- toartă
- TOÁRTĂ, toarte, s.f. 1. Parte ieşită în afară la unele obiecte, încovoiată în formă de arc, care serveşte pentru apucat cu mâna. ♢ (În basme şi în credinţele populare) Toarta (sau torţile) cerului (sau pământului) = toartă sau toarte pe care le-ar avea cerul (sau pământul). ♢ loc. adj. şi adv. (fam.) La toartă = zdravăn, straşnic; extrem de strâns. 2. Verigă sau belciug cu ajutorul cărora se atârnă un obiect. ♦ Urechea curbată a unui lacăt (petrecută prin belciuge). 3. Dispozitiv curbat cu care se prinde cercelul de ureche; cercel în formă de inel. [pl. şi: torţi] – lat. torta (<torquere).Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98TOÁRTĂ s. 1. coadă, mâner. (Apucă cratiţa de toartă.) 2. mănuşă, (reg.) baier. (toartă a unui vas.) 3. ure-che, verigă. (toartă cercelului.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeTOÁRTĂ s. v. brăţară, cercel, cârceie, gaură, ureche.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimetoártă s. f., g.-d. art. toártei/tórţii; pl. toárte/tórţiTrimis de siveco, 07.02.2007. Sursa: Dicţionar ortograficTOÁRT//Ă torţi f. Parte ieşită în afară şi încovoiată în formă de arc pentru a putea apuca cu mâna anumite obiecte. toartăa urciorului. ♢ A lua la toartă pe cineva a lua la braţ pe cineva. [G.-D. torţii; pl. şi toarte] /<lat. tortaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.