- afla
- AFLÁ, áflu, vb. I. 1. tranz. şi intranz. A lua cunoştinţă despre ceva; a căpăta informaţii, veşti, noutăţi despre ceva; a auzi o veste, o noutate etc. 2. tranz. A găsi, a descoperi (căutând sau întâmplător). 3. refl. A fi, a se găsi într-un loc, într-o poziţie, într-o împrejurare oarecare; a fi, a exista în realitate. ♢ expr. (fam.) A se afla în treabă = a se amesteca, a interveni într-o discuţie sau într-o acţiune numai de formă, fără a aduce vreo contribuţie. Să nu se afle (ca) să... = (să) nu cumva să... Cum nu se (mai) află = care iese din comun; extraordinar. (pop.) Nu se (sau unde se) află! = nu-i adevărat! 4. tranz. (pop.) A descoperi, a inventa, a scorni. – lat. afflare "a sufla spre ceva, a atinge cu respiraţia".Trimis de ana_zecheru, 07.10.2008. Sursa: DEX '98A se afla ≠ a absenta, a lipsiTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimeAFLÁ vb. 1. v. găsi. 2. a se auzi, (fig.) a răsufla, a transpira. ( Secretul s-a afla repede.) 3. a descoperi, a ghici, ( rar) a bănui. ( Ai afla ce am vrut să spun.) 4. a cunoaşte, a şti. (Vrei să afla adevărul?) 5. a auzi, a şti, (înv. şi pop.) a oblici. (Să afla cu toţii ce-ai făcut.) 6. a găsi, a prinde. (Voia să-l afla singur ca să-i poată vorbi.) 7. v. inventa. 8. a exista, a fi, a se găsi, (pop.) a sta. (Se afla acolo mărfuri în mare cantitate.) 9. a fi, a se găsi, a sta. (Plicul se afla pe masă nedesfăcut.) 10. a fi, a figura, a se găsi, a se număra. (Se afla printre invitaţi.) 11. v. pomeni. 12. v. situa. 13. v. consta. 14. v. primi.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeaflá vb. (sil. -fla), ind. prez. 1 sg. áflu, 3 sg. şi pl. áflăTrimis de siveco, 01.10.2008. Sursa: Dicţionar ortograficA AFLÁ áflu 1. intranz. A căpăta informaţii curente (despre ceva sau despre cineva); a auzi. 2. tranz. 1) (veşti, noutăţi etc.) A cunoaşte pe baza unor informaţii căpătate (de la cineva sau de undeva); a auzi. 2) A scoate la iveală, căutând sau din întâmplare; a găsi; a descoperi. [Sil. a-fla] /<lat. afflareTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXA SE AFLÁ mă áflu intranz. A se găsi într-o anumită situaţie. ♢ Cum nu se mai află nemaipomenit; extraordinar. afla în treabă a) a fi ocupat; b) a se amesteca într-o acţiune, fără a fi necesar. /<lat. afflareTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXaflá (áflu, aflát), vb. – 1. (refl.) A fi, a se găsi într-un loc. – 2. A găsi, a descoperi. 3. A lua cunoştinţă despre ceva. – var. (Banat) izafla. Mr., megl. aflu, istr. oflu. lat. afflāre "a sufla" (Puşcariu 34; Candrea-Dens., 16; REW 261; DAR); cf. cu acelaşi sens ca în rom., dalm. aflatura "resturi găsite pe ţărm", calabr. ahhare, napol. ašare, sp. hallar, port. achar, retor. aflá. Corespondenţa semantică între atîtea limbi arată că evoluţia sensului este anterioară celei rom. Schuchardt, ZRPh., XX, 532, şi împreună cu el majoritatea filologilor moderni (cf. Corominas şi Cortés 125), o explică pe baza limbajului vînătoresc: cîinele adulmecă (= aspiră, suflă) pentru a găsi; sau de la afflatur "îmi suflă = îmi arată, îmi spun", de unde, prin activarea ideii, "aflu". (cf. şi Rohlfs, Differenzierung, 45). Ambele explicaţii par necovingătoare. Este posibil ca pe baza echivalenţei afflat = vivit = exstat (cf. fr. que vive "cine e acolo?"). Plecînd de la (sese) afflat "respiră, există" este uşor de refăcut evoluţia, în sensul de activare, pînă se ajunge la afflat "află, descoperă". Această explicaţie este necesară, fiind singura care poate lămuri evoluţia semantică a rom. găsi. De altfel, este iluzorie legătura, propusă de Cihac, II, 633, cu mgr. ἄλφειν "a afla". Der. aflat, s.n. (înv., descoperire); aflător, adj. (care se află; inventator, descoperitor); neaflat, adj. (necunoscut).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
