- cană
- CÁNĂ1, cane, s.f. (bot.) Belşiţă. – Din fr. canne.Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98CÁNĂ2, căni, s.f. 1. Vas cu toartă care serveşte la băut sau la scos lichide dintr-un vas mai mare. ♦ Conţinutul unui astfel de vas. 2. Vas de formă cilindrică în care se depune banda de bumbac, de in sau de cânepă, la cardele şi laminoarele din filaturi. – Din bg. kana, germ. Kanne.Trimis de valeriu, 11.02.2003. Sursa: DEX '98CÁNĂ s. (reg.) canceu, (Transilv. şi Ban.) cănată, (Ban., Transilv. şi Olt.) şol, (prin Transilv.) şolnă. (O cană de apă.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeCÁNĂ s. v. belşiţă.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimecánă (bot.) s. f., g.-d. art. cánei; pl. cáneTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficcánă (vas) s. f., g.-d. art. cănii; pl. căniTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCÁNĂ căni f. 1) Vas cu toartă care serveşte la băut sau la scos lichide din alt vas mai mare. 2) Conţinutul unui astfel de vas. O cană de apă. [G.-D. cănii] /<bulg. kana, germ. KanneTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXcánă (-ắni), s.f. – Vas cu toartă care serveşte la băut. – var. cănată. Se consideră în general reprezentant al germ. Kanne, prin intermediul sl. (bg., sb. kana, rus. kana, Cihac, II, 39) sau al lat. canna (Meyer, Neugr. St., III, 26), cf. fr. cannette, norm. canne "urcior". Apare şi în ngr. ϰάννα, de unde provine mr. În rom. nu pare probabilă der. directă din lat., fiind vorba de un cuvînt de origine germanică, şi posibil tîrzie. Lohovary 320 îl explică prin pre-indoeurop. Der. cănăţue, s.f.(ceaşcă), cf. sb. kanatica; cantă, s.f. (vas, oală, urcior), cf. sb., mag. kanta.Trimis de blaurb, 24.12.2006. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.