treabă

TREÁBĂ, treburi, s.f. 1. Activitate, ocupaţie, îndeletnicire. ♢ expr. A avea treabă = a fi ocupat. A-şi căuta (sau a-şi vedea) de treabă = a) a lucra conştiincios, cu sârguinţă; b) a-şi vedea de lucrul său, a nu se amesteca în lucrul sau în problemele altora. A se afla în treabă = a-şi face de lucru fără a fi nevoie, pentru a-şi da importanţă. 2. Muncă, lucru. ♢ expr. A se lua cu treaba = a uita de ceva muncind. A se pune pe treabă = a se apuca serios de lucru. E treabă = e mult de lucru. 3. Ispravă, faptă. ♢ loc. adj. De treabă = bun, cinstit, cumsecade; de omenie; de ispravă. (pop.) Cu treabă = cu rost, cu socoteală, cu rânduială, cu măsură. ♢ expr. Mare treabă! = (de obicei ir.) mare, important lucru! 4. Chestiune, problemă; interes, afacere. ♢ expr. A avea treabă cu cineva (sau undeva) = a avea anumite interese cu cineva (sau undeva). A nu fi de nici o treabă = a nu folosi la nimic, a fi inutil. Ce treabă am (sau ai etc.) cu...? = ce mă ( sau te etc.) interesează?, ce mă (sau te etc.) priveşte? Nu e treaba mea (sau ta, sa etc.)! = nu mă (sau te, îl etc.) priveşte! A-şi face treaba = a-şi face interesele sau munca cuvenită. 5. (reg.) Nărav, obicei, deprindere. 6. (reg.) Împrejurare, situaţie. ♢ expr. A fi (sau a sta) treaba aşa (sau astfel) = a fi lucrurile aşa cum sunt, a se prezenta în felul cum se văd. Se vede treaba că... = se vede că..., se pare că..., probabil. [pl. şi: trebi] – Din sl. trĕba.

Trimis de LauraGellner, 30.06.2004. Sursa: DEX '98



TREÁBĂ s. 1. v. lucru. 2. v. activitate. 3. v. afacere. 4. v. ispravă. 5. v. chestiune.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



TREÁBĂ s. v. deprindere, necesitate, nevoie, obicei, obişnuinţă, trebuinţă.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



de treábă loc. adj.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



treábă s. f., g.-d. art. trébii; pl. tréburi/trebi

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



TREÁB//Ă tréburi f. 1) Activitate de durată mai mare sau mai mică de care se ocupă cineva; îndeletnicire; ocupaţie. ♢ A avea (sau a fi în) treabă a fi ocupat. A-şi căuta (sau a-şi vedea) de treabă a) a lucra cu sârguinţă; b) a nu se amesteca în lucrul altuia. A se afla în treabă a lucra de ochii lumii. 2) pop. Efectuare a unor acţiuni utile; lucru. ♢ A se pune pe treabă a se apuca serios de lucru. A se lua cu treabăa a uita de griji sau de necazuri, fiind absorbit de lucru. 3) Acţiune săvârşită de cineva; faptă; ispravă. ♢ Mare treabă! mare lucru! De treabă de ispravă; cumsecade. Cu treabă cu rost. A face o treabă a face o poznă, o şotie. 4) Afacere care necesită rezolvare; problemă; chestiune; lucru. ♢ A avea treabă cu cineva (sau undeva) a avea interese cu cineva (sau undeva). Ce treabă ai? Ce te interesează? Nu-i treabăa ta! Nu te priveşte! A nu fi de nici o treabă a nu fi bun de nimic. Se vede treabă că ... se pare că ...; se vede că ... . [G.-D. trebii; pl. şi trebi] /<sl. trĕba

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



treábă (-ébi), s.f. – 1. Problemă, ocupaţie, afacere, grijă. – 2. Necesitate, nevoie, exigenţă. – 3. Nevoi personale, materii evacuate din corp. – 4. Interes, proiect. – var. pl. treburi. sl. trĕba "negoţ" (Miklosich, Slaw. Elem., 40; Cihac, II, 421; Conev 67), trĕbĕ "necesitate". – Der. trebălui, vb. (înv., a utiliza, a folosi, a se ocupa cu ceva, a roboti); trebnic, s.n. (altar; ritual al bisericii ortodoxe), din sl. trĕbĭnikŭ cu sensul special de trĕba "sacrificiu", cf. jertfelnic; trebnic, adj. (util, folositor, capabil), cf. sl. trĕbinŭ; netrebnic, adj. (inutil; mizerabil); trebui, vb. (a fi necesar, a lipsi; a avea nevoie, a se cere; a fi probabil, a fi neîndoielnic; înv., a face, a îndeplini, a aplica), din sl. trĕbovati, cf. megl. tribuiés, tribuiri; trebuinţă (var. trebuială), s.f. (necesitate; utilitate, folos); trebuincios (var. trebuitor), adj. (necesar, util); netrebuincios (var. netrebuitor), adj. (inutil); întrebuinţa, vb. (a folosi, a utiliza, a se servi de).

Trimis de blaurb, 30.03.2009. Sursa: DER