trebuinţă

trebuinţă
TREBUÍNŢĂ, trebuinţe, s.f. 1. Nevoie, necesitate. ♢ loc. adj., adv. De trebuinţă = folositor, necesar, util; trebuincios. ♢ expr. Îmi face trebuinţă (sau am trebuinţă de...) = îmi este necesar, îmi trebuie... ♦ Interes. 2. (Ieşit din uz) Treabă, afacere, chestiune. – Trebui + suf. -inţă.
Trimis de RACAI, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

TREBUÍNŢĂ s. 1. v. utilitate. 2. necesitate, nevoie, (înv. şi pop.) treabă, (înv. şi reg.) lipsă. (Material didactic pentru trebuinţăele şcolii generale.) 3. v. cerinţă. 4. cerinţă, exigenţă, imperativ, necesitate, nevoie, obligaţie, pretenţie.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

trebuínţă s. f., g.-d. art. trebuínţei; pl. trebuínţe
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

TREBUÍNŢ//Ă trebuinţăe f. 1) Ceea ce este (absolut) necesar (pentru satisfacerea unor cerinţe); necesitate. ♢ De (mare) trebuinţă (foarte) util. Cele de trebuinţă cele necesare. În caz de trebuinţă dacă va fi nevoie. A avea trebuinţă a-i trebui. 2) Folos real (adus la ceva). ♢ A nu mai fi de nici o trebuinţă a nu mai folosi la nimic. 3) pop. Chestiune personală care trebuie să fie pusă la punct; interes. ♢ A avea o trebuinţă cu cineva a pune la cale ceva. /a trebui + suf. trebuinţăinţă
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем написать реферат

Look at other dictionaries:

  • trebuínţã — s. f., g. d. art. trebuínţei; pl. trebuínţe …   Romanian orthography

  • necesitate — NECESITÁTE, necesităţi, s.f. 1. Ceea ce se cere, se impune să se facă; ceea ce este de absolută trebuinţă; trebuinţă, nevoie. ♢ expr. De primă necesitate = absolut necesar, indispensabil (traiului). ♦ spec. (La pl. art.) Proces fiziologic de… …   Dicționar Român

  • nevoie — NEVÓIE, nevoi, s.f. 1. Ceea ce se cere, se impune să se facă; trebuinţă, necesitate, cerinţă; spec. chestiune, situaţie, afacere a cărei rezolvare are caracter urgent, presant. ♢ loc. adj. şi adv. (Astăzi rar) De nevoie = (strict) necesar,… …   Dicționar Român

  • trebuincios — TREBUINCIÓS, OÁSĂ, trebuincioşi, oase, adj. (Adesea adverbial) Necesar, folositor, util, de trebuinţă, trebuitor. [pr.: bu in ] – Trebuinţă + suf. ios. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  TREBUINCIÓS adj. 1. v. util. 2. cerut,… …   Dicționar Român

  • neapărat — NEAPĂRÁT, Ă, neapăraţi, te, adj., adv. I. adj. 1. De care nu te poţi lipsi, care este (absolut) necesar; indispensabil. ♢ expr. A fi de (sau a avea) neapărată nevoie (sau trebuinţă) = a fi de (sau a avea) absolută nevoie. 2. (Rar) Căruia nu i te… …   Dicționar Român

  • cerinţă — CERÍNŢĂ, cerinţe, s.f. Nevoie; pretenţie; exigenţă. – Cere + suf. inţă. Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  CERÍNŢĂ s. 1. exigenţă, imperativ, necesitate, nevoie, obligaţie, pretenţie, trebuinţă, (înv. şi reg.) niştotă, (înv.) nevoinţă …   Dicționar Român

  • jaluzea — JALUZEÁ, jaluzele, s.f. (De obicei la pl.) Un fel de stor alcătuit din lamele subţiri de lemn, de aluminiu, de material plastic etc., aşezate paralel şi orizontal pe două chingi sau lănţişoare în aşa fel încât, atunci când sunt trase în jos, să… …   Dicționar Român

  • lipsă — LÍPSĂ, lipsuri, s.f. 1. Faptul de a nu se afla într un loc (unde ar fi trebuit să fie în mod obişnuit); absenţă. ♢ loc. adv. (jur.) În lipsă = în contumacie. ♢ loc. prep. În (sau din) lipsă de... = nefiind, neavând ceva, din pricină că lipseşte.… …   Dicționar Român

  • treabă — TREÁBĂ, treburi, s.f. 1. Activitate, ocupaţie, îndeletnicire. ♢ expr. A avea treabă = a fi ocupat. A şi căuta (sau a şi vedea) de treabă = a) a lucra conştiincios, cu sârguinţă; b) a şi vedea de lucrul său, a nu se amesteca în lucrul sau în… …   Dicționar Român

  • întrebuinţa — ÎNTREBUINŢÁ, întrebuinţez, vb. I. tranz. A folosi, a utiliza. ♢ refl. pas. Acest produs se întrebuinţează în industria chimică. – În + trebuinţa. Trimis de valeriu, 25.04.2003. Sursa: DEX 98  ÎNTREBUINŢÁ vb. 1. v. aplica. 2. v. folosi. 3 …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”