext că... Vorbe de clacă = flecăreală fără rost, fără miez. 3. Expunere, istorisire, relatare. ♢ expr. Lasă vorba! sau (eliptic) vorba! = tăcere! nici un cuvânt! Ce mai (atâta) vorbă? = ce să mai lungim discuţia, să curmăm discuţia. A (nu) da (cuiva) pas la vorbă = a (nu) lăsa cuiva posibilitatea să vorbească. 4. Convorbire, conversaţie; discuţie, taifas. ♢ loc. adv. Fără multă vorbă = fără a crâcni, fără să protesteze. Din două vorbe = fără multă discuţie; operativ, repede. Din vorbă în vorbă = din una în alta, din discuţie în discuţie. ♢ expr. A fi vorba de... (sau despre..., să...) = a fi în discuţie, a fi obiectul discuţiei..., a se vorbi de... A-şi face de vorbă cu cineva = a găsi prilej de discuţie cu cineva. A avea de vorbă (cu cineva) = a avea de discutat, de arajat ceva (cu cineva). Fie vorba între noi! = ceea ce ştim să rămâne între noi, să nu afle nimeni. Nici vorbă! = a) negreşit, desigur; fără doar şi poate; b) nici pomeneală. Nu-i vorbă! (sau mai e vorbă?) = fără îndoială, fireşte, e de la sine înţeles. Vorbă să fie! = nu cred aşa ceva, nici pomeneală. A schimba vorba = a schimba obiectul discuţiei. ♦ Compus: vorbă-lungă = om flecar, palavragiu. ♦ Schimb de cuvinte în contradictoriu; neînţelegere, ceartă. 5. Mod, fel de a vorbi, de a se exprima. Vorba dulce mult aduce. ♢ expr. Dacă ţi-i vorba de-aşa sau dacă aşa ţi-i vorba = dacă aşa stau lucrurile. 6. Zicătoare, zicală, proverb, expresie. ♢ expr. Vorba ceea, expresie stereotipă folosită în povestire pentru a introduce o zicală, un proverb, cuvintele spuse de cineva etc. Vorba cântecului = aşa cum se ştie din bătrâni. 7. Îndemn, sfat, învăţătură. ♦ Părere, convingere; hotărâre. 8. Promisiune, făgăduială; angajament. ♢ expr. Vorba-i vorbă = cuvântul dat trebuie respectat, promisiunea dată e datorie curată. A se ţine de vorbă = a-şi respecta promisiunile, angajamentele. A zice vorbă mare = (mai ales în construcţii negative) a se angaja solemn, a face o promisiune deosebită. 9. Înţelegere, învoială; tocmeală; târguială. ♢ loc. adv. Din două vorbe sau (rar) dintr-o vorbă = fără multă discuţie, repede. ♢ expr. (pop.) A face vorba (sau vorbele) = a peţi. A-i face (cuiva) vorbă cu cineva = a mijloci o întâlnire între un băiat şi o fată (în vederea căsătoriei). A fi în vorbă = a fi în tratative pentru încheierea unei căsătorii, a unei afaceri etc. 10. Zvon; veste, ştire, informaţie. ♢ expr. A se face vorba = a se răspăndi o ştire, un zvon. A spune (cuiva) două vorbe = a comunica ceva cuiva. A lăsa vorbă = a lăsa o dispoziţie, a anunţa ceva înainte de a pleca undeva. (Aşa) umblă vorba = (aşa) se vorbeşte, (aşa) se vorbeşte, (aşa) se spune. A trimite (sau a da) vorbă = a transmite un mesaj. ♦ Bârfeală, clevetire; calomnie. 11. Grai, limbă. Străin la vorbă. – et. nec. cf. sl. d v o r ĩ b a.

Trimis de ana_zecheru, 17.10.2008. Sursa: DEX '98



VÓRBĂ s., adj. 1. s. v. cuvânt. 2. s. v. afirmaţie. 3. s. vorbire, (înv.) rost. (De ţi-ar fi fapta ca vorbă.) 4. s., adj. vorbă-lungă = clănţău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbăreţ, (livr.) locvace, (rar) ploscar, ploscaş, taclagiu, (pop. şi fam.) farfara, (pop.) gureş, toacă-gură, (înv. şi reg.) spornic, vorbareţ, (reg.) pălăvatic, pălăvrăgit, tololoi, vorbar, (Mold.) dârdală, lehau, leorbău, (Transilv.) stroncănitor, (prin Munt.) tândălit, (Mold.) trăncălău, (înv.) limbareţ, vorovaci, (fam.) moftangiu, (rar fam.) moftolog, mofturean, (fig.) meliţă. 5. s. v. exprimare. 6. s. vorbă bătrânească v. proverb. 7. s. v. sfat. 8. s. v. angajament. 9. s. v. înţelegere. 10. s. v. ceartă. 11. s. v. zvon.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



