- canură
- CÁNURĂ s.f. Nume dat firelor scurte de lână rămase în dinţii pieptenului după dărăcit, folosite (ca bătătură) pentru ţesături mai groase. – lat. cannula.Trimis de valeriu, 11.02.2003. Sursa: DEX '98cánură s. f., g.-d. art. cánurii; ("fire") pl. cánuriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCÁNURĂ f. Fibre scurte rămase după dărăcit şi folosite la confecţionarea ţesăturilor groase. canură de lână. canură de cânepă. /<lat. cannulaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXcánură (-ri), s.f. – Fibre sau resturi de fire de lînă, in sau cînepă, care cad la dărăcit; se folosesc pentru ţesături mai groase sau pentru pînza de sac. – Mr. canură. lat. cannŭla "trestioară". (p. Papahagi, Notiţe, 14; REW 1609; Pascu, I, 56; cf. DAR); cf. ven. kanula, friul. kánula, tarent. kanolo, cu sensul etimologic. Înainte, Tiktin (urmat de Puşcariu 268) se gîndise la un der. al vb. lat. carĕre "a scărmăna", de tipul *carŭla, cu rezultat rom. disimilat; ipoteză puţin probabilă. Din rom. a trecut în ngr. ϰάνουρα, bg., sb. kanura (Romansky, Jb., XV, 110; Berneker 483; Capidan, Raporturile, 204).Trimis de blaurb, 13.09.2007. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.