necesitate

necesitate
NECESITÁTE, necesităţi, s.f. 1. Ceea ce se cere, se impune să se facă; ceea ce este de absolută trebuinţă; trebuinţă, nevoie. ♢ expr. De primă necesitate = absolut necesar, indispensabil (traiului). ♦ spec. (La pl. art.) Proces fiziologic de evacuare a fecalelor şi a urinei. 2. Categorie filozofică care desemnează însuşirile şi raporturile care au un temei intern, decurgând inevitabil din esenţa lucrurilor. ♢ loc. adv. Cu necesitate = în mod imperios, obligatoriu, neapărat, inevitabil. 3. Utilitate, oportunitate. – Din lat. necessitas, -atis, fr. nécessité.
Trimis de cornel, 08.06.2004. Sursa: DEX '98

NECESITÁTE s. 1. v. trebuinţă. 2. v. cerinţă. 3. cerinţă, exigenţă, imperativ, nevoie, obligaţie, pretenţie, trebuinţă, (înv. şi reg.) niştotă, (înv.) nevoinţă, nevoire, recerinţă, (fig.) comandament. (necesitateţile epocii noastre.) 4. (fiziol.; pl. art.) nevoile (pl. art.), (pop.) treaba (art.). (Şi-a făcut necesitateţile.) 5. v. utilitate.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

necesitáte s. f., g.-d. art. necesităţii; pl. necesităţi
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

NECESIT//ÁTE necesitateăţi f. 1) Ceea ce este absolut necesar (pentru satisfacerea cerinţelor); trebuinţă; nevoie. ♢ De primă necesitate absolut necesar. 2) Categorie filozofică care reflectă însuşirile şi raporturile ce au un temei intern, decurgând inevitabil din esenţa lucrurilor, din legile lor de dezvoltare. 3) la pl. Proces fiziologic de evacuare a fecalelor şi urinei. [G.-D. necesităţii] /<lat. necessitas, necesitateatis, fr. nécessité
Trimis de siveco, 12.10.2006. Sursa: NODEX

NECESITÁTE s.f. 1. Ceea ce se cere, se impune ca necesar; utilitate, trebuinţă. ♦ (spec.; la pl.) Proces fiziologic de evacuare a fecalelor şi a urinei. ♢ Cu necesitate = în mod necesar. 2. Categorie filozofică care desemnează însuşirile şi raporturile care au un temei intern, decurgând inevitabil din esenţa lucrurilor, din legile lor de dezvoltare. [cf. fr. nécessité, it. necessità, lat. necessitas].
Trimis de LauraGellner, 16.11.2006. Sursa: DN

NECESITÁTE s. f. 1. ceea ce se cere, se impune ca necesar; utilitate, oportunitate. ♢ (pl.) proces fiziologic de evacuare a fecalelor şi a urinei. o cu necesitate = în mod necesar; obligatoriu; stare de necesitate = situaţie excepţională în care statul poate lua anumite măsuri în interesul apărării ţării. 2. categorie filozofică desemnând însuşirile şi raporturile care au un temei intern, decurgând inevitabil din esenţa lucrurilor, din legile lor de dezvoltare. (< fr. nécessité, lat. necessitas)
Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем написать курсовую

Look at other dictionaries:

  • necesitáte — s. f., g. d. art. necesitäţii; pl. necesitäţi …   Romanian orthography

  • imperativ — IMPERATÍV, Ă, imperativi, e, adj., s.n. 1. adj. Care ordonă; poruncitor. ♢ Mod imperativ (şi substantivat, n.) = mod verbal personal prin care se exprimă un ordin, o interdicţie, un sfat, un îndemn, o rugăminte etc. a subiectului. Propoziţie… …   Dicționar Român

  • nevoie — NEVÓIE, nevoi, s.f. 1. Ceea ce se cere, se impune să se facă; trebuinţă, necesitate, cerinţă; spec. chestiune, situaţie, afacere a cărei rezolvare are caracter urgent, presant. ♢ loc. adj. şi adv. (Astăzi rar) De nevoie = (strict) necesar,… …   Dicționar Român

  • treabă — TREÁBĂ, treburi, s.f. 1. Activitate, ocupaţie, îndeletnicire. ♢ expr. A avea treabă = a fi ocupat. A şi căuta (sau a şi vedea) de treabă = a) a lucra conştiincios, cu sârguinţă; b) a şi vedea de lucrul său, a nu se amesteca în lucrul sau în… …   Dicționar Român

  • trebuinţă — TREBUÍNŢĂ, trebuinţe, s.f. 1. Nevoie, necesitate. ♢ loc. adj., adv. De trebuinţă = folositor, necesar, util; trebuincios. ♢ expr. Îmi face trebuinţă (sau am trebuinţă de...) = îmi este necesar, îmi trebuie... ♦ Interes. 2. (Ieşit din uz) Treabă,… …   Dicționar Român

  • trusă — TRÚSĂ, truse, s.f. Geantă sau cutie specială în care se ţin instrumente sau obiecte de primă necesitate, folosite în exercitarea unei profesiuni sau pentru toaletă; totalitatea instrumentelor sau obiectelor din această geantă sau cutie. – Din fr …   Dicționar Român

  • acuitate — ACUITÁTE s.f. 1. (livr.) Capacitate a organelor de simţ de a percepe excitaţii oricât de slabe şi de a diferenţia excitaţii foarte asemănătoare între ele; ascuţime, agerime. ♢ loc. adv. Cu acuitate = cu necesitate, în mod imperios. 2. Grad de… …   Dicționar Român

  • afortiori — a fortióri loc. adv. (sil. ti o ) Trimis de siveco, 14.07.2006. Sursa: Dicţionar ortografic  AFORTIÓRI adj. (Liv.) Care se impune cu necesitate, care este necesar. ♦ Formă de raţionament constând în trecerea de la o judecată la alta datorită… …   Dicționar Român

  • cerinţă — CERÍNŢĂ, cerinţe, s.f. Nevoie; pretenţie; exigenţă. – Cere + suf. inţă. Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  CERÍNŢĂ s. 1. exigenţă, imperativ, necesitate, nevoie, obligaţie, pretenţie, trebuinţă, (înv. şi reg.) niştotă, (înv.) nevoinţă …   Dicționar Român

  • decapotabil — DECAPOTÁBIL, Ă, decapotabili, e, adj. (Despre automobile) A cărui capotă se poate strânge sau ridica după necesitate. – Din fr. décapotable. Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  decapotábil adj. m., pl. decapotábili; f. sg. decapotábilă …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”