trãgãtoáre — s. f., g. d. art. trãgãtórii; pl. trãgãtóri … Romanian orthography
slugă — SLÚGĂ, slugi, s.f. I. 1. Persoană angajată pentru a munci în gospodăria sau în mica întreprindere a altuia, fiind retribuită în bani sau în natură. ♢ expr. (înv.) Sluga dumitale (sau dumneavoastră), formulă de salut sau de răspuns la salut. ♦ fig … Dicționar Român
şleau — ŞLEAU1, şleauri, s.n. Drum de ţară natural, neamenajat, bătătorit de căruţe. ♢ expr. A vorbi (sau a spune) pe şleau = a vorbi deschis, fără înconjur. ♦ (Rar) Firul unei ape curgătoare. [var.: şleah s.n.] – Din pol. szlak, ucr. šljah. Trimis de… … Dicționar Român
căţel — CĂŢÉL, căţei, s.m. I. 1. Pui de câine; p. ext. pui de animal sălbatic (asemănător cu câinele). ♢ expr. (fam.) Cu căţel, cu purcel = cu întreaga familie şi cu tot avutul; cu tot ce are. 2. fig. Om linguşitor şi fără scrupule. 3. Compuse: (zool.)… … Dicționar Român
trăgător — TRĂGĂTÓR, OÁRE, trăgători, oare, adj., subst. I. adj. (Despre vite) Care efectuează o tracţiune; de muncă, de povară. II. s.m. şi f. 1. Persoană care trage ceva. ♢ Trăgători de sfori = persoană care trage sforile păpuşilor la teatrul de… … Dicționar Român
trãgãtór — adj. m., (persoanã) s. m., pl. trãgãtóri; f. sg. şi pl. trãgãtoáre … Romanian orthography
cobilă — CÓBILĂ, cobile, s.f. 1. Suport alcătuit din două lemne împreunate, care serveşte la transportarea plugului pe drum. 2. Scaun pe care rotarul aşază roţile când montează spiţele sau obezile. [var.: cobấlă s.f.] – Din sl. kobyla. Trimis de hai,… … Dicționar Român
mariţă — MARÍŢĂ s. v. femeie de serviciu, servitoare, slugă, slujnică. Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime maríţă, maríţe, s.f. (reg.) 1. servitoare. 2. trăgătoare pentru cizme. 3. dans popular. Trimis de blaurb, 04.07.2006. Sursa: DAR … Dicționar Român
trage — TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. tranz. A face efortul de a mişca, de a deplasa ceva, apucându l pentru a l da la o parte sau pentru a l îndrepta spre un anumit punct. ♢ expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a i face (cuiva) un semn, a i atrage… … Dicționar Român
ştreang — ŞTREÁNG, ştreanguri, s.n. 1. Frânghie (din cânepă). ♦ spec. Funie cu care sunt spânzuraţi cei osândiţi la moarte; p. restr. laţul acestei frânghii. ♢ expr. A şi pune ştreangul de gât = a se spânzura. A pune cuiva ştreangul de gât = a constrânge… … Dicționar Român