VÓRBĂ s. v. alocuţiune, conversaţie, convorbire, cuvânt, cuvântare, dialog, discurs, discuţie.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



vórbă s. f., g.-d. art. vórbei; pl. vórbe

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



VÓRB//Ă vorbăe f. 1) Unitate de bază a limbii constituită dintr-un sunet sau o reunire de sunete, dotată cu sens; cuvânt. ♢ În (sau din) două vorbăe fără multe explicaţii, pe scurt. 2) Exprimare prin grai; relatare prin cuvinte. ♢ vorbăe de clacă vorbe multe şi fără folos. vorbăe în vânt (sau goale) vorbe spuse în zadar. Ce mai vorbă! (sau Nici vorbă!) a) desigur; fără îndoială; b) în nici un caz. Mai încape vorbă! este sigur! A avea o vorbă cu cineva a dori să-i comunice cuiva ceva. A arunca vorbăe în vânt a vorbi în zadar. A-şi cântări bine vorbăele a se gândi bine înainte de a spune ceva. A pune o vorbă bună a interveni în favoarea cuiva. A ajunge la vorbăa (sau vorbăele) cuiva a recunoaşte că ceea ce a spus cineva este drept. A lua cu vorbăa (sau a ţine de vorbă) pe cineva a abate, a sustrage pe cineva de la ceva. A nu sufla o vorbă a nu divulga un secret. 3) Schimb de păreri, de idei pe cale orală; conversaţie; convorbire. ♢ Din vorbă în vorbă discutând despre una, despre alta. A-şi lua vorbăa (sau vorbăele) înapoi a-şi retrage spusele. Fără multă vorbă fără a lungi discuţia. A aduce (sau a începe) vorbăa a începe discuţia. A se depărata cu vorbăa a se abate de la tema discuţiei. A lua altă vorbă a schimba tema discuţiei. A lungi (sau a întinde) vorbăa a vorbi prea mult. Ce mai atâta vorbă! ce să mai continuăm discuţia! A lua vorbăa din gură a se grăbi să spună ceea ce voia să spună altul. A intra în (sau a se pune la) vorbă cu cineva a începe o discuţie cu cineva. A căuta capăt de vorbă a) a dori să discute; b) a căuta motive de ceartă. A fi bun de vorbă a fi vorbăreţ. A fi scump la vorbă a fi tăcut din fire; taciturn. Fie vorbăa între noi să nu mai afle nimeni; să ştim numai noi. A se întrece cu vorbăa a spune mai mult decât trebuie. A-i tăia (sau a-i reteza) cuiva vorbăa a) a întrerupe pe cineva la jumătate de cuvânt; b) a face pe cineva să tacă. A spune cuiva două vorbăe a) a comunica cuiva ceva în grabă; b) a certa pe cineva. 4) Fel, mod de a se exprima. ♢ A fi înţepat la vorbă a fi zeflemitor. vorbăe cu tâlc vorbe înţelepte. dacă ţi-i vorbăa de aşa (sau dacă aşa ţi-i vorbăa) dacă aşa stau lucrurile. 5) Ceea ce promite să facă cineva; făgăduială; promisiune. ♢ A purta (sau a duce) pe cineva cu vorbăa a promite cuiva ceva fără să îndeplinească; a ţine cu promisiuni. 6) Acord la care ajunge cineva; învoială; înţelegere. ♢ A se înţelege din două vorbăe (sau dintr-o vorbă) a se înţelege foarte repede, fără multă discuţie. 7) Informaţie orală şi neverificată; zvon; veste. ♢ A lăsa vorbă a) a comunica ceva prin cineva, înainte de plecare; b) a lăsa o dispoziţie. A trimite (sau a da) vorbăa a transmite oral o înştiinţare. Aşa umblă vorbăa aşa se aude. 8) Vorbire de rău pentru a defăima pe cineva; calomniere; clevetire. ♢ A-i scoate cuiva vorbăe (sau a face pe cineva de vorbă) a împrăştia zvonuri urâte la adresa cuiva; a face cuiva o reputaţie proastă. A-i ieşi cuiva vorbăe se spune atunci când se vorbeşte de rău despre cineva. 9) pop. Învăţătură menită să călăuzească pe cineva în diferite situaţii; povaţă; îndrumare. 10) Expresie concisă, deseori figurată, care cuprinde o generalizare sub formă de povaţă sau gând înţelept; aforism popular; proverb. ♢ vorbăa ceea formulă folosită înainte de a spune un proverb, o zicătoare. [G.-D. vorbei] /cf. sl. dvoriba

Trimis de siveco, 16.06.2007. Sursa: NODEX